Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se caută inspector şcolar general adjunct pentru ISJ Constanţa. Cine ocupă acum funcţia

ro

02 Mar, 2017 00:00 2720 Marime text
Ministerul Educaţiei Naţionale organizează concurs pentru ocuparea funcţiei vacante de inspector şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. În prezent, postul este ocupat, prin detaşare, de către Adriana Gheorghe.
 
Concursul se organizează în baza Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general, inspector şcolar general adjunct din inspectoratele şcolare şi director al casei corpului didactic, aprobată prin OMECTS nr. 5557/7 octombrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare.
 
La concurs poate candida personalul didactic care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: este membru al Corpului Naţional de Experţi În Managementul Educaţional; este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă; este personal didactic titular în învăţământ şi are gradul didactic I sau titlul ştiinţific de doctor; are o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin opt ani, dintre care cel puţin cinci în ultimii zece ani; a obţinut calificativul „foarte bine“ în ultimii cinci ani şcolari încheiaţi şi nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent; are recomandare/caracterizare vizând calităţile profesionale, manageriale şi morale din partea consiliului profesoral al unităţii de învăţământ sau din partea consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar ori recomandarea senatului universităţii sau a organului de conducere al instituţiei în care candidatul îşi desfăşoară activitatea la data înscrierii la concurs; nu a desfăşurat poliţie politică şi nu a fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală; este apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcţiei, conform prevederilor art. 234 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; la data susţinerii concursului nu a împlinit vârsta standard de pensionare.
 
Dosarele pot fi depuse în perioada 3 - 20 martie 2017, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, biroul Resurse Umane, de luni până vineri, între orele 12.00 şi 14.00. Probele de concurs se vor desfăşura în perioada 3-11 aprilie 2017, la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale.
 
Metodologia de concurs, bibliografia de concurs, modelele de curriculum vitae, declaraţia pe propria răspundere, fişele de evaluare a probelor, fişa-cadru a postului de inspector şcolar general adjunct, precum şi lista documentelor necesare înscrierii la concurs se afişează atât la sediul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cât şi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii