Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitea Ovidius din Constanța Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice implementează proiectul Rose „#PânăLaCapăt”

ro

07 Jun, 2021 12:39 2189 Marime text
  • Aceasta a fost ultima activitate desfășurată în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul proiectului ROSE, ale cărui principale obiective sunt reducerea abandonului școlar în rândul studenților FISP și oferirea unor perspective tangibile de carieră.
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) a Universității Ovidius din Constanța (UOC) a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, în cadrul proiectului ROSE „#PânăLaCapăt”, o întâlnire a studenților de la specializările Istorie, Științe Politice și Relații Internaționale și Studii Europene cu unul dintre cei mai cunoscuți ghizi de turism din capitală, Alina Brașoveanu, informează conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu, decanul FISP.

Potrivit sursei citate, aceasta a fost ultima activitate desfășurată în anul universitar 2020 – 2021, în cadrul proiectului ROSE, ale cărui principale obiective sunt reducerea abandonului școlar în rândul studenților FISP și oferirea unor perspective tangibile de carieră.

Fondator al proiectului „When in Bucharest”, invitatul nostru a ținut o prelegere foarte interesantă despre beneficiile și provocările activității sale profesionale. A urmat o sesiune consistentă și dinamică de întrebări, comentarii și răspunsuri , a declarat conf. univ. dr. Emanuel Plopeanu.

Întâlnirea a reprezentat cel de-al treilea episod din ciclul „Întâlniri pentru carieră”, deschis de prezentările susținute de Daniel Costache Bolocan, managerul Muzeului Județean Buzău, în data de 21 mai și Aurel Stănică, cercetător științific II la Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, în data de 28 mai, ambii absolvenți ai Facultății de Istorie Și Științe Politice.

Daniel Costache Bolocan a invocat perspectiva foarte apropiată a unui deficit de muzeografi care să ocupe posturile din schema de personal a multor muzee din țară și i-a îndemnat pe studenții FISP să ia în calcul o asemenea oportunitate de carieră. Nu în ultimul rând, aceștia a fost foarte interesați de condițiile, conținutul și etapele unui concurs pentru un post de muzeograf / cercetător.

În același timp, Aurel Stănică le-a vorbit studenților despre cele mai importante șantiere arheologice realizate sub coordonarea Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”. A subliniat de asemenea că, în domeniul în care lucrează, este în continuare nevoie de absolvenți ai specializării Istorie, pe măsură ce proiectele mari de infrastructură au nevoie de lucrări de arheologie preventivă.

Universitatea Ovidius din Constanța implementează, începând cu anul universitar 2019 - 2020, proiectul ROSE cu titlul „Centru de Învățare SAPIENTIA – OVIDIUS”, acord de grant nr. 106/SGU/CI/II din 18.12.2018.

Proiectul se adresează studenților din anul I, în special celor care prezintă risc de abandon școlar, și este finanțat de Banca Mondială, cu sediul central în Washington D.C. - SUA, prin Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă (UMPFE) din cadrul Ministerului Educației (ME). Activitățile principale ale proiectului sunt de consiliere și de tutorat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii