Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:09 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Totul a pornit de la un joc video online” Inspectorul școlar general, Sorin Mihai, despre incidentul de la școala „Nicolae Titulescu” (galerie foto)

ro

21 Nov, 2019 09:21 5161 Marime text
În această dimineață, inspectorul școlar general al ISJ Constanța, Sorin Mihai, a prezentat cazul de la Școala gimnazială nr. 6 „Nicolae Titulescu”.
 
Mai exact, este vorba despre un conflict între doi elevi, unul înțepându-l cu un obiect tăietor pe celălalt.

„Poliția a demarat o anchetă în acest caz, la fel și Inspectoratul Școlar Județean Constanța. Acesta este deocamdată singurul caz de acest fel din școlile constănțene și sperăm că nu se va mai repeta”, a declarat Sorin Mihai.

„Agresiunea s a produs la intrare în scoală, într-un hol. Unitatea școlară are camere audio-video, are paznici. Cearta dintre elevi a avut loc în urmă cu o lună, iar incidentul s-a produs spontan, fără o altercație, ca să poată fi opriți. Vom vedea ce măsuri se pot lua ca să prevenim astfel de cazuri. Părinții lor au încercat, cu o zi în urmă, sa aplaneze conflictul dintre copii. Elevul agresor va fi sancționat după ce se va finaliza ancheta IPJ și ancheta ISJ Constanta”, a mai adăugat inspectorul școlar general. 

"Copii provin din familii de români. Nu sunt cu nevoi speciale. Elevul agresor a fost în acest an transferat la noi de la Tulcea. Se pare ca au un conflict de acum o lună, care a pornit de la un joc video online . Este primul caz cu care școala noastră se confruntă. Imediat am chemat ambulanța, poliția și părinții. Ambii elevi sunt azi acasă. Cred că și părinții ar trebui să verifice copii dacă stau prea mult timp la calculator, nu jucând diverse jocuri online" a declarat Niculae Mihaela, directorul unității scolare

Reamintim că, în cursul zilei de ieri, la Școala Gimnazială nr 6 „Nicolae Titulescu" a avut loc un incident. Un elev de clasa a VII-a l-a înțepat pe un altul cu un obiect ascutit.

Minorul rănit a fost preluat de un echipaj de ambulanță, iar în urma verificărilor medicale s-a constatat faptul că nu i-a fost pusă viața în pericol, acesta nefiind internat.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.             

Sursă foto: ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii