Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șase licee constănțene nu au mai primit clase de-a IX-a, pe criteriul mediei de admitere din 2018

ro

07 Jun, 2019 07:59 9419 Marime text

Probabil în speranța că va reuși să mai domolească exodul de forță de muncă peste hotare, ministrul Educației Ecaterina Andronescu a decis ca anul acesta învățământul profesional să capete întâietate.
Și așa în Bacalaureat ajung elevi care intră în clasa a IX-a cu medii de 2 și 3, care se târâie până în probele scrise, ca mai apoi să tragă în jos procentul de promovabilitate al examenului de maturitate.


Și astfel, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în urma unei defalcări discutate în consiliul de administrație, a înaintat, în luna ianuarie, Ministerului Educației Naționale, într-o primă formă, un plan de școlarizare cu numeroase modificări în ceea ce privește liceele tehnologice care în anul 2018 au școlarizat elevi admiși cu medii jenant de mici...

 
...Așteptați în învățământul profesional

Dacă în ediția de ieri, vă aduceam la cunoștință, în linii mari, câte clase de-a IX-a vor exista în județul Constanța, astăzi, revenim cu amănunte importante.


Așadar, din cei 5.994 de absolvenți de clasa a VIII-a, 4.200 își vor găsi un loc în învățământul liceal, celorlalți 1.792 fiindu-le „rezervate” locuri la învățământul profesional.


Privind retrospectiv, anul trecut, din cei 5.212 candidați prezenți la Evaluarea națională, media de admitere 5 s-a oprit la elevul cu nr. 4.157, restul de peste 1.000 găsindu-și un „locușor” în bănci la învățământul liceal. Ceea ce nu se va mai întâmpla anul acesta, pentru că licee tehnologice precum cele din Deleni, Castelu, Poarta Albă, Independența și Adamclisi vor avea doar învățământ profesional, nemaiprimind clase de-a IX-a învățământ liceal. „Ne-am gândit totuși să oferim o șansă și copiilor din mediul rural să meargă la liceu, încercând să le alocăm pe zone. Așa încât din trei licee, cel puțin unul să aibă învățământ liceal, restul școli profesionale”, explica prof. Anca Dragomir.




Acestora li se adaugă alte cinci clase de învățământ liceal tehnologic transformate în învățământ profesional de la Liceul „Dimitrie Leonida” din Constanța, Liceul Tehnologic Poarta Albă, Liceul Tehnologic „Carsium” din Hârșova, Liceul „Ion Podaru” din Ovidiu, Liceul „Mihail Kogălniceanu”.

„Planul de școlarizare pentru învățământul profesional este realizat ca răspuns la solicitările agenților economice. Deci, clasele pe care le vom organiza în toamnă sunt clase și calificări care au fost solicitate de agenții economici din județul Constanța și acoperim o paletă foarte largă de calificări, de meserii. Cele mai multe solicitări de la agenții economici, le avem în domeniul turism, cum ar fi Phoenicia și Organizația Patronală Mamaia, pe specializări hoteliere și bucătari”, preciza, ieri, în cadrul conferinței de presă, prof. Alina-Diana Codreanu, inspector școlar general adjunct.


Față de anul trecut, când au fost prevăzute 42 de clase de învățământ profesional, anul acesta se înregistrează o creștere de 50%, ajungându-se la 64 de clase. Astfel, pe termen lung, se speră în contracararea... dezastrului de Bacalaureat.

 
Ieri, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a făcut public și mult așteptatul Ghid de admitere (devenit Broșură) pe care îl puteți accesa aici.

https://www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2019/06/Ghid-2019-2020.pdf

 

 

 

Citește și:

https://www.ziuaconstanta.ro/stiri/invatamant/in-atentia-absolventilor-de-a-viii-a-si-a-parintilor-iata-cate-clase-de-a-ix-a-vor-fi-in-liceele-constantene-cu-ce-medii-s-a-intrat-anul-trecut-document-693005.html

 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii