Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Târgul educaţional dedicat învăţământului profesional şi dual „Ştiu să-mi aleg meseria“, la Cumpăna (galerie foto)

ro

10 Nov, 2017 00:00 3248 Marime text
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, în colaborare cu Instituţia Prefectului, autorităţile locale şi operatorii economici, organizează târguri educaţionale dedicate învăţământului profesional şi dual, sub titlul „Ştiu să-mi aleg meseria“. Prezentările de oferte au loc în localităţi din mediul rural precum Cobadin, Cumpăna, Crucea şi Cogealac, acolo unde există un interes mai crescut din partea elevilor şi a familiilor acestora pentru beneficiile şi avantajele burselor profesionale, dublate de suplimentele financiare oferite de operatorii economici parteneri de practică.
 
Ieri, la Cumpăna, în Campusul Şcolar şi-au expus oferta de formare şi parteneriatul cu operatorii economici următoarele unităţi şcolare cu învăţământ profesional: Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“ Cumpăna, Liceul Tehnologic „I.N. Roman“ Constanţa, Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“ Constanţa, Colegiul Tehnic de Marină „Al. I. Cuza“ Constanţa, Colegiul Comercial „Carol I“ Constanţa, Liceul Tehnologic de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa, Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida“ Constanţa, Liceul Tehnologic „Gh. Miron Costin“ Constanţa, Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ Constanţa, Colegiul Economic Mangalia, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia, Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Albatros“ Constanţa, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret“ Constanţa.
 
La eveniment au participat inspectorul şcolar general al ISJ Constanţa, Petrică Miu, prefectul judeţului Constanţa, Ioan Albu, viceprimarul comunei Cumpăna, Florin Neagu, directorul Liceului „Nicolae Dumitrescu“, Monica Nuţu, subprefectul Dumitru Jeacă, consilierul judeţean Adrian Bereş, inspectorul şcolar Neagu Gabriela, inspectorul şcolar Daniela Frangopol.

Oaspeţii au fost întâmpinaţi cu pâine si sare de către viceprimarul comunei Cumpăna, Neagu Florin alături de
doamna director a Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”, Nutu Monica şi directorul adjunct Cristea Daniela.

Având în vedere opţiunile tot mai numeroase ale elevilor pentru pregătirea în meserii cerute de piaţa muncii, unităţile şcolare de profil, alături de unităţile gimnaziale şi partenerii educaţionali, vor contribui, încă de la începutul acestui an şcolar, la îmbunătăţirea semnificativă a consilierii şi orientării profesionale în rândul elevilor de gimnaziu.
 
„Am participat la festivităţile de deschidere a târgurilor educaţionale dedicate învăţământului profesional şi dual sub titlul «Ştiu să-mi aleg meseria» din localităţile Cobadin şi Cumpăna. La Căminul Cultural din localitatea Cobadin, 12 unităţi şcolare şi-au expus în standuri proprii produsele şi serviciile, iar în Campusul Şcolar din localitatea Cumpăna, 13 unităţi şcolare au prezentat oferte atractive. Felicit tinerii care au ales să urmeze o meserie, le urez mult succes şi mulţumesc organizatorilor pentru modul în care s-au implicat în susţinerea unor asemenea evenimente. Sincere felicitări adresez şi primarului comunei Cumpăna, ec. Mariana Gâju, pentru modul în care s-a implicat în ridicarea celui mai modern campus şcolar din ţară“, a declarat prefectul Ioan Albu.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii