Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:21 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea (LXII) - Șehdi Osman (Turcia) (galerie foto)

ro

14 Dec, 2016 00:00 4069 Marime text
Cărturarul otoman Șehdi Osman Effendi (? - post-1758) a îndeplinit diverse misiuni diplomatice în Europa. În 1757, când Șehdi ocupa funcția de secretar al Divanului, a fost trimis de noul sultan Mustafa III (1757-1774) la țarina Elisabeta Petrovna (1741-1762). Cu această ocazie, diplomatul a străbătut Dobrogea otomană, parte a eyalet (provincie) cu reședința în orașul dunărean Silistra (în 1913-1940 la România, apoi din nou la Bulgaria).
 
În raportul prezentat la întoarcere, cărturarul face doar scurte mențiuni despre regiunea dintre Dunăre și Marea Neagră. Manuscrisul se păstrează la Biblioteca Națională din Paris, cu titlul greșit: Ambassade envouyée par Moustapha III (1753-1773) à Catherine II. Institutul „N. Iorga” a folosit acest text pentru traducerea românească.
 
În drumul spre St. Petersburg, solia a trecut prin Dobrogea de la sud spre nord. Plecând din Constantinopol / Istanbul la 13 decembrie 1757, călătorul a ajuns în „cazaua (unitate teritorială condusă de un kadi / judecător) cea întinsă a Dobridja / Dobrogei”, unde era „o iarnă cumplită și nemaipomenită”.
 
Numele Dobrogea a fost folosit și de alți călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1653 și 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV) și nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI).
 
Singurul popas menționat este cel de la Babadag, unde se afla și vali (conducător de eyaletMehmed-pașa. Acesta l-a primit „cu multă prețuire” și i-a asigurat cazarea în „orașul” apropiat Yemeklik-Ceșmeși. De aici, suita a plecat a doua zi, la 20 ianuarie 1758. La întoarcere, diplomatul otoman a părăsit capitala Rusiei la 5 septembrie 1758 și a sosit în cea turcă la 21 decembrie, deci, foarte probabil, a trecut prin Dobrogea la sfârșitul lui noiembrie sau începutul lui decembrie.
 
El a traversat Dunărea pe la Isaccea, care fusese tranzitată în secolele XVI-XVIII și de alți călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creștin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL) și nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruși Macarie și Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2) și călugării ruși Nicodim și Silvestru (1722/LVI).
 
Apoi, Sehdi a trecut din nou prin Babadag, care fusese vizitat și de alți călători străini în secolele XIV-XVIII: marocanul Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI), nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), nobilul sol polonez A. Tarnowski (1569/VIII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), episcopul catolic F. Stanislavov (ante-1659/XXXVI), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.H; 1657/XXXVIII.6.C; 1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul francez P. Avril (1689/XLIII), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoțiană J. B. of Antermony (1738/LVII) și diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX).
 
Călătorul turc a făcut și alte popasuri la „menziluri” (stații de poștă) din „șesul Dobrogei, pe calea cea dreaptă”, adică pe axul longitudinal nord-sud. Alți călători musulmani prin Dobrogea în secolele XIV-XVII: cărturarul marocan Ibn Battuta (1330/Călători I), sultanul otoman Soliman I Magnificul (1538/VI) și cărturarul otoman Evlia Celebi (sec. XVII/XXXVIII).

Surse foto:

ro.wikipedia.org
3.bp.blogspot.com
brailachirei.files.wordpress.com
upload.wikimedia.org

Documentare

Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, vol. IX, București, 1987.
www.magazinistoric.ro
images2.okr.ro
www.infotour.ro
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii