Călători străini prin Dobrogea - Diego Galan (XIX) (galerie foto)

Spaniolul Diego Galan (1575 - după 1621) s-a născut într-o familie modestă. După ce a studiat până la 14 ani, a început o viaţă aventuroasă pentru a se îmbogăţi, conform modului de viaţă al timpului.
 
Capturat de piraţii musulmani nord-africani, a ajuns sclav al renegatului scoţian Mami-paşa. În 1595, acesta a primit ordin să susţină cu o flotă pe Dunăre expediţia marelui vizir Sinan-paşa împotriva lui Mihai Viteazul. Galan a fost vâslaş pe una dintre cele patru galere otomane care au navigat pe lângă ţărmul vestic al Mării Negre şi apoi au pătruns pe gurile Dunării până la Giurgiu. Pe lângă obligaţia de a vâsli, robul spaniol avea şi îndatorirea de a spăla rufele paşei la fiecare popas.


 
Galan a reuşit să scape din sclavie în 1599 şi, după multe alte peripeţii, a ajuns în Spania, unde şi-a scris memoriile, cu intenţia de a le publica. O copie în manuscris s-a păstrat la biblioteca din Toledo şi a fost publicată abia în 1913 de Societatea bibliofililor din Madrid, cu titlul „Cautiverio y trabajos de Diego Galan, natural de Consuegra y vecino de Toledo, 1589 a 1600“. În istoriografia românească, a fost studiat de Al. Ciorănescu („Revue des Etudes Roumaines“, Paris, 1965).
 
După plecarea din capitala otomană Constantinopol, flotila a făcut scurte escale la Varna şi Caliacra (azi, în Bulgaria), oraş din regiunea Cadrilater, care a aparţinut României între anii 1913 şi 1940. În a doua zi de navigaţie pe gurile Dunării, au dat peste „luntrele corsarilor“, care s-au ascuns „în canalele laterale“. În a treia zi au făcut popas la „Vextipe“, denumire pe care a tradus-o din turcă prin „cinci munţi“. Localitatea a fost identificată de istoricii români cu actualul Beştepe, din judeţul Tulcea. Spre dezamăgirea otomanilor, proviziile găsite au fost „prea puţine“, deoarece „locul acesta este sărac şi păcătos ca în general întreaga ţară a Bulgariei“.


 
Apoi au făcut escală la Tulcea, considerat un port mare, dar puţin sigur, unde au fost primiţi cu bucurie şi focuri de puşti. Două dintre notabilităţile Tulcei i-au cerut lui Mami-paşa să ajute o flotilă locală de 100 de luntri ca să atace un oraş de pe malul de nord al Dunării, care aparţinea Moldovei. După ce a bombardat fără rezultat oraşul, identificat cu Reni (azi, în Ucraina), paşa a plecat mai departe pe Dunăre, deoarece „misiunea lor era mai importantă decât grija de a ajuta pe aceşti nenorociţi“. Ca urmare, turcii dobrogeni s-au retras, iar moldovenii au atacat şi ars Tulcea, pe care, „la înapoierea noastră, am găsit-o arsă cu desăvîrşire şi fără nici un suflet“.
 
În acea noapte, flotila otomană a ajuns la portul „Habrail“, identificat cu Brăila, unde au fost bombardaţi de soldaţii banului Manta, care cucerise raiaua la 10 aprilie 1595. În consecinţă, Mami-paşa s-a îndepărtat foarte repede şi probabil că a făcut escală la Măcin, în nord-vestul judeţului Tulcea.


 
A doua zi, galerele otomane au făcut escală la „Cristopoli“, despre care Galan susţine că era „o fortăreaţă a moldovenilor, supuşi ai sultanului“, dar a fost identificată probabil cu Hârşova, în nord-vestul judeţului Constanţa.

Apoi, paşa a ajuns la Silistra - oraş din Cadrilater -, care, de asemenea, fusese distrus de flăcări, „astfel că nu mai rămăsese decît ruine“. Fostul sclav precizează că distrugerea oraşului Silistrei fusese o acţiune din cursul iernii a lui Mihai Viteazul, care trecuse Dunărea pe gheaţă, şi că numai cetatea scăpase neatinsă. Atacurile lui Mihai împotriva oraşelor turceşti de pe Dunăre îl supăraseră mai mult pe sultan decât revolta acestuia împotriva suzeranităţii o tomane.
 
Sfârşitul catastrofal de la Giurgiu al expediţiei marelui vizir l-a obligat pe Mami-paşa să se întoarcă la Constantinopol pe drumul pe care venise. Dar când a ajuns la gurile Dunării, Marea Neagră „era în plină vijelie, căci sosise iarna“. Galerele au trebuit să aştepte opt zile pentru ca vremea să se îndrepte, timp în care trebuiau să înlăture zilnic zăpada aşternută şi să suporte un frig puternic. De aceea au şi murit mulţi dintre robii cumpăraţi foarte ieftin în timpul campaniei. În plus, în zonă nu găseau alimente, chiar dacă ar oferit 10.000 de ducaţi pentru un pui, „atît era de sărăcăcios şi lipsit de toate ţărmul acela“. Chiar dacă apoi vremea s-a îndreptat şi au putut ieşi pe mare, au trebuit să înfrunte „furtuni puternice“ în cele 20 de zile de navigaţie până la Constantinopol.
 

Surse foto

Mixdecultura.ro
Historymaps.ro
Primariatulcea.ro
Romanianmuseum.com
Commons.wikimedia.org
Minac.ro
Adriaticmaps.com
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor - Maria Holban, „Călători străini despre Țările Române“, vol. III, Ed. Știinţifică, Bucureşti, 1971.
Uniliber.com
Spainisculture.com