Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:26 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi-au pus amprenta pe toate generaţiile de elevi… După o viaţă dedicată catedrei, învăţătoarele Daniela David, Ileana Dumitru şi Adriana Sarandi au ieşit la pensie

ro

20 Jun, 2019 00:00 6311 Marime text
După 40 de ani dedicaţi şcolii şi elevilor, învăţătoarele Daniela David, Ileana Dumitru, Adriana Sarandi, de la Şcoala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“ din Constanţa, au ieşit la pensie. Colegii de la Şcoala Gimnazială „Marin Ionescu Dobrogianu“ le-au oferit o surpriză aniversară, exprimându-şi, astfel, respectul şi dragostea.
 
„Au fost dascăli timp de 40 de ani şi, în tot acest timp, au ştiut să-şi păstreze pofta de a preda la catedră, de a se dedica profesiei şi de a transforma orele în lecţii de suflet. Cadre didactice iubite de copii, de părinţi, de colegi, în acelaşi timp. Patru decenii au învăţat elevi. Patru decenii au stat în faţa copiilor şi i-au educat cu blândeţe, dar şi cu o responsabilitate, pe care şi-au asumat-o permanent. Şi astfel au creat destine. Destine frumoase, care le vor rămâne mereu în inima.
 
Au iubit cel mai mult copiii. Altfel nici nu se putea. Aşa s-au dedicat, cu trup şi cu întregul suflet, profesiei de dascăl. Au fost învăţătoarele tuturor. Elevii lor au devenit părinţi, unii sunt acum chiar bunici. Iar copiii lor le-au stat cuminţi în bănci, nepoţii, la fel. Ce poate fi mai frumos? Au evoluat alături de dumnealor. Şi-au pus amprenta în toate generaţiile de elevi pe care le-au educat. Aşa cum se spune că în spatele fiecărui om, fie el bogat sau sărac, celebru sau nu, mare sau mic, se află un dascăl, cu siguranţă acesta este primul dascăl, cel care începe să sculpteze caracterul, poate chiar şi sufletul. Aşa au fost şi colegele noastre, de-a lungul întregii lor cariere. Cu fiecare generaţie, au luat o sămânţă, au sădit-o, au crescut-o, au obţinut o mlădiţă, o floare, apoi un pom zdravăn. Toate aceste urme se văd în devenirea fiecărui copil. Dumnealor niciodată nu s-au abătut de la misiunea lor. O misiune care a fost strâns legată de promisiunea pe care şi-au făcut-o, la început de drum: de a-şi face datoria. Bucuriile vor urma. Vor fi altele, mereu altele… Ca într-o frumoasă poveste fără de sfârşit“, au transmis colegii de la Şcoala Gimnazială „Marin Ionescu Dobrogianu“.
 
Mai mult, colegii le-au oferit un tort sub formă de carte şi o poezie.
 
„Răsfoim în cartea vieţii
Anii cei de şcoală plini,
Preafrumos au scris poeţii...
Învăţătorii sunt divini!
 
Au nins albe crizanteme
Peste chipul lor cel drag
Şi ne-ntoarcem iar din vreme
Să-i înveşnicim în veac.
 
Înfloresc ca niciodată
Azi cuvintele în vers,
Clopoţelul ritmic bate
Fuga clipelor din mers…“
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii