Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.3) - Henry Barkley (MB - Scoţia)

Henry Barkley (1837-1903) s-a născut în familia unui reverend scoţian. Într-o epocă de dezvoltare rapidă a căilor ferate, el a devenit inginer în acest domeniu, asemenea fraţilor săi mai mari John şi George. Din 1850, John a lucrat la exploatarea de cărbuni din localitatea otomană Eregli.
 
În 1856, John a făcut parte dintr-o misiune tehnică britanică ce a vizitat Dobrogea otomană pentru a evalua posibilităţile de stimulare a comerţului ţării sale în regiunea Mării Negre. Inginerii britanici au redactat un raport favorabil construirii unei căi ferate între Cernavodă şi Constanţa, datorită forţei de muncă şi materialelor de construcţie locale ieftine.
 
Ca urmare, în marile oraşe englezeşti s-a constituit consorţiul „Danube and Black Sea Railway and Kustendje Harbour Co.”. Tratativele cu guvernul otoman au dus la anularea proiectului iniţial de construire a unui canal şi la semnarea unei convenţii feroviare la 1 septembrie 1857. Documentul prevedea terminarea liniei ferate în trei ani şi amenajarea porturilor Cernavodă şi Constanţa. Încheierea lucrărilor la portul maritim era prevăzută pentru o perioadă de cinci ani, după care societatea britanică urma să încaseze taxe de la vasele care ancorau aici, estimându-se un profit anual de 22-40%.
 
Ca urmare, în septembrie 1857 debarcau în portul Varna din Bulgaria otomană fraţii George, Henry şi Robert Barkley, care au rămas în Dobrogea până în 1876. Construcţia căii ferate a început în primăvara lui 1858 şi a fost inaugurată în toamna lui 1860, cu costuri mai mari decât fusese estimat.
 
Henry Barkley şi-a publicat amintirile dobrogene de-abia în 1876, în contextul în care se declanşase o nouă criză orientală prin revoltele antiotomane din Bosnia şi Bulgaria. Volumul a apărut la Londra, cu titlu Between the Danube and Black Sea, or Five Years in Bulgaria. Institutul „N. Iorga” a folosit această ediţie pentru traducerea românească din noua serie Călători străini despre Ţările Române în secolul al XIX-lea.
 
Alături de cărturarul otoman Evlia Celebi din secolul XVII, agentul comercial german M. Gruneweg din secolul XVI, medicul francez C. Allard şi agronomul german W. Hamm, H. Barkely face parte din categoria călătorilor străini care au scris cel mai mult despre Dobrogea otomană.
 
Problema construirii unei căii ferate fusese discutată şi de: geograful francez A. Boue (1836-1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (/CXXX/1841), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
Partea a doua a capitolului VI şi capitolul VII sunt consacrate satului Tchernavoda/Cernavodă, unde englezii au făcut o excursie la sfârşitul lui septembrie 1857.
 
Localitatea era formată din aproximativ 50 de case, dintre care jumătate erau locuite de moldoveni emigraţi de „mulţi” ani şi deveniţi supuşi otomani. Erau „un popor paşnic, comod, vesel, şi băutor de rachiu, nu foarte deranjat de morală, dar superior în multe alte privinţe vecinilor turci”. Doar bătrânele nu cunoşteau limba turcă.
 
Prezenţa moldovenilor în Dobrogea a fost menţionată în secolele XVII-XIX şi de: agentul diplomatic habsburgic de origine raguzană A. Radibrat (1603/XXI/), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.F; 1659/XXXVIII.7.A; XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez R. Leszczynski (1700/XLIV), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), nobilul sol polon I. Podolski (1759/LXIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), germanul J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1584/XCIV.2; 1586/XCIV.4), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4; CLXXVII.4).
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII) şi pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII).
 
Toată familia muncea întreaga zi şi, ca urmare, era „prosperă”. Casele, căruţele, uneltele agricole şi hainele erau realizate de ei înşişi.
Casele erau construite la fel, din împletituri lipite cu lut şi balegă de vacă, şi acoperite cu „mult” stuf, fiind răcoroase vara şi călduroase iarna. Erau „foarte curate” şi Barkley prefera să locuiască „mai degrabă” într-una din ele decât „în mai buna” casă a unui ţăran englez, „rece şi umedă”. După ce se intra într-un hol, pe partea dreaptă se cobora pe trepte de lemn în camera familiei, care era îngropată până la tavan. Aici se făceau şi treburile gospodăriei şi nişele făcute în pereţii naturali erau folosite ca dulapuri. La un capăt se afla o vatră „mare, deschisă”, iar în cel opus fusese făcută o ferestruică. Stuful acoperişului era acoperit cu pământ şi diferenţa faţă de o movilă naturală era făcută de un mic gard înconjurător. Pe partea stângă a intrării, deasupra solului, se afla o cameră „mare” care servea ca salon, cu pereţii albiţi cu marnă şi decoraţi cu stele şi linii. Era încălzită cu o sobă de lut, alimentată din vatră, iar mobilierul consta într-un divan pe două laturi, acoperit de „mormane” de cearşafuri şi pături de casă.
 
Stuful din Dobrogea a fost amintit de: clericul ortodox Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.6), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), diplomaţii unguri curuţi M. Bay & G. Papay (1706/XLIX), medicul german J. Minderer (1771/LXX), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), polonezul J. Mikoscha (1782/LXXVII, locotenentul francez A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), agentul comercial M. Gruneweg (1582/XCIV.1), generalul rus de origine estonă F. Berg (1826/CV), caretaşul german E. Döbel (1831/CXI), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), consulul prusian C. Kuch (1843/CXXXVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII), slt. englez Ch. Gordon (1856/CLXX), anonimul englez (1857/CLXXIII), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), bancherul francez D. Schickler (1858/CLXXVI), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.4) şi ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX).
 
În această cameră au fost găzduiţi englezii de către familia Vlatt/Vlad, al cărei cap era proprietar şi primar. Familia era compusă din trei fii mari, dintre care unul căsătorit, şi două fiice, Maria şi Rhoda/Rada. Focul din vatră era alimentat cu balegă de vacă, un „combustibil dezgustător” pentru european. Mai mult, pe acest foc gospodina a copt turte, din care, din cauza foamei, a fost nevoit să mănânce şi Henry, după exemplul fratelui său George.
 
Un obişnuit „inamic al somnului” de noapte a fost ţânţarul, prezent cu „milioanele”. Problema insectelor, în special a ţânţarilor, la Dunărea de Jos fusese semnalată şi de alţi călători străini: prizonierul italian G. Angiolello / sultanul Mehmed II (1476/V), clericul sirian ortodox Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVIII.6.D), ofiţerul maritim francez A. de Lafitte/Clave (1784/LXXX), englezul W. Hunter (1792/XCI), scriitoarea engleză J. Pardoe (1836/CXIV), englezul E. Spencer (1836/CXVII), prinţul german H. Pückler-Muskau (1839/CXXIII), negustorul francez J. Morot (1839/CXXIV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), căpitanul englez E. Spencer (1853/CLXVI), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.4), anonim francez (1857?1858/CLXXV) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3).
 
În faţa porţii familiei Vlad, tinerii şi tinerele din sat au dansat khora/hora, „singurul” dans din zonă: „Îşi ţin mâinile în cerc, fac trei paşi într-o parte, se opresc şi bat din picior, apoi se înclină şi merg înainte şi înapoi, iar apoi repetă primii trei paşi şi-o ţin aşa ore întregi”. Se juca duminicile şi în „zilele sfinţilor”, în timp ce bătrânii priveau fumând pipă şi bând rachiu.
 
Fumatul din pipă, narghilea şi ciubuc a fost menţionat de: abatele catolic italian L. Spallanzani (1786/LXXXVI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), medicul american J. Noyes (1854/CLIX), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.1) şi agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3).
 
Consumul rachiului a fost consemnat în secolele XVII-XIX de: nobilul sol polonez I. Krasisnki (1636/XXV), diplomatul austriac W. von Brognard (1786/LXXXV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.1; CLXVII.4).
 
În sat nu exista biserică, iar obiceiurile religioase constau în aprinderea unei candele în faţa unei icoane şi în repaus atunci când preotul anunţa zilele de sărbătoare. Pe de altă parte, se puneau cranii de vaci pe garduri ca „măsură de precauţie” împotriva deochiului, practică a tuturor creştinilor şi musulmanilor din Imperiul Otoman.
 
După ce dimineaţa mergeau la gârlă pentru a fi adăpate, cirezile de vaci şi boi erau duse la păşunat de văcar.
 
Creşterea vitelor în secolele XVI-XIX a fost amintită de: baronul francez F. de Pavie (1585/XV), raguzanul Paolo Giorgi (ante-1595/XVIII); episcopul catolic bulgar P. Baksic (1641/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), cărturarul otoman Evlia Celebi (1651/XXXVIII.5.B), cărturarul englez W. Hunter (1792/XCI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), gentlemanul englez R. Snow (1841/CXXXI), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXIX), botanistul german K. Koch (1843/CXL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), medicul francez C. Allard (1855/CLXXVII.3; CLXVII.4), turistul francez J. D. de Bois-Robert (1855/CLXVIII), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.2) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
Tinerii se ocupau cu aratul sau cu tăiatul lemnelor pentru iarnă din pădurile aflate „la multe” mile (1 milă terestră anglo-saxonă = 1.609 m) distanţă şi transportatul acestora cu căruţele cu boi, iar Vlad repara căruţa şi uneltele agricole cu scule „rudimentare”. Fetele măcinau grâul la o moară manuală dintr-o magazie subterană din apropiere pentru a pregăti făina zilnică, în timp ce gospodina şi nora mulgeau vacile, hrăneau păsările, torceau lâna, coseau, curăţau casa şi-i lipeau pereţii.
 
Pădurile din Dobrogea au fost menţionate în secolele XVI–XIX de: nobilul sol polonez E. Otwinowski (1557/VII), diacul rus T. Korobeinikov (1593/XVII), cărturarul otoman Evlia Celebi de la mijlocul secolului XVII (XXXVIII.5; XXXVIII.6) , baronul francez F. De Tott (1769/LXVIII), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), agentul comercial M. Gruneweg (1583/XCIV.2; 1582/XCIV.1), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), geograful francez G. Lejean (1857/CLXXIV), agronomul german W. Hamm (1858/CLXXVII.3) şi ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX).
 
Fără să vrea, Barkley a fost martorul naşterii unui copil de către noră, care s-a oprit din lucru doar o jumătate de oră în acest scop şi l-a hrănit după ce şi-a terminat treaba. Occidentalul a aflat că nou-născuţii erau frecaţi cu sare, li se lega o icoană de gât şi în primul an erau ţinuţi în scutece, cu excepţia băilor. Cu toate acestea, aceştia „chiar ajung să crească şi, după indivizii pe care i-am văzut, par o rasă frumoasă şi sănătoasă“.
 
Când inginerul i-a cerut lui moş Vlad porumb pentru cai, acesta s-a asigurat că oaspetele său nu va dezvălui locul magaziei subterane unde îşi ţinea rezervele de cereale, care rezistau astfel „mulţi” ani. Explicaţia era simplă: ţăranul nu dorea ca başbuzucii (forţe militare de cavalerie otomană neregulată) şi zapciii (funcţionari care colectau taxele) să-şi hrănească caii pe seama sa. De altfel, prezenţa europenilor îl avantaja pe moldovean nu numai prin faptul că plăteau pentru găzduire, dar şi pentru că „brutalii” zapcii evitau să-l mai viziteze.
Lupii se numărau „printre năpastele Bulgariei”, deoarece ziua se ascundeau în stufărişul lacurilor şi fluviului, iar noaptea intrau în sate şi ucideau căţei şi boi pentru hrană.
 
Pericolul lupilor a fost consemnat în secolul XIX şi de: scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.3; CLXVII.4).
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negustorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5), turistul francez J. D.de Bois-Robert (1855/CLXVIII), anonim francez (1857?1858/CLXXV), pictorul elveţian J. Guillamord (1859/CLXXVIII), ducele belgian L. de Brabant (1860/CLXXIX) şi contele francez H. de Bourbon (1861/CLXXX).
 
Predecesorii britanici ai lui Barkley din secolele XVI-XIX au fost englezi, cu excepţia scoţienilor J. B. of Antermony, James Fraser, A. Bonar şi R. McCheyne: negustorul J. Newberie (1582/XII), agentul diplomatic H. Austell (1585/Călători XIV), nobilul H. Cavendish (1589/Călători XVI), agentul comercial R. Bargrave (1652/XXXIV), ambasadorul lord W. Paget (1702/XLVI), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), lordul F. Calvert (1764/LXV), consulul W. Eton (1777/LXXIII), lady Craven (1786/LXXXIII), ofiţerul de marină W. Smith (1792/XC), cărturarul W. Hunter (1792/XCI), mineralogul E. Clarke (1800/XCVIII), lordul Bentinck (1801/XCIX), chirurgul W. Wittman (1802/C), scriitoarea J. Pardoe (1836/CXIV), preotul C. Elliot (1835/CXV), literatul J. Fraser (1836/CXVI), E. Spencer (1836/CXVII), preotul miliar N. Burton (1837/CXVIII), misionarii A. Bonar şi McCheyne (1839/CXXII), ofiţerul de marină A. Slade (1838/CXXV), marchiza de Londonderry (1840/CXXVIII), R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), studentul în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralogul W. Smyth (1852/CLII), contele Carlisle (1853/CLV), căpitanul E. Spencer (1853/CLXVI), cpt. englez Th. Spratt (1856/CLXIX), slt. Ch. Gordon (1856/CLXX) şi anonim englez (1857/CLXXIII).
 
Surse foto:
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/2012/01/tarile-romane-in-secolele-xviii-xix.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/RomaniaEthnoTurci.html
http://www.primaria-cernavoda.ro/Fisiere/AlbumFoto/pozeCernavoda/geamia.jpg
http://www.romanianmuseum.com/Romania/dobrogea.jpg
 
Documentare:
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VII, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012.
 
//www.ziuaconstanta.ro/https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2016/11/04/1_Pic/calatori_prin_dobrogea/logo_institut_istorie_nicolae_iorga.jpg
http://www.acad.ro/com2011/img1006Aman/DSCN0668.jpg
https://sites.google.com/site/barkleyfamilyhistory/home/henry-charles
https://www.google.ro/search?biw=1366&bih=588&tbm=isch&sa=1&ei=XbqiWtXhI8r6Ur7pryA&q=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&oq=Between+the+Danube+and+Black+Sea%2C+or+Five+Years+in+Bulgaria&gs_l=psy-ab.3...246770.246770.0.248252.1.1.0.0.0.0.108.108.0j1.1.0....0...1c.1.64.psy-ab..0.0.0....0.i9OeZ0j-HdE#imgrc=IIBHco1Ch2Ns0M:
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi:
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXXXI.2) - H. Barkley (MB-Scoția)