Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Călători străini prin Dobrogea (CXCII) - Felix Martin (Franţa) (galerie foto)

ro

20 Jun, 2018 00:00 3044 Marime text
Felix Martin (1842 Pont de Vaux - 1899 Grasse) a absolvit Şcoala Politehnică ca inginer de poduri şi şosele. Prin Pacea de la Adrianopol din 1829, Rusia anexase Delta Dunării şi deschisese navigaţia pe Dunăre. Ca urmare, în anii 30, în Austria au fost înfiinţate două companii de navigaţie: „Donau-Dampfschiffahrt Gesellschaft” (Viena), care opera până la Galaţi, şi „Österreichischer Lloyd” (Trieste/Italia), care opera din portul moldovenesc până în capitala otomană. După înfrîngerea Rusiei în Războiul Crimeii (1853-1856), Delta Dunării a fost retrocedată Imperiului Otoman şi circulaţia fluvială s-a intensificat sub administrarea noii Comisii Europene a Dunării.
În 1871-1872, Martin a călătorit pe Dunăre şi şi-a publicat memorialul de călătorie în 1873, la Marsilia, cu titlul Le Bas Danube et les Principautés Danubiennes. Notes de voyages. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea.
 
În descrierea fluviului Dunărea, francezul s-a ocupat şi de adâncimea acestuia în raport cu nivelul Mării Negre. În acest sens, a menţionat sondajele de la Rasova (azi com. în jud. Constanţa) ale colegului său J. Michel şi de la Tulcea ale englezului Charles Hartley, inginerul-şef al CED. Silistra, „cetate importantă” cu minarete „subţiri”, oprise înaintarea armatelor ruseşti în 1773, 1809 şi 1854.
 
Silistra a făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, ce a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
Prin Silistra trecuseră şi alţi călători străini în secolele XV-XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445 /Călători IV), grecul I. Paleologul (1573/IX), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), englezul H. Cavendish (1589/XV), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), A. Radibrat din Republica Ragusa (Dubrovnik/1603/XXI), solul polonez J. Krasinski (1636/XXV), translatorul armean Romaskiewicz (1639/XXVI), solul polonez W. Miaskowicz (1640/XXVIII), polonezul A. Taszycki (1640/XXIX), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), călugărul rus I. Travelski (1651/XXXII), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F), solul rus de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), medicul german din armata rusă J. Minderer (1771-1774/LXX), solul otoman Abdulkerim paşa (1775/LXXI), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată Franz Mihanovici (1783/LXXIX), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII),  britanica lady Craven (1786/LXXXIII), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), căpitanul austriac de origine greacă Gugomos (1790/LXXXVII), ofiţerul britanic de marină sir W. Smith (1792/XC), călugărul grec Mitrofan (1610-1611/XCVII; s), medicul britanic W. Witmann (C/1802), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), contele francez de Lagarde (1813/CIII), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), lt.-col. rus F. Nyberg (1828;1830/CVI.), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829/CVIII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), subofiţerul rus L. Tolstoi (1854/CLXI), anonimul englez (1857/CLXXIII), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1857/CLXXXI.3; 1858/CLXXXI.5; 1858/CLXXXI.6; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.8; 1859/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.11; 1859/CLXXXI.12; 1860/CLXXXI.16; 1860/CLXXXI.17; 1860/18), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), elveţianca V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.2).
 
Rasova şi Cernavodă erau „oraşe mici”, primul fiind fortificat, iar al doilea începea linia ferată care se termina la Constanţa, pe care se transportau cerealele din regiune. Aici lăţimea Dunării atingea 1.200 m -1.500 m şi navigau vase „de toate naţionalităţile”.
 
Prin Rasova au trecut şi alţi călători străini în secolele XVIII - XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), lordul Bentinck (1801/XCIX), medicul englez W. Wittman (1802/C), preotul englez C. Eliot (1815/CXV), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), geograful francez A. Boue (1840/CXXIX), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. Hess (1839/CLXIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXIV), anonim francez  (1857?1858/CLXXV), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.1).
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), turistul francez J. D.de Bois-Robert (1855/CLXVIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), turista elveţiancă V. Gasparin (1866/CLXXXVI), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.1).
 
Problema construirii unei căi ferate în Dobrogea otomană fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX). În 1857-1861, o companie britanică a construit liniaferată Cernavodă-Constanţa, la care a lucrat şi inginerul scoţian H. Barkley (1857-61/CLXXXI).  Cu trenul au călătorit jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII) şi turista elveţiancă V. Gasparin (1866/CLXXXVI). Linia ferată a fost menţionată de epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.1, CXCI.3).
 
Apoi, în apropierea de oraşul Isaktcha/Isaccea (azi oraş în judeţul Tulcea) începea Delta Dunării.
Isaccea mai fusese tranzitată în secolele XVI - XIX şi de alţi călători străini: sultanul Soliman Magnificul (1538/Călători VI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), diplomatul englez H. Austell (1585/XIV), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), olandezul J. van der Doris (1597/XX), călugărul rus A. Suhanov (1651 /XXXI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), diplomatul francez de la Croix (1672/XL), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Nicodim şi Silvestru (1722/LVI), solul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI), anonim francez (1857?1858/CXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII).
 
Configuraţia Deltei Dunării, asemănătoare celei a Nilului, Gangelui şi Mississippi, era „remarcabilă”, fiind depăşită doar de cele ale fluviilor din America.  Braţul Chilia avea un debit egal cu 2/3 din cel al fluviului, iar braţul Sulina doar 1/15. Măsurătorile hidrologice din ultimele două decenii indicau un „progres continuu” al Deltei în Marea Neagră, cu un volum de 62 milioane mc de aluviuni depuse anual.
Pământurile erau „mlăştinoase şi necultivate”, iar pe insulele formate de Sulina şi Sf. Gheorghe creşteau păduri de fagi „piperniciţi”.
 
Pădurile din Dobrogea au fost menţionate în secolele XVI-XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.3; 1859/CLXXXI.15), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2).
Suprafaţa de 2.500.000 ha a Deltei era locuită de doar 6.000 de ruşi care se ocupau cu pescuitul şi care erau „mai curând amfibieni decât creaturi umane”.
 
Prezenţa ruşilor în general, şi a cazacilor şi lipovenilor în particular, în Dobrogea, mai fusese semnalată şi de: diplomatul asutriac W. von Brognard (1786/LXXXV), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), lt.col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), capelanul anglican N. Burton (1837/CXVIII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul maritim englez A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smith (1852/CLII), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), inginerul scoţian H. Barkley (1859/CLXXXI.8), ofiţerul englez J. Stokes (1856-1871/CLXXXIV), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2).
 
Aluviunile depuse la gurile de vărsare ale Deltei Dunării reprezentau „un obstacol şi un pericol” pentru navigaţie. Bara Sulina avea o fluctuaţie zilnică mare, impunând transbordarea mărfurilor cu şlepuri locale ai căror marinari furau până la 1/10 din încărcătură. De asemenea, rada Sulina era „unul dintre cele mai proaste” de pe litoralul Mării Negre, în timpul furtunii din noaptea din 5/6 noiembrie 1855 naufragiind 30 de vase şi decedând peste 300 de oameni.
 
De aceea, prin articolul 46 al tratatului de pace de la Paris, care încheia Războiul Crimeii (1853-1856), cele şapte mari puteri au înfiinţat Comisia Europeană a Dunării, a cărei misiune era amenajarea braţelor fluviului. În epocă existau trei moduri de lucru: dragare continuă, ridicarea de diguri paralele şi construcţia unui canal lateral la ecluză între fluviu şi mare. Iniţial, CED a optat pentru canal, dar suma necesară de 17 milioane franci era prea mare.
 
