Arta de a te desfăta

Dacă te îngrozeşte gândul că în concediul care se apropie vei sta trei zile fără internet, dacă nu eşti în stare să stai liniştit şi să priveşti un răsărit de soare, dacă te surprinzi vorbind mai mult despre ce fac alţii decât despre ce trebuie să faci tu sau munceşti prea mult şi crezi că fără tine nu se învârt piuliţele Universului, atunci e timpul să recunoşti: eşti plictisit şi ai nevoie de o evadare care să-ţi reîncarce bateriile şi să vezi din nou, precum Edith Piaf, viaţa în roz. Ei bine, după cum spunea Bertrand Russell, „un semn că ne paşte depresia este convingerea că fără munca noastră se dărâmă lumea”.
 
Este foarte adevărat că fără o slujbă bine plătită nu-ţi poţi plăti facturile acelea blestemate şi fără îndoială că există oameni care găsesc în slujbele lor singurul refugiu, unica evadare şi nimic nu pare să-i împlinească mai mult decât poziţia lor privilegiată la muncă. Îi vezi că le place să facă pe şefii, să dea ordine şi, mai ales, să fie ascultaţi. Cine nu e de acord cu ei e luat imediat în colimator şi, în timp ce-şi construieşte pe sub birou liste negre cu subordonaţii rebeli, aceştia din urmă ies la ţigară cam des, râd cam tare şi nici se gândesc să stea peste program. Câtă nesimţire...
 
Iată ce zice George Bernard Shaw: „O viaţă în care ai făcut greşeli la tot pasul nu este doar mai onorabilă, ci şi mai utilă decât o viaţă în care nu ai făcut nimic”. Sigur, nu se referea la cei cărora le plăcea să muncească, să construiască cetăţi şi să pună osul la cărămizile civilizaţiei. Asta-mi aminteşte de faptul că mereu îmi plăcea greieraşul cel năpăstuit de iarnă şi de cruzimea furnicilor, cel care cânta toată vara şi era pedepsit toată iarna.

Despre vicii, numai de bine...  

Abraham Lincoln zicea: „Știu din proprie experienţă că aceia care n-au niciun viciu au tare puţine virtuţi”. Și-l dăm aici exemplu pe Hitler, care nu avea niciunul dintre viciile acelea care sunt imorale, ilegale sau îngraşă.
Dar să vedem ce zice dicţionarul despre vicii.
VÍCIU, vicii, s. n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcţie, de funcţionare etc.). ◊ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită şi statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăţ, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiţii legale de formă sau de conţinut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víţiu s. n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
 
VÍCIU s.n. 1. Cusur, defect; lipsă. ◊ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică; (jur.) viciu de formă = greşeală în redactarea unui act, care face actul anulabil. 2. Deprindere de a face fapte rele; obicei urât, patimă rea. [Pron. -ciu. / < fr. vice, it. vizio, lat. vitium].
 
VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărţi.) 4. v. corupţie.

Viciu ≠ virtute
 
De ce numai de bine când vine vorba despre vicii? Pentru că este atât de plictisitor să vorbeşti despre virtuţi... Orice discuţie despre cât de moral este bine să fii se termină cu nişte căscături politicoase. Ce-avem de învăţat de la o persoană virtuoasă? Că trebuie să ne rugăm de trei ori pe zi, o dată pentru familie, o dată pentru prieteni, o dată pentru patrie, că trebuie să ne iubim între noi, să fim generoşi, să zâmbim des. Cam ce ne-au spus de-a lungul vremii toţi profesorii, bunicii, părinţii şi de fiecare dată noi am ales să ne uităm la filme de aventuri şi să-l avem ca erou pe rebelul James Dean sau ca model pe lasciva Marilyn Monroe. Amândoi au murit foarte tineri, dar, Doamne, ce viaţă plină au mai avut… Aşa de plină, că mult timp au fost iconi pentru generaţii întregi!
Nu avem de gând să facem referire la partea aceea a viciilor care are legătură cu „deprinderea de a face fapte rele”, asta este pentru alte dăţi. Vrem doar să trecem în revistă acele cusururi delicioase gen băut cafea, bere, şampanie, fumat o ţigară, o narghilea şi multe alte astfel de răsfăţuri ce trec drept „rele deprinderi”, dar cât de bine prind în lupte împotriva stresului!
 
Nu-i aşa că ai cam trecut prin viaţă degeaba dacă n-ai avut parte măcar de o mahmureală zdravănă după un bairam de pomină unde ai dansat cu cea mai deşucheată fată din oraş? Sau dacă n-ai râs în hohote cu prietenii pentru nişte farse făcute profesorilor? Sau dacă n-ai fost atât de aproape de situaţia în care nota ta la purtare a fost dezbătută într-o cancelarie? Sau dacă n-ai boicotat mai târziu atitudinea şefului tău printr-un act de rebeliune în urma căruia ţi-ai semnat demisia? Sau dacă n-ai părăsit fără motiv sau n-ai fost părăsit/ă fără motiv. La toate astea şi multe altele se referea Edith Piaf când cânta „no, rien de rien / je ne regrette rien”, pentru toate făcutele şi nefăcutele ei şi pentru toate făcutele şi nefăcutele altora. Pentru o femeie trecută prin prea multe, nu e de mirare că orice clipă a vieţii ei avea culoarea roz.

Fă-ţi o listă de plăceri şi ţine-te de ea! 

Nimeni nu e făcut să stea cuminte într-un colţ, să lăsăm asta pe seama călugărilor şi a celor care au depus tot felul de jurăminte de sfinţenie. Oamenii normali pur şi simplu nu au înscrise în gene astfel de caracteristici. Acestora le recomand cele zece rele necesare din „Cartea hedonismului - arta liniştii şi a plăcerii”, care, de fapt, sunt nişte plăceri mult subestimate şi prea nevinovate.
* Să pluteşti pe mare
* Cocteilurile de după-masă
* Să dormi acasă
* Masajul picioarelor
* Să faci dragoste în ploaie
* Dansul lasciv
* Să citeşti tolănit în hamac
* Baie în doi la lumina lumânărilor
* Să şezi în tăcere
* Să nu te poţi opri din râs.
 
Mă întreb cum ar putea oare să dăuneze cuiva simplul fapt de a „şedea în tăcere” sau „baia la lumina lumânărilor” sau toate celelalte. Când devin răsfăţurile acestea vicii? Cred că v-aţi prins deja că sunt vicii care dăunează propriei persoane (cum ar fi fumatul, băutura, drogurile) şi vicii care dăunează şi altora (de pildă, celor care te iubesc şi nu te pot salva din patimi periculoase, precum drogurile, să zicem).
Ei bine, cui nu-i plac micile desfătări ale vieţii? Nu trebuie să ne simţim vinovaţi pentru ele, dimpotrivă, să facem în aşa fel încât să lungim lista desfătărilor noastre de zi cu zi, ca o recompensă a faptului că încă mai respirăm, muncim şi-i suportăm pe alţii. Nu uitaţi să puneţi în capul listei dimineţile când nu trebuie să vă treziţi devreme şi după-amiezele petrecute în hamac citind sau fumând o ţigară din foi.