Gladiatorii cetăţii Tomis (II) Attalos, Amarantos Nemuritorul, Skirtos Dacul şi binefăcătorii (secolele II - III d.Hr.)

Luptătorii amfiteatrului tomitan din secolele II şi III d.Hr. erau, cei mai mulţi dintre ei, oameni liberi. O dovadă clară în acest sens este stela funerară a lui Attalos, piesă descoperită în apropierea Tomisului antic, la Palazu Mare (azi, cartier al oraşului.), unde exista în antichitate o aşezare. Piesa a fost descoperită în sec. XIX, iar azi este expusă în lapidariumul Muzeului Naţional de Istorie a României.
 

 
Monumentul îi prezintă în relief pe Attalos şi pe soţia sa, iar asta ne arată că el era un om liber, pentru că sclavii nu aveau voie să se căsătorească. Attalos a trăit în sec. III d.Hr. şi era un bestiarius, un tip de gladiator specializat în lupte contra animalelor sălbatice.
 
Publicul adora şi acest gen de spectacol. Dacă la Roma erau aduse în arenă fiare sălbatice din regiuni exotice (tigri, lei, rinoceri etc.) la Tomis sigur un bestiar se confrunta mai des cu urşi, lupi, mistreţi şi tauri (bivoli, bouri) animale aduse din zonă, din Carpaţii Daciei sau din Balcani (Haemus).
 
Inscripţia de pe monumentul funerar ne dă informaţiile de care avem nevoie pentru a creiona cariera lui Attalos, bestiarul. Astfel, stau scrise în piatră cuvintele: „Aici, zac eu, trecătorule, Attalos, luptător cu fiarele, care după ce am doborât, în amfiteatru, mulţi tauri, am plecat la cei răposaţi, înfruntând un bivol (taur) sălbatic, care m-a omorât“.
 
Potrivit specialiştilor, taurul, bivolul, bourul care l-a ucis pe Attalos ar putea fi chiar un zimbru, un animal foarte puternic şi masiv, care i-ar fi putut aduce sfârşitul chiar şi experimentatului luptător tomitan. Attalos a murit în arena de la Tomis, dar a trăit în aşezarea vecină, din zona Palazu Mare, acolo unde i-a fost găsită stela funerară.
 
Un alt monument funerar face referire la gladiatorul Amarantos, poreclă care se traduce prin Nemuritorul. Stela acestuia, fragmentară, a fost găsită în anul 1900 la Constanţa. Inscripţia dedicată memoriei sale spune următoarele: „Pe Amarantos, care a murit în lupte de eroi, l-a înmormântat Ophellis Longos, ca amintire, a ridicat această stelă, scrisă cu îngrijire, Sophon. Salutare trecătorule“.
 
Aceste lupte de eroi despre care se menţionează în stelă erau des întâlnite în jocurile din Imperiu. Gladiatorii erau costumaţi în personaje mitologice celebre - Ahile, Hector, Ajax sau Ulise şi erau puşi să se lupte între ei, spre deliciul publicului. Amarantos a murit aşadar, foarte posibil, în timpul unui astfel de spectacol. Despre celelalte două personaje ce apar în inscripţie - Ophellis Longos şi Sophon - nu putem face însă decât supoziţii.
 
Un alt „star“ al arenei tomitane este Agroicos. Armele sale sunt propriii pumni, pentru că el este un „provocator“, un fel de boxer antic care îşi înfăşura pe mâini fâşii din piele pe care monta ţinte de metal ca să provoace răni grave adversarului. Despre el nu există însă alte detalii.
 
Un alt gladiator tomitan este personajul unui relief de marmură care datează tot din sec. II-III. Piesa este fragmentară şi pentru că nu există inscripţie (s-au păstrat doar 3 litere), numele luptătorului este Necunoscut.
 
Anonimul este însă prezentat în poziţie de luptă, spre dreapta. „Pe cap el poartă o cască rotundă, braţul îi este înfăşurat în benzi de curele. În dreapta are un pumnal“ (citat ISM II).
 
L-am lăsat intenţionat la urmă pe cel mai cunoscut gladiator tomitan. Este Skirtos Dacul, menţionat ca Skirtos Dakesis în inscripţia pe care o vom prezenta. Skirtos este singurul gladiator băştinaş despre care avem informaţii, ceilalţi, prezentaţi mai sus, fiind greci şi poate, din lumea orientală.
 
Epitaful său ne spune următoarele: „Eu, Skirtos Dakesis, de condiţie liberă, încununat cu şase victorii, părăsind viaţa înainte de vreme, zac la Tomis, având drept locuinţă mormântul. Vă urez sănătate”.
 
Tocilescu a tradus iniţial inscripţia şi reieşea că Skirtos ar fi fost libertul unui anume Parmon, deci un sclav eliberat. Ulterior, această traducere a fost considerată eronată. Relieful îl arată pe Skirtos în costum de raetiar, înarmat cu trident (fuscina) şi pumnal în mâna stângă iar în mâna dreaptă având un gladius. În dreapta sa a fost sculptat şi un câine, poate animalul său preferat. Piesa ce-l reprezintă pe Skirtos are 0,72 m înălţime, 0.67 lăţime şi se află la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.
 
Acestea sunt inscripţiile funerare de pe mormintele gladiatorilor tomitani. Nu sunt însă singurele dovezi care confirmă existenţa acestor luptători. Astfel, avem informaţii legate şi de oficialii oraşului, persoane publice cu funcţii importante care ofereau fonduri pentru organizarea de jocuri şi care se ocupau de buna desfăşurare a acestora. Aceşti sponsori, editori ocupau diverse funcţii înalte în conducerea urbei tomitane.
 
Un exemplu elocvent în acest sens este al unor bărbaţi din familia Priscius, foarte probabil tată şi fiu, care de-a lungul timpului au ocupat funcţii de pontarhi sau de arhonţi. Avem pentru analiză textele de la trei inscripţii care ne spun poveştile acestei familii. Toate au fost descoperite în toamna (luna octombrie) anului 1860, în timpul lucrărilor făcute de englezii care luaseră în concesiune (de la otomani) Portul Kiustenge. Din acest motiv, două dintre inscripţii se află şi astăzi la British Museum, în timp ce o a treia este la Bucureşti.
 
Primul document epigrafic făcea parte probabil dintr-un monument mai mare, fiind poate baza unei statui de marmură. Este o dedicaţie făcută de conducerea oraşului Tomis în cinstea unui înalt oficial, un binefăcător. Textul spune astfel: „Noroc bun! Potrivit cu cele hotărâte de prea ilustrul sfat şi de prea strălucitul popor al prea strălucitei metropole Tomis - lui Aurelius Priscius Isidorus, în calitate de pontarch şi ca unul care a exercitat prima magistratură fără pată şi ireproşabil, cum şi demnitatea de archiereu, cu această ocazie nu a neglijat sarcina de a da cu largheţe lupte de gladiatori şi fiare, timp de şase zile în şir; de asemenea şi marii preotese, soţia sa Ulpia Matrona, ca semn de cinstire întreagă şi pentru merit, de asemenea lui, ca unuia care este consilier şi printre fruntaşii din prea-strălucita Flavia Neapolis şi din Antipatres“.
 
Am redat întregul text pentru că acesta ne oferă date preţioase legate de acest Priscius Isidorus şi de luptele de gladiatori. Aflăm că acestea au durat şase zile, iar pentru distracţia primită, poporul Tomisului îi mulţumeşte binefăcătorului său. Mai aflăm că Isidorus are dublă cetăţenie, fiind şi consilier în oraşul Flavia Neapolis, de unde se şi trage. Arheologii opinează că acest sponsor este un oriental romanizat şi că el a oferit tomitanilor jocuri, undeva la sfârşitul sec.II - început de sec. III d.Hr.
 
O altă inscripţie aproape identică ne oferă însă un alt nume. Este tot o piesă de la British Museum şi a fost probabil tot pe o bază de statuie. În acest caz însă, textul ne spune că „prea ilustrul sfat“ al Tomisului şi „prea strălucitul popor“ îi mulţumeşte pontarhului Aurelius Priscius Annianus, care a executat ireproşabil funcţiile de magistrat şi de archiereu şi care „cu această ocazie (de archiereu) nu a neglijat de a da, în mod strălucit, jocuri de gladiatori şi lupte de fiare“.
 
Annianus este foarte probabil fiul lui Isidorus, dedicaţia lui fiind ulterioară, dar încadrată într-un interval de timp (dinastia Severilor) nu foarte îndepărtat de primul caz. Şi în acest document se face referire la Flavia Neapolis, unde şi Annianus, precum Isidorus este consilier.
 
Mai există şi o a treia inscripţie, o epigramă funerară de gladiatorii din Tomis şi care este dedicată unuia dintre cei doi Priscius. Ei îi mulţumesc binefăcătorului lor astfel, care este oficial al Tomisului, dar originar din Flavia Neapolis. se consemnează în text: „Naştere mi-a dat a Siriei Neapolis, cea cu străzi largi dar după aceea, mai mult decât propria patrie, m-a încununat Tomisul, care mai mult decât alţi muritori, m-a împodobit cu coroane de aur şi veştiminte de purpură. Căci de două ori am fost pontarch şi am dat luptele lui Ares (n.a - de gladiatori), am fost de trei ori archonte şi nu am adus niciun prejudiciu oraşului... Luptătorii lui Ares, puşi la dispoziţia mea în arenă, mi-aduc, chiar mort, ca amintire, această cinstire“.
 
Cele trei exemple de mai sus ne arată implicarea oficialilor tomitani în organizarea de jocuri de gladiatori. Tomisul în veacurile II-III a cunoscut momente de mare dezvoltare economică şi a fost un oraş important şi puternic, care îşi permitea să trăiască şi să guste din plin şi momentele de spectacol.
 
Gladiatorii săi au fost adevărate vedete, oameni care şi-au dat sângele în arenă în căutarea victoriei. Visul de a dobândi avere şi faimă i-a făcut pe cei mai viteji dintre tomitani să intre pe nisipul din amfiteatru şi să lupte, în aplauzele auditoriumului..
 
De atunci au trecut aproape 1800 de ani, dar timpul nu a reuşit să şteargă amintirea acestor eroi... a lui Argutos cel Şiret, a bestiarului Attalos a Nemuritorului Amarantos sau a lui Skirtos Dacul. Faima lor dăinuie şi astăzi...
 

Bibliografie

 
ISM II - 343(179) - „Inscripţiile antice din Dacia şi Scythia Minor” - „Inscripţiile din Scytia Minor greceşti şi latine” - vol II: „Tomis şi teritoriul său” - Colecţie îngrijită de DM Pipppidi şi I.I Rusu- Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1987 (seria II)
Marius Cristian Streinu - “Gladiatori şi preoţi la Gurile Dunării” - Revista de istorie militară
Marius Streinu - “Revisiting the Tomis amphiteatre - Teories and Hypothesis”, Pontica 48-49, 2015-2016
Marius C Streinu - „Language of the arena in the pontic region”, Revista Peuce, nr.14, 2016
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - “Tomis în epoca romană timpurie (sec.I - III p. Chr)”
Livia Buzoianu, Maria Bărbulescu - “Tomis - Comentariu istoric şi arheologic” MINAC, Ed. Ex Ponto 2012
Alexandru Ghe. Sonoc - „Câteva consideraţii în legătură cu organizarea spectacolelor publice şi percepţia luptelor cu fiare şi de gladiatori în Moesia Inferior, Regatul Bosporan şi în Dacia Romană” - Acta Terrae Septemcastrensis II
„Analele Dobrogei” - serie veche, 1935 (pag 137-143).
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut pe data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile şcolilor nr. 25 şi nr. 12, a absolvit Liceul „Decebal“, promoţia 1992, după care a urmat Facultatea de Drept, licenţiindu-se în criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul în armată, apoi, timp de trei ani, a lucrat ca jurist la o societate din Mangalia. Din 2001 a lucrat, timp de 15 ani, în presă, inclusiv la ziarul ZIUA de Constanţa. A început să scrie despre Dobrogea în 2005, la ZIUA, apoi la România Liberă, iar din 2007 a început să realizeze la CTV filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea.
 
Sursa foto: Wikipedia. Atribuire: „By Yuntero [GFDL (http://www.gnu.org/copyleft/fdl.html) or CC BY 3.0 (https://creativecommons.org/licenses/by/3.0), from Wikimedia Commons“
 
Citeşte şi:
 
După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie
 
Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“
 
Gladiatorii cetăţii Tomis (I) Amfiteatrul şi vedetele spectacolului antic (secolele II-III d.Hr.)