În final, CED a decis lucrări „provizorii”, adoptând proiectul lui sir Charles Hartley, inginerul-şef al Comisiei, care era susţinătorul variantei digurilor paralele. Lucrările s-au defăşurat în anii 1858-1861 şi la digurile lungi de 2380 m fuseseră folosiţi 12.000 de stâlpi de lemn şi 68.000 mc de piatră. În acest scop, lângă Toultcha/Tulcea, colonelul Mallinovschi din armata otomană a organizat un şantier cu depozite de utilaje, lemn şi piatră, ateliere de dulgherire, lăcătuşerie, cazangerie, fierărie şi tâmplărie, precum şi o fabrică de cherestea cu abur de 1 milion de franci. Definitivarea lucrărilor prin acoperirea digurilor cu zidărie s-a încheiat în 1871, totalul cheltuielilor fiind „scump”: 4.600.000 franci. Astfel, gura Sulina a devenit „practicabilă” pentru vase „de toate mărimile”. Martin considera însă că alegerea acestei guri pentru amenajare de către Comisie fusese „nefericită”, deoarece navigaţia era „încă destul de dificilă”, lăţimea maximă fiind de 200 m.
 
Hartley a fost menţionat şi de: agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.1), ofiţerul englez J. Stokes (1856-1871/CLXXXIV) şi epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1).
Prin Tulcea mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVI - XIX: nobilul sol polonez A. Taranowski (1569/Călători VIII), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/XIX), cărturarul otoman Evlia Celebi (1667/XXXVIII.4; 1657/XXXVIII.6.D; 1657/XXXVIII.6.E; 1659/XXXVIII.7.A; 1659/XXXVIII.7.B), stareţul rus Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), un anonim suedez (probabil C. Loos/ 1710/LII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII.1), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), diplomatul suedez P. Jamjouglou (1746/LX), baronul franco-maghiar F. de Tott (1769/LXVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), contele francez A. de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), generalul rus M. Kutuzov (1791/LXXXIX), contele francez de Langeron (1807;1809/CI), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), scriitoarea englezoaică J. Pardoe (1836/CXIV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), prinţul prusian H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII) şi paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), de epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII) şi şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.4).
 
În acelaşi timp, a fost instalată o linie de telegraf care lega porturile fluviale Galaţi, Tulcea, Ismail (azi în Ucraina) şi Sulina.
De asemenea, au fost construite câte un far la Sulina şi Sf. Gheorghe şi câte un spital la Tulcea şi Sulina. Funcţionarea unui far la Sulina a fost menţionată în secolele XVI-XIX de: negustorul englez J. Newberie (1582/XII), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), diplomatul francez L. Beaujour (1817/CX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII) şi profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.4).
 
Oraşul Sulina, care fusese „un mic sat”, se transformase într-un centru comercial populat „atât de important”. Pe nisipurile „aride” fusese construit sediul CED, „un mic palat” înconjurat de „numeroase” vile europene. Edmond Mohler, secretar general al Comisiei în perioada 1857-1867, depusese eforturi pentru organizarea unui cimitir solid.
 
Prin Sulina mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XVIII-XIX: căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), nobilul diplomat austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), misionarii scoţieni A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI),  croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), colonelul rus I. Botianov (1846/CXLII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853, 1857/CLX), cpt. englez E. Spencer (1853/CLXVI), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), ofiţerul englez J. Stokes (1857-61/CLXXXIV), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), turista franceză A. de Hell (1868/CLXXXIX), vicontele francez de Caston (1869/CXC) şi profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.4).
 
Martin menţionează „şanţul” construit de împăratul Traian (98-117) în Dobrogea, a cărui lungime era „considerabilă”, aluzie la linia defensivă romană amintită şi de alţi călători.
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Şehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), anonim englez (1857/CLXXIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.9; 1859/CLXXXI.15), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.2) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.2).

Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX),  botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI),  inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), inginerul scoţian H. Barkley (1857/CLXXXI.2; 1858/CLXXXI.7; 1859/CLXXXI.9), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI) şi profesorul german W. Brennecke (1868/CXCI.1, CXCI.2, CXCI.3).

Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII),  inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofiţerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV), medicul C. Allard (1855/CLXVII), turistul J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), geograful G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), contele H. de Bourbon (1861/CLXXX), Olympe Audouard (1865/CLXXXIII), epigrafistul E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1, CLXXXVII.2), turista A. de Hell (1868/CLXXXIX) şi vicontele de Caston (1868/CXC).
Alţi călători străini care au străbătut Dobrogea pe cale fluvialo-maritimă în secolele XIV-XIX: anonimul grec de la sfârşitul secolului XIV (Călători II), germanul J. Schiltberger (1425?1427/Călători III), cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/Călători IV), negustorul englez J. Newberie (1582/Călători XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/Călători XIII), sclavul spaniol D. Galan (1595/Călători XIV), baronul francez F. de Pavie (1585/Călători XV), olandezul J. Van der Doris (1597/Călători XX), călugărul rus A. Suhanov (1651/Călători XXX),  clericul creştin Paul din Alep (1653/XXXVII), stareţul Leontie (1701/XLV), călugării ruşi Macarie şi Silvestru (1704/XLVII), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), călugării ruşi Silvestru şi Nicodim (1722/LVI), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LXIX), consulul britanic W. Eton (1777/LXXIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), ofiţerul francez T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), negustorul german Jenne-Lebprecht (1786/LXXXIV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV), solul veneţian V. di Alessandri (1572/XCIII; s), mineralologul englez E. Clarke (1800/XCVIII), medicul englez W. Wittman (1802/C), diplomatul francez L. Beaujour (1817/CX), caretaşul E. Dobel (1831/CXI), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), scriitoarea englezoiacă J. Pardoe (1836/CXIV), preotul englez C. Elliot (1835/CXV), literatul scoţian J. Fraser (1836/CXVI), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1841/CXIX), literatul francez A. Labatut (1837/CXX), botanistul german A. Grisebach (/CXXI), misionarii scoţieni A. Bonar şi R. Mc Cheyne (1839/CXII), nobilul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), ofiţerul britanic A. Slade (1838/CXXV), francezul E. Thouvenel (1839/CXXVI), negustorul american V. Nolte (1840/CXXVII), marchiza engleză de Londonderry (1840/CXXVIII), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), croitorul german P. Holthaus (1843/CXXXVII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul francez A. Joanne (1846/CXLV), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII), filologul german J. Petermann (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), contele englez Carlisle (1853/CLV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), generalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), istoricul danez F. Schiern (1857/CLXXI), diplomatul german/prusian R. Kunisch (1858/CLXXII), anonim englez (1857/CLXXII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), anonimul francez (1857?1858/CLXXV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX), contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX), turistul belgian L. Verhaeghe (1862/CLXXXII), jurnalista franceză O. Audouard (1865/CLXXXIII), ziaristul rus G. Danilevski (1866/CLXXXV), turista elveţiancă V. de Gasparin (1866/CLXXXVI), epigrafistul francez E. Desjardins (1867/CLXXXVII.1), topograful englez R. Arnold (1867/CLXXXVIII), turista franceză A. de Hell (1868/CLXXXIX), vicontele francez de Caston (1868/CXC) şi profesorul preuniversitar german W. Brennecke (1868/CXCI.1, CXCI.4)
 
Surse foto:
https://ro.wikipedia.org
http://www.profudegeogra.eu
http://blog.noviodunum.ro/
http://www.xplorio.ro
http://4.bp.blogspot.com
https://www.balcanii.ro
http://www.romanianmuseum.com
http://www.primaria-cernavoda.ro
https://upload.wikimedia.org
https://necenzuratmm.ro
https://mistereledunarii.wordpress.com
http://www.romaniapozitiva.ro/
 
Documentare
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul X, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017.
//www.ziuaconstanta.ro/
http://www.acad.ro/
https://www.librariaeminescu.ro/
https://itunes.apple.com/
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Călători străini prin Dobrogea (CXCI.4) - Wilhelm Brennecke (Prusia - Germania) (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii