Călători străini prin Dobrogea (XLIV) - Rafael Lezsczynski (Polonia) - galerie foto

Magnatul polonez Rafael Leszczynski (1650-1703) a condus solia trimisă de regele August II în 1700 la sultanul Mustafa II, pentru a ratifica pacea de la Karlowitz (Serbia) din 1699. În călătoriile spre și dinspre Constantinopol / Istanbul, polonezii au trecut prin Moldova și Dobrogea otomană.
 
Itinerarele au fost descrise în trei documente redactate de: R. Leszczynski; Francisc Radzewski, căminar de Poznan și secretar al soliei; un membru al soliei, rămas anonim. Cele trei texte s-au păstrat într-un singur manuscris la biblioteca Czartoryski din Cracovia. Ele au fost publicate în 1744, la Poznan, de Fr. Poklatecki. În România, au fost traduse în 1930 de marele istoric Petre P. Panaitescu în celebra sa lucrare Călători poloni în Țările Române. Versiunea sa a fost folosită de Institutul „N. Iorga” în seria Călători străini despre Țările Române.

R. Leszczynski

La „conacul numit Măcin”, solul a fost întâmpinat de Mehmet-aga, trimisul serasker / seraschierului (comandant-șef al armatei). Seraschierul a fost identificat de istoricii de la „N. Iorga” cu pașa care conducea eyalet (provincie) Silistra, unitate administrativ-teritorială care includea și Dobrogea.
 
La rândul său, Lezczynski l-a trimis pe Dobrosolowski la Babadag, unde se afla seraschierul, pentru a-l informa că „nu-l pot întîlni, fiind grăbit”. Curierul polonez i-a dăruit demnitarului otoman o pereche de pistoale franțuzești și o pușcă. Prin Babadag au mai trecut în secolele XIV-XVII și alți călători străini: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI) și iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII).
 
La ieșirea din Măcin, „o mulțime de moldoveni” i-au urat solului bun venit și i-au dăruit „colaci cu mied” și chiar și turcii, „din curiozitate, ne-au ieșit peste tot în cale”. Măcinul fusese tranzitat și de alți călători străini: clericul armean S. Lehați (1608/Călători XXII), probabil soldatul german J. Wilden (1611/XXIII), agentul comercial italian T. Alberti (1612 și 1613/XXIV), călugărul rus V. Gagara (1637/XXVII), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), probabil soldatul german N. Schmidt (1651/XXXIII), englezul R. Bargrave (1652/XXXIV), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), nobilul sol polonez F. Wysocki (1667/XXXIX) și J. Tavernier (1677/XLII).
 
La 9 martie au poposit la „conacul Dagha-Kioh” (identificat de istoricii de la „N. Iorga” cu comuna Dăieni, în SV jud. Tulcea), un sat dunărean denumit Mameza în poloneză. Aici a fost întâmpinat de un aga trimis de marele vizir Amudja Pașa și de seraschier, precum și de locuitori „moldoveni de rit grecesc cu călugării lor”.
 
La Băltăgești (azi, sat în NV jud. Constanța), Leszczynski a primit corespondența din Polonia și o scrisoare prietenoasă de la Antioh Cantemir, domnul Moldovei. Prin Băltăgești au mai trecut: agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV) și cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F).

F. Radzewski

La 8 martie, suita poloneză a trecut Dunărea în dreptul portului moldovenesc Galați și a ajuns la „orașul Metzin / Măcin, primul oraș turcesc pe malul Dunării”. Apoi, autorul se contrazice, clasificând drept „sat” Măcinul, lângă care solia a fost întâmpinată de Mehmet aga. Acesta fusese trimis de pașa care conducea eyalet (provincie) Silistra să-i conducă cu o gardă de câteva zeci de călăreți la conacul destinat popasului. La rândul său, conducătorul soliei l-a trimis pe Dobrosoloski la pașă, având drept cadouri două pistoale și o pușcă „foarte frumoase”, lucrate la Paris, „pentru a-și asigura mai departe sprijinul” demnitarului otoman local. Plecând din Măcin, solia a fost întâmpinată cu daruri de „o mare mulțime de țărani moldoveni”.
 
După opt ore de mers de-a lungul Dunării, au ajuns la 9 martie în satul Thaga- Kioy / Daia. Și aici polonezii au fost întâmpinați cu daruri de „moldovenii de rit grecesc cu călugării lor”, precum și de alți aga trimiși de seraschier pentru a face parte din suită. A doua zi, la conacul din Daia, solul a primit din partea seraschierului o sabie și un cal cu hățuri și șa pentru a călători „după moda turcească”. Dăieni a mai fost menționat anterior de: diplomatul Habsburgilor A. Radibrat (1603/XXI) și cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F).
La 12 martie au poposit în conacul din Băltăgești (azi în jud. CT).
 
La 15 martie au ajuns la satul Ghiverli, identificat cu probabilitate cu Ghiurgenci de istoricii de la „N. Iorga”. Era o așezare „bogată, dar cu oameni nefericiți”, locuitorii fiind în  majoritate polonezi prizonieri ai turcilor și „o mulțime de creștini greci”. În izvoarele medievale catolice, termenul „grec” definea și ansamblul lumii ortodoxe. Din cauza „asupririlor turcilor”, unii își păstrau religia „cu mari greutăți”, iar alții adoptau „rătăcirile busurmanilor (musulmanilor)”. Prezența „grecilor” în Dobrogea fusese semnalată înaintea lui Giniski și de alți călători: nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), nobilul sol polonez J. Krasinski (1636/XXV), nobilul sol polonez W. Miaskowski (1640/XXVIII), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV),  episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI) și cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B).
 
În sfârșit, la 16 martie au sosit la Bazargic (azi, Dobrici, în NE Bulgariei), extremitatea sudică a Dobrogei. Prin Bazargic trecuseră în secolele XVI-XVII și alți călători străini: diacul rus T. Korobeinikov (1593/Călători XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehați (1608/XXII), nobilul sol polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B) și nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI). Bazargicul a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparținut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
 
În ce privește drumul de întoarcere, Leszczynski menționează că Dunărea a fost traversată tot în dreptul Galațiului, în zilele de 29 și 30 august. Trecerea fluviului „liniștit” de suita poloneză, la care se adăugase o parte din prizonierii eliberați, a fost tulburată brusc de „un val puternic”. Ceilalți prizonieri, transportați cu ghimii (corăbii) pe calea maritimă, fuseseră „purtați de vînturi cîteva săptămâni pe Marea Neagră, împotriva tuturor așteptărilor”.

Anonim

După trecerea Dunării în dreptul Galațiului, polonezii au poposit „în cîteva conace de-a lungul acestui rîu și a brațelor sale”.
Apoi s-a mers pe itinerarul Măcin - Daia Kioi (Dăieni) - Sara Kioi (azi, Sarichioi, jud. Tulcea) - Baltadzieszty / Băltăgești. Băltăgești este considerat locul unde „intrăm în Dobruchia ziemia / țara Dobrogei”, locuită anterior de „tătarii dobrogeni”, care, în epoca călătoriei, sunt mai greu identificabili, deoarece „ca îmbrăcăminte și ca limbă sunt asemenea cu turcii”.
 
Numele Dobrogea a fost folosit de: cronicarul polonez M. Stryjkovski (1575/X), episcopul catolic P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653; 1658/XXXVII) și cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F). Prezența tătarilor în Dobrogea fusese semnalată și de: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), probabil baronul francez F. de Pavie (1585/XV), agentul diplomatic habsburgic A. Radibrat (1603/XXI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.A) și nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI).
 
Mai departe, solia ajunge la Karasu, tradus „apa neagră”. Lângă localitate se afla un lac „mic”, cu „o mulțime” de rațe, gâște și lebede. Pe „o stâncă deasupra apei” se afla locuința unui pustnic, cu „loc pentru foc, pentru pat și pentru trecere”. Karasu fusese tranzitat în secolele XVI-XVII de: diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), negustorul italian P. Giorgi (ante-1595/XVIII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), clericul armean S. Lehați (1608/XXII) și nobilul sol polonez I. Gnisnki (1677/XLI).
 
În continuare, diplomații polonezi se deplasează pe ruta Driwemle (neidentificat) - Bazargic - Provadia, localitate în care „am intrat în țara bulgărească”.
Dintre  cele trei texte, cel al Anonimului vorbește cel mai mult despre traversarea Dobrogei în timpul călătoriei de întoarcere. El prezintă acest itinerar cu distanțele dintre localități:
Bazargic („aici începe țara Dobrogei”) - Kara Acz (Caraci, azi, sat Tufani, com. Independența, în S jud. Constanța) (trei mile) - Batludzi / Băltăgești (cinci mile) - Saraj Kioy (cinci mile) - Daia Kioy (2 mile) - Yeni Kioy (tradus „satu nou”) (Eni Chioi, azi, Satu Nou, com. Mihai Bravu, în jud. Tulcea) (patru mile) - Măcin (trei mile) - Galați (patru mile). Prin Satu Nou trecuse și cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.C)
 
Alți soli polonezi la Poarta Otomană care au străbătut Dobrogea în secolele XVI-XVII: E. Otwinowski (1557/Călători VII), A. Taranowski (1569/VIII), M. Stryjkowski (1575/X), J. Krasisnki (1636/XXV), Romaskiewicz (1639/XXVI), W. Miaskowski (1640/XXVIII), F. Wysocki (1667/XXXIX) și I. Gnisnki (1677/XLI).

Surse foto:

3.bp.blogspot.com
Worldwideromania.com
2.bp.blogspot.com
Wikimedia.org
Multicult.ro
2.bp.blogspot.com
Artatraditionala.ro
Brailachirei.files.wordpress.com

Documentare:

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. VIII, București, 1983.
Magazinistoric.ro
Images5.okr.ro
Static4.depositphotos.com
Wikimedia.org
Anticariat-unu.ro