Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:12 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Comercianți armeni ai Dobrogei (I)

ro

17 Jul, 2019 00:00 2594 Marime text
Armenii s-au implicat în activități comerciale și productive, fiind interesați de prosperitatea comunității și de stabilirea unor legături durabile între familii.
Printre marii comercianți ai începutului de secol XX se numără și Harutium Frenkian, născut în 1874 la Constantinopol. Aici va termina primele studii. În 1896 intra în comerț în calitate de conducător al renumitei case de export FRENKIAN & COMP, unde va lucra cu toată priceperea până în 1903.


Casa de comerț a familiei Frenkian data la Constanța din anul 1870, din timpul dominației otomane asupra provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră.
La această dată se va stabili în Constanța, deținând controlul companiei în calitate de coasociat al marii firme manufacturiere en gross, a fraților Frenkian.
Compania se bucura de prestigiu în Constanța, dar și în străinătate, în special în Manchester.
Unul din asociații firmei a fost Mighirdicht G. Frenkian, născut asemenea fratelui său Harutium, la Constantinopol, în anul 1876. Studiile economice le-a finalizat la București, fiind absolvent al Școlii Comerciale. Era asociat la firmei la Constanța, precum și la Manchester.
Seriozitatea de care dădea dovadă compania comercială o făcea apreciată în lume, pe marile piețe comerciale.
A devenit reprezentant al comercianților constănțeni în Camera de Comerț, demnitate pe care a deținut-o mai mulți ani la rând, președinte al acesteia fiind Ioniță Dumitrescu.
Armenii au reprezentat un segment important al populației dobrogene, stabiliți în special în mediul urban, implicați în activități comerciale. O altă meserie a armenilor era cea de bijutier. La Medgidia, un renumit bijutier era Tavitian, ce avea doi ucenici, pe Kircor Pendian și Magardici Sahaghian.
Un alt membru important al comunității din Medgidia, a fost și I.H. Abrahamian, comerciant, ce făcea parte din Comitetul constructor al Bisericii Ortodoxe cu hramul „Apostolilor Petru și Pavel", în anul 1890.
Comercianți ai Medgidiei în 1926 erau și Armenac Boccelian ce avea o galanterie, Garabet Dechircorian ce deținea o cârciumă în zona gării și Aretin Luzghian ce era proprietar de brutărie.
La recensământul din 1930 armenii reprezentau 131 de etnici în orașul Medgidia, iar în județul Constanța erau înregistrați 3347 armeni.
Putem conchide prin a afirma că armenii au contribuit la dezvoltarea localităților unde s-au stabilit, reprezentând un important segment al comercianților și manufacturierilor la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea.
 
Surse bibliografice:
***Anuarul dobrogean, Constanța, 1911
N. Rusenescu, Anuarul presei române și al lumii politice, Constanța, 1926
***Recensământul din 1930, Institutul de Statistică București, 1931
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
www.insse.ro
www.recensamantromania.ro
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti.
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea.
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România.


Citește și:


#citeşteDobrogea Medgidia în perioada interbelică. Însemnările fotografului Iancu Nicolae
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii