Călători străini prin Dobrogea (CLXVIII) - J.D. de Bois-Robert (galerie foto)

După mai multe călătorii în Imperiul Otoman, J.D. de Bois-Robert a traversat ca turist şi Dobrogea otomană în timpul Războiului Crimeii (1853-1856). Francezul a venit de la Constantinopol/Istanbul în a doua jumătate a lui 1854 sau la începutul lui 1855, îndreptându-se spre Țara Românească. În orice caz, şi-a publicat amintirile de călătorie în 1855, la Paris, cu titlul Nil et Danube. Souvenirs d'un touriste. Égypte, Turquie, Crimée, Provinces-Danubiennes.
 
În capitolul X, el a descris următorul itinerar dobrogean: Kavarna/Cavarna - Mangalia - Behkoï - Karana-Sani - Samenlek - Kustendjè/Kustendjé/Custendjeh/Constanţa - Tsernavoda/Cernavodă.
 
 
Satele dintre Cavarna şi Mangalia erau „mai rare” şi pierdeau din aspectul turcesc.
 
Prin Cavarna trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: anonimul grec din secolul XIV (II), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1656/XXXVIII.6.A), francezul J. Tavernier (1677/XLII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), inginerul francez X. de Hell (1846/CXLIV) şi ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII).
 
Mangalia sau Callatis era situat la 10 leghe (1 leghe europeană = 4,5 km) sud de Constanţa şi era condus de un agă, care mai avea sub autoritatea sa „câteva” sate de turci care făceau negoţ cu grâu. Deşi Bois-Robert subliniază că nu mai era un oraş turcesc, precizează apoi că avea 1000 de locuitori, „exclusiv” musulmani. El credea că este un oraş „foarte vechi”, deoarece a observat printre stâncile de pe mal pietre cioplite „uriaşe” şi un trunchi de coloană canelată. Localitatea era apărată de un şanţ şi o redută, care supraveghea digul pe care se traversa „micul” lac sărat dinspre sud (identificat de specialiştii de la „N. Iorga” cu limanul maritim Mangalia). În portul era lipsit de valoare exista o singură casă.
 
Prin Mangalia trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV-XVIII: anonimul grec din sec. XIV (Călători II), cavalerul burgund/francez W. de Wavrin (1445), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.D; 1656/XXXVIII.6.B), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2) şi diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), negustorul armean S. Muratowicz (1601/XCVI/s), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1828-1829/CIX), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLII) şi medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV).
 
Satele „sărace” Behkoï, Karana-Sani şi Samenlek nu au putut fi identificate, fiind probabil dispărute. De altfel, în acest „deşert” de 30 de leghe, terenul „mlăştinos” şi nămolul „elastic” degajau mirosuri „pestilenţiale”. Aceste grinduri „fetide” deveniseră mormântul „atâtor” ruşi şi al „câtorva sute” de francezi în operaţiunile din 1854.
 
Regiunea era denumită Tartaria-Dobroutscha/Dobrogea Tătară sau „mai degrabă” Dobrudja/Dobrogea. 
 
Numele Dobrogea mai fusese folosit şi de alţi călători străini în secolele XVI-XVIII: cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), agentul comercial englez R. Bargrave (1652/XXXIV), episcopul catolic bulgar F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653 şi 1658/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.A; 1652/XXXVIII.5.C; 1652/XXXVIII.5.E; 1652/XXXVIII.5.F; 1656/XXXVIII.6.A; 1663/XXXVIII.3; 1667/XXXVIII.4), nobilul sol polonez I. Gninski (1677/XLI), iezuitul polonez F. Gosciecki (1712/LIV), nobilul sol polonez J. K. Mniszech (1756/LXI), diplomatul otoman Șehdi Osman (1758/LXII), nobilul sol polonez I. Podoski (1759/LXIII), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), solul otoman Abdulkerim paşa (1776/LXXI), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), locotenentul francez A. de Lafitte (1784/LXXX), ofiţerul de marină britanic W. Smith (1792/XC), agentul comercial german M Gruneweg (1582/XCIV.1/ s), diplomatul danez Clausewitz (1824/CIV), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CXLVIII), ofiţerul francez C. Fay (1854/CLXII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII).
 
La „câteva” leghe de Constanţa se aflau tumuli, morminte antice acoperite cu movile, în care se amestecau oasele romanilor lui Traian cu ale dacilor învinşi, peste care erau răspândite rămăşiţele miilor de ruşi ucişi de frigurile Dobrogei în războiul din 1828-1829 şi în 1854.
 
Referiri despre istoria antică a Dobrogei au mai făcut şi alţi călători străini în secolele XV - XIX: cavalerul burgund / francez W. de Wavrin (1445/IV), nobilul poet polonez E. Otwinowski (1557/VII), cărturarul Iacob Paleologul (1573/IX), cronicarul polonez M. Strijkowski (1575/X), călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), negustorul englez J. Newberie (1582/XII), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584-1585/XIII), baronul francez F. de Pavie (1585/XIV), cărturarul olandez J. van der Doris (1597/XX), diplomatul suedez de origine germană C. Hiltebrandt (1657/XXXV), pastorul luteran suedez M. Eneman (1709/L), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1711/LIII; 1714/LIV), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. of Antermony (1738/LVII), nobilul grec M. Katsaitis (Veneţia; 1742/LIX), iezuitul G. R. Boscovich (Republica Ragusa; 1762/LXIV), nobilul sol polonez T. Alexandrovici (1766/LXVII), agentul comercial austriac de origine germană N. Kleemann (1768/LIX), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul rus de origine germană J. von Struve (1794/XCII), agentul comercial german M. Gruneweg (1582/XCIV.1/s), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1830/CVIII), diplomatul francez L. de Beaujour (1817/CX), geograful austriac A. Schmidl (1835/CXIII), ofiţerul maritim britanic A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul G. Fisk (1842/CXXXIV), austriaca L. Pfeiffer (1842/CXXXV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusian K. Koch (1843/CXLI), vicontesa franţuzoaică de Saint-Mars (1845/CXLI), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), mineralogul englez W. Smyth (1852/CLIII), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853;1857/CLX), polonezul convertit la islam M. Czajkowski/Sadyk-paşa (1854/CLXIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII).
 
Pe câmpiile „imense” se vedeau doar ierburi uscate pe care vântul le bătea ca pe valurile unei „mări gălbui”. „Monotonia” peisajului era întreruptă de „câteva” fântâni sau „câteva” poutza, termen pentru fermă în limbile transilvană, maghiară şi slavă. Francezul compara viaţa din stepa dobrogeană cu cea văzută în deşertul Africii sau în Lumea Nouă.
 
Pe partea dreaptă a drumului, cea dinspre mare, „din când în când” se vedea o gospodărie bulgară, cu acoperiş jos şi fântână. Localnicii erau „totdeauna gata de petrecere”, deoarece orice fată avea o guzla (chitară), castanietă sau tamburină, iar dansatoarele erau „brunete şi temperamentale”. Viaţa de aici avea o dimensiune biblică, capul familiei dispunând de o putere „nelimitată” asupra copiilor şi servitorilor. Gospodarul era bogat în ce priveşte „abundenţa” hranei, dar sărac raportat la „inutilităţile” luxului occidental.
 
Însămânţarea şi recoltarea solului „fertil” se făceau „la întâmplare”, cerealele fiind depozitate în silozuri de tip arab, în timp ce caii şi boii se îngrăşau în ţarcuri „largi”. Zilele de iarnă bulgarul le petrecea lângă soba „mare”, fumând un tutun „excelent” din pipa considerată „o prietenă fidelă”. Pipa era sculptată „drăgăstos” chiar de proprietar din lemn de merişor şi ornată cu cuie, plase de cupru, arabescuri şi desene. O superstiţie spunea că nu trebuie dată unui străin, deoarece legătura îndelungată anterioară ar fi dat noului proprietar şi o putere „magică” asupra fostului proprietar.
 
Prezenţa bulgarilor în Dobrogea a fost semnalată şi de alţi călători străini în secolele XVI- XIX: călugărul franciscan J. Arsengo (1581/XI), episcopul catolic P. Baksic (1640/XXX), clericul rus I. Travelski (1651/XXXII), episcopul catolic F. Stanislavov (ante 1659/XXXVI), clericul creştin sirian Paul de Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1659/XXXVIII.7.B), nobilul sol polonez J. Gninski (1677/XLI), diplomatul suedez de origine franceză A. de la Motraye (1714/LIII.2), diplomatul rus de origine scoţiană J. B. Of Antermony (1738/LVII), diplomatul maghiar curut M. Kelemen (1738/LVIII), iezuitul ragusan G. Boscovich (Dubrovnik; 1762/LXIV), diplomatul polonez K. Chrzanowski (1780/LXXVI), contele francez d`Hauterive (1785/LXXXII), lt. col rus de origine finlandeză G. Ramsay (1830/CIX), medicul german F. Chrismar (1833/CXII), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), englezul R. Snow (1831/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi medicul francez C. Allard (1855/CXLVII).
 
Satele de ţigani sau boemieni erau de fapt tabere cu locuinţe „şi mai sălbatice”. Aceste case „aproape bordeie” erau făcute din chirpici sau din nuiele. În lipsa lemnului, în stepă foloseau pentru foc chirpiciul sau excrementele uscate de vacă. Țiganii „Carpaţilor şi ai Bulgariei” erau nomazi ca şi cei întâlniţi de Bois-Robert în Europa de sud şi Africa de nord. El credea că această „rasă misterioasă” venită în Europa în secolul XV din „profunzimile” Indiei sau Africii, avea obiceiul de a-şi face tabără în aer liber chiar şi în climat „neîndurător”, deoarece zidurile „îi asfixiază”. Limba „stranie în energia ei” indica originea comună a grupurilor răspândite în ţările europene.
 
Prezenţa ţiganilor în Dobrogea fusese menţionată şi de vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.4).
 
„Capitala maritimă” a Dobrogei era Constanţa, construită pe amplasamentul anticului Tomes/Tomi/Tomis, locul de exil în care dandy roman Ovidiu (43 î. H. - 17 d. H.) şi-a scris „Tristele”. Modul în care poetul căzut în dizgraţia împăratului August „urâţea” Dobrogea, asemăna zona cu Siberia. Localitatea „nu merita” clasificarea ca oraş, deoarece colibele „mizerabile” şi populaţia „zdrenţăroasă, murdară, gălbejită” semănau mai mult cu „tipul ţigănesc” decât cu cel grecesc, turcesc sau valah. Aspectul „deplorabil” al regiunii în ansamblu era urmarea a „cinci torente distructive ruseşti”, aluzie la desele războaie ruso-otomane din secolele XVIII-XIX.
Singuril element important al Constanţei era poziţia sa la capătul liniei defensive Vallum Trajani/valul lui Traian. Împăratul intenţionase ca printr-o „tăietură” de 12 leghe, care ar fi trecut prin lacul Karasou/Carasu (azi integrat în canalul Dunăre-Marea Neagră) să scurteze transportul pe Dunăre cu 100 leghe. Bois-Roberet considera că un canal Tsernavoda/Cernavodă-Constanţa ar fi reprezentat una din soluţiile „uşoare” ale „chestiunii” gurilor Dunării anexate de Rusia prin pacea de la Adrianopol (1829).
 
Proiectul construirii unui canal Dunăre - Marea Neagră a fost susţinut şi de alţi călători europeni din deceniile patru şi cinci ale secolului XIX: botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul de marina britanic A. Slade (1838/CXXV), geograful francez A. Boue (1838/CXXIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), botanistul prusian K. Koch (1843/CXL), jurnalistul francez X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), diplomatul francez A. Billecocq (1846/CXLVI), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), arhitectul francez F. Pigeory (1850/CXLIX), preotul catolic italian F. Nardi (1852/CL), studentul britanic în drept L. Oliphant (1852/CLI), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), istoricul francez T. Lavallée (1853/CLVII) şi artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII), economistul francez T. Lefebvre (1853; 1857/CLX) şi feldmareşalul austriac H. von Hess (1839/CLXIV).
Prin Constanţa mai trecuseră şi alţi călători străini în secolele XIV - XIX: anonimul grec din secolul XIV (Călători II), călugărul iezuit G. Mancinelli (1584?1585/XIII), negustorul italian P. Giorgi (ante 1595/XVIII), clericul creştin sirian Paul din Alep (1653/XXXVII), cărturarul otoman Evlia Celebi (1652/XXXVIII.5.F), francezul J. Tavernier (1677/XLII), diplomatul suedez de origine franceză protestantă A. de la Motraye (1714/LIII.2), contele francez d`Antraigues (1779/LXXIV), diplomatul polonez K. Chrazanowski (1780/LXXVI), căpitanul austriac K. Titelsberg (1783/LXXVIII), căpitanul austriac de origine croată F. Mihanovici (1783/LXXIX), contele de Langeron (1809/CI), locotenentul francez H. de Béarn (1828/CVII), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenström (1829-1830/CVIII), lt.-col. rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829-1830/CIX), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch L), geologul francez X. de Hell (1846/CXLIV), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul 843/CLVIII), medicul francez F. Quesnoy (1854/CLXV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.1).
 
Drumul Constanţa-Cernavodă a fost parcurs cu uriaşul vehicul pe două roţi al poştei condus de un vizitiu bulgar. Biciul său, numit tchiko, era confecţionat dintr-un mâner scurt şi o coadă „nemăsurat de lungă” împletită în „numeroase” şuviţe cu biluţe de plumb la capăt. Acest instrument comun în Europa de Est era şi o armă comparabilă cu lasso-ul mexican.
 
Cernavodă era un cătun cu 20 de case locuite de turci „mizerabili” cu servitori bulgari „şi mai mizerabili”. Flora era formată de ierburi mari uscate şi boschete de salcie, iar pe acoperişuri stăteau berze într-un picior.
 
Prezenţa comunităţilor turce în Dobrogea fusese semnalată şi de: abatele italian L. Spallanzano (1786/LXXXVI), englezul W. Hunter (1792/XCI), lordul englez W. Bentinck (1801/XCIX), ofiţerul rus de origine estonă F. Nyberg (1826/CV), ofiţerul rus de origine finlandeză G. Ramsay (1829/CIX), britanicul E. Spencer (1836/CXVII), ieromonahul rus Partenie (1839;1841/CXXIX), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), medicul american V. Mott (1841/CXXXII), botanistul elveţian C. Guebhart (1842/CXXXIII), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), profesorul de retorică francez J. Ubicini (1848/CXLVII), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), preotul italian F. Nardi (1852/CL), paleontologul francez J. Boucher (1853/CLIV) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII).
 
Prin Cernavodă au mai trecut în secolele XVII-XVIII şi alţi călători străini: cărturarul otoman Evlia Celebi (1657/XXXVI.F), diplomatul maghiar transilvănean curut M. Kelemen (1738/LVIII), căpitanul austriac G. Lauterer (1782/LXXV), negsutorul german J. Lebprecht (1786/LXXXIV), lt. rus de origine finlandeză B. Rosenstrom (1829-1830/CVIII), botanistul german A. Grisebach (1839/CXXI), ofiţerul englez A. Slade (1838/CXXV), scriitorul danez H. Andersen (1841/CXXX), englezul R. Snow (1841/CXXXI), reverendul englez G. Fisk (1842/CXXXIV), vicontele francez A. de Valon (1843/CXXXVIII), italianul G. Smancini (1843/CXXXIX), botanistul prusac K. Koch (1843/CXL), inginerul geograf francez X. de Hell (1846/CXLIV), preotul catolic elveţian J. Mislin (1848/CXLVIII), mineralologul englez W. Smyth (1852/CLIII), baronul irlandez P. O'Brien (1853/CLVI), artistul plastic francez C. Doussault (1843/CLVIII) şi medicul francez C. Allard (1855/CLXVII.5).
 
Imaginea sărăciei locuitorilor a fost repede îndepărtată de aspectele „sălbatice şi majestuoase” ale Dunării, pe lângă care Rinul vestic „făcea o figură tristă”. De la Tourtoukaï/Turtucaia şi Silistria/Silistra, „celebră” prin rezistenţa la asediul rus din 1854, începea Dunărea de Jos, unde lăţimea cursului creştea, viteza apei scădea şi terenul devenea mlăştinos. Natura destinase acest fluviu transeuropean legăturii dintre Orient şi Occident, urmând să devină în scurt timp „marea arteră” a civilizaţiei moderne.
 
Cavarna, Turtucaia şi Silistra au făcut parte din regiunea sud-dobrogeană Cadrilater, care a aparţinut României de la al doilea război balcanic din 1913 până la tratatul bilateral din 1940, când a fost retrocedată Bulgariei.
Alţi călători francezi care au străbătut Dobrogea în secolele XV-XIX: cavalerul burgund W. de Wavrin (1445/IV), baronul F. de Pavie (1585/XV), secretarul diplomatic de la Croix (1672/XL), J. Tavernier (1677/XLII), călugărul iezuit P. Avril (1689/XLIII), protestantul A. de la Motraye (1711/LIII.1; 1714/LIII.2), baronul F. de Tott (1769/LXVIII), contele d`Antraigues (1779/LXXIV), locotenentul A. de Lafitte-Clave (LXXX/1784), T. du Verne du Presle (1784/LXXXI), contele d`Hauterive (1785/LXXII), contele de Langeron (1790-1791/LXXXVIII), contele de Langeron (1807;1809/CII), contele de Lagarde (1813/CIII), ofiţerul H. de Béarn (1828/CVII), diplomatul L. de Beaujour (1817/CX), literatul A. Labatut (1837/CXX), negustorul J. Morot (1839/CXXIV), E. Thouvenel (1839/CXXVI), vicontele de Valon (1843/CXXXIX), vicontesa de Saint-Mars (1845/CXLI), jurnalistul X. Marmier (1846/CXLIII), inginerul geograf X. de Hell (1846/CXLIV), jurnalistul A. Joanne (1846/CXLV), diplomatul A. Billecocq (1846/CXLVI), profesorul de retorică J. Ubicini (1848/CXVII), arhitectul F. Pigeory (1850/CXLIX), paleontologul J. Boucher (1853/CLIV), artistul plastic C. Doussault (1843/CLVIII), economistul T. Lefebvre (1853;1857/CLX), ofiţerul C. Fay (1854/CLXII), medicul F. Quesnoy (1854/CLXV) şi medicul C. Allard (1855/CLXVII).
 
Surse foto: 
https://istoriiregasite.files.wordpress.com/
https://www.balcanii.ro/
https://img.directbooking.ro/
 
https://upload.wikimedia.org/
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/
https://istoriesinumismatica.files.wordpress.com/
https://upload.wikimedia.org/
http://www.xplorio.ro/
http://img.carpati.org/
https://mistereledunarii.files.wordpress.com/
http://www.romanianmuseum.com/
http://www.romanianmuseum.com/
//www.ziuaconstanta.ro/
http://www.primaria-cernavoda.ro/

Documentare: 
Institutul de istorie „Nicolae Iorga”, editor Daniela Buşă, Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX lea, serie nouă, volumul VI, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2009.
//www.ziuaconstanta.ro/
http://p.calameoassets.com/
http://www.acad.ro/
https://books.google.com/books/
 
Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar în prezent, lucrează la Radio Armănamea.
 
Citeşte şi: 
 
Colaborare ZIUA de Constanţa
Călătorie prin istoria dobrogeană cu Marius Teja
 
Călători străini prin Dobrogea (CLXVII.5) - Camille Allard (Franţa) - galerie foto