Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:35 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetatea Nazaret şi îngerul Gavriil

ro

27 Mar, 2019 02:20 2489 Marime text
În Nazaret un înger din Ceruri pe nume Gavriil a fost trimis să vestească Lumii, Taina cea Mare a omenirii: Fiul lui Dumnezeu se Întrupează ,,chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om (Filipeni II,7). 



El este mesagerul care află primul Vestea minunată ce va aduce Bucurie omenirii şi cântă corul îngeresc: ,,Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, întru oameni bună voire!" (Luca II,14).
Îi învaţă pe păstori primul colind, Magilor le descoperă Steaua, iar pe Iosif îl linişteşte spunându-i să se întoarcă din nou în Nazaret, cu Sfânta Familie. 
,,Nașterea Mântuitorului o ai vestit cu bucurie păstorilor celor ce privegheau, Gavriile, bucurându-te; și la închinarea Lui pe magi, ca o stea luminoasă, i-ai condus și pe toți i-ai înțelepțit a cânta Celui născut așa: Aliluia! (acatist).
Acelaşi arhanghel vesteşte dumnezeieştilor Părinţi Ioachim şi Ana că vor naşte la bătrâneţe pe Fecioara Maria, iar Zaharia şi Eliabeta vor avea pe Ioan Botezătorul. O hrăneşte în templu pe Fecioară şi va rosti primul numele lui Iisus, îl ajută pe Daniel prorocul să înţeleagă viziunile, prăvăleşte piatra de la uşa mormântului Mântuitorului şi ,,Deasupra pietrei mormântului celui primitor de Viață, șezând îmbrăcat în alb și ca fulgerul strălucind, Gavriile, învierea lui Hristos ai binevestit femeilor, zicând lor - nu plângeți- și cântând cântarea: Aliluia!” (acatist). 
Nazaret, oraş al florilor şi îngerilor în care a început împăcarea omului cu Dumnezeu şi ascultarea este virtute!
,,Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi”. (Ioan I, 47).
I s-a rezervat acest nume Nazaret (Natzrat sau Natzeret), care înseamnă ,,floare-vlăstar" şi arabii îl numesc ,,Cetatea albă", datorită caselor de aceeaşi culoare şi munţilor cu acelaşi nume. 
,,Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema” (Matei I, 21-23).
Toată copilăria şi tinereţea Iisus o petrece pe aceste meleaguri, de aceea i se dă şi numele de ,,Nazarineanul”.
Nazaretul are 35 mii locuitori israelieni arabi, dintre care 40% sunt creştini, restul musulmani şi există o comunitate de evrei; lilit, în oraşul modern. 
Pe locul unde era atelierul Sfântului Iosif, în anul 1914 s-a ridicat o bisericuţă paraclis. În 359 d.Hr. împăratul Constantin cel Mare a poruncit guvernatorului provinciei Tiberiada să zidească Biserici creştine, în toată Galileia.
Avem mărturia pelerinilor Egeria din anul 384 şi a lui Anonimus din 570 d.Hr:
,,Am călătorit prin cetatea Nazaret, unde au loc multe minuni. Casa Sfintei Maria este acum o bazilică, şi hainele sale sunt cauza minunilor”. 
În timpul invaziei persane din 614 d. Hr. documentele vorbesc că în Nazaret sunt două Biserici foarte mari şi deasupra fântânii de unde lua apă Maica Domnului s-a zidit în anul 1750 de către greci o Biserică ortodoxă, cu hramul Sfântul Gavriil. 
,,De la tine, o, îngere al darului, învățându-ne a cânta în psalmi laude de bucurie dumnezeieștii întrupări, ție cele de mulțumire cu dor cântăm și ca unui bun vestitor. (acatist).
Patriarhia Română o pictează pe cheltuiala ei în 1978, iar la intrare este scrisă în limba română urarea îngerului: ,,Bucură-te Marie, cea plină de dar, Domnul este cu tine”!
Deasupra sinagogii unde a învăţat cândva  Iisus Hristos a fost construită o alta în 1137, care a fost transformată în Biserică; un loc sfânt unde credincioşii îşi amintesc de evenimente sfinte pe care le transmit de la o generaţie la alta.
Biserica Bunei Vestiri construită de catolici este cea mai mare dintre Bisericile creştine din Nazaret şi cea mai impunătoare din Orientul Mijlociu, fiind pe locul unde era casa Sfintei Fecioare, iar la subsol se păstrează un mic Sf. Altar. 
Acesta este oraşul speranţei şi al Bunei Vestiri  în care Domnul trimite arhanghelul, iar  calendarul ortodox face pomenirea lui în ziua de 26 Martie (soborul arhanghelului Gavriil). 
Aşa s-a împlinit Revelaţia, cu îngeri trimişi şi rânduiţi în slujba omului; ca să scurteze timpul şi distanţa. 
Arhanghel şi înger de mare sfat Gavriil (bărbat-Dumnezeu), în iconografia Biserici poartă un crin în mână ca semn al bunelor vestiri de bucurie. 
,,Totdeauna numele tău, o, Gavriile, purtătorule de lumină, arată luminat înălțimea rânduielii tale, căci, după chemarea lui Dumnezeu, te-ai arătat cu cuviință slujitor vrednic al Cuvântului, Dumnezeu-Omului; de aceea, cu laude te fericim, grăind: Bucură-te, Gavriile, îngere al darului!” (acatiast).
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii