#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (IV). Misiuni dificile

Cei dintâi prefecți ai județelor dobrogene își ghidează activitatea între 1878 și 1880 după prevederile Decretului 2533 și ale altor legi ce reglementează administrația sau regimul juridic. Prefectul de județ este omul cel mai important și se bucură de avantaje, dar, în același timp, are și cea mai mare răspundere. El este întâiul la recepții, primul ce primește felicitări, supraveghează buna desfășurare a tuturor serviciilor publice. Îi are în subordine pe toți funcționarii aparatelor administrativ sau polițienesc.
 

 
Obligațiile îi sunt pe măsură. Astfel, articolul 15 ne spune că el este obligat ca la fiecare 15 zile să trimită rapoarte către toate ministerele. El recomandă ce îmbunătățiri pot fi aduse în teritoriu, ce reforme sunt necesare și pot fi introduse în legislația centrală. Prin aceste recomandări, el trebuie să încerce să aducă județul dobrogean pe care îl conduce tot mai aproape de legea generală a statului român.
 
Să nu uităm că, de la bun început, Dobrogea, deși a devenit provincie a statului român, nu are un statut egal cu cel al celorlalte provincii, ci unul special. Există în continuare multe probleme legate de regimul proprietății publice și private, de drepturile și de obligațiile pe care le au locuitorii județelor dobrogene, de regimul juridic etc. Prefectul numit în noiembrie 1878 trebuie să dea primele decizii cu privire la școli, la administrația comunală și judecătorească, la serviciul sanitar sau legate de starea drumurilor din teritoriu.
 
Prefectul de județ propune ce măsuri trebuie luate, iar aceste măsuri pot fi sau nu adoptate de ministerul în cauză. Odată adoptată de un minister, măsura trebuie apoi aprobată de către domnitorul Carol I. Abia după aceea, prefectul de județ începe implementarea măsurii în regiunea pe care o conduce, făcând-o mai întâi cunoscută populației printr-o ordonanță iar apoi, punând-o în executare.
 
Potrivit articolului 16 din decretul menționat, ținta prefectului este aceea "să ajungă la legislația generală a țării', dar pentru a atinge acest obiectiv, norma îl îndeamnă la prudență. Astfel, el nu trebuie să ia decizii radicale în încercarea de a-și aduce zona administrativă mai rapid lângă normele centrale, ci să lase populației răgazul de a înțelege că noile reforme vor aduce numeroase foloase omului obișnuit.
 
Prefectul trebuie să țină seama de normele și cutumele locale, dar în niciun caz nu trebuie să ajungă în situația de a trece peste legile generale. Se află însă pe un tărâm cosmopolit, multicultural, în care trăiesc etnii de tot felul și de diverse confesiuni religioase. Alin. 2 al articolului 17 menționează că principala sa preocupare este "menținerea iubirii și a înfrățirii între diferitele culte și naționalități, prin respectarea datinilor și dogmelor fiecărui cult".
 
Locuitorii Dobrogei, numită în documentele vremii și România Transdanubiană, sunt considerați "fii ai aceleiași Românii" și se asigură faptul că "toți se vor bucura deopotrivă de aceleași îngrijiri și drepturi iar prefectul este însărcinat cu aceasta".
 
Prefecții dobrogeni de la 1878 trebuie să respecte ordinele ministrului de interne, șeful lor direct, dar și ordinele celorlalte ministere, în funcție de problemele din teritoriu.
 
Prefectul de județ are în subordine administratorii de plăși (plase), iar îndatoririle și drepturile acestora nu sunt cu mult diferite față de cele ale șefului lor. Administratorii de plăși trebuie să îi ofere prefectului toate informațiile din teritoriul lor, să facă acest lucru săptămânal.  Administratorii de plăși fac rapoarte și propuneri iar prefectul le studiază, le aprobă, le modifică și apoi cere aplicarea lor.
 
Prefectul are în subordine directă și primarii de comună. Aceștia sunt numiți de către prefect din cei cinci locuitori aleși ai comunității. Articolul 23 face o mențiune extrem de interesantă: "Religia nu este un obstacol la numirea primarului. Prefectul va căuta însă ca la alegerea primarului să aibă în vedere religia profesată de cel mai mare număr din locuitorii comunității respective".
 
Primarul de comună, asistat de consilierii săi, se supune și ordinelor primite de la administratorul de plasă. Acest administrator îl poate suspenda dacă descoperă abateri în activitate. În acest caz, nici măcar prefectul nu mai poate revoca decizia administratorului de plasă. De asemenea, administratorul poate suspenda și un Consiliu Comunal. În această situație, el trebuie însă să raporteze asta prefectului de județ, care doar el este în măsură să dizolve Consiliul și să decidă organizarea altor alegeri în comuna respectivă.
 
Acestea sunt cele mai multe și cele mai importante prevederi luate în noiembrie 1878 de către statul românesc, în ceea ce privește organizarea și administrarea Dobrogei. "Constituțiunea" din 1880, capitală pentru dezvoltarea ulterioară a provinciei a preluat multe dintre prevederile Decretului 2533. Pe altele le-a modificat sau le-a îmbunătățit, dar asta și datorită experienței câștigate de către aparatul administrativ în intervalul de timp scurs între norme. Astfel de prime legi reprezintă practic acte de naștere ale Dobrogei ca provincie a statului român și sunt practic primii pași ai unui drum lung și anevoios de transformare și devenire a ținutului pontic...

Sursa foto: „Țările române văzute de artiști francezi (sec. XVIII - XIX)“, de G. Oprescu, carte disponibilă în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța 
 
Bibliografie
 
"Dobrogea în Arhivele românești 1597-1989", coordonator Virgil Coman, document nr.26 - Decretul nr.2533/13 noiembrie 1878
Costin Scurtu - Organizarea armatei române moderne în Dobrogea 1878-1894
Ligia Dima - O călătorie prin orașul Tulcea 1878-1918 (II), economie, administrație și populație, articol publicat în ziuadeconstanta.ro pe 31 mai 2018, accesat 4 octombrie 2019
Dan Prodan - "Identitatea  şi  integrarea  Dobrogei  în  cadrul  României (1878 – 1918)", revista Luceafărul, 9 noiembrie 2017, luceafarul.net, accesat 4 oct 2019
financiarul.ro, tvfagaras.ro -Organizarea administrativ-teritorială a României 1864-1989
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absovit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene. 
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.    
 
Citeşte şi:
 

După 15 ani de presă, Cristian Cealera şi-a descoperit o nouă vocaţie

Interviu cu publicistul Cristian Cealera - „Nu m-am considerat niciodată un scriitor, ci mai repede un cronicar de Ev Mediu“

#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (III). Kustenge, Silistra Nouă și prefecții județelor în noiembrie 1878

#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (II). Împărţirea administrativă din 1878 în plăşi şi judeţe

#citeșteDobrogea Primele legi ale Dobrogei moderne (I). Contextul istoric și Decretul din 13 noiembrie 1878