Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a dat startul înscrierilor la opționalul De-a Arhitectura, cursuri ce explorează mediul construit

ro

21 Dec, 2019 00:00 2453 Marime text

De opt ani, De-a Arhitectura ajută copiii să înţeleagă arhitectura şi mediul construit şi implicit procesele complexe care transformă mediul în care trăim. Înţelegând toate acestea, copiii vor deveni cetăţenii responsabili şi activi de mâine. Calitatea arhitecturii şi a mediului construit de mâine depinde de copiii de astăzi, de aceea asociaţia creează şi implementează programe educaţionale pline de miez, în care copiii găsesc resurse pentru învăţare prin joc bine ghidat şi cu multiple sensuri cognitiv-atitudinale.


Anul trecut, în cel de-al cincilea an de activitate, asociaţia a lansat un nou proiect, intitulat „Urban Up“, care s-a desfăşurat în şapte oraşe, printre care şi Constanţa, evident, la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“, care are şi clasă de arhitectură.


De data aceasta, Asociaţia De-a Arhitectura invită profesorii din ciclul primar şi gimnazial care au poftă de nou şi care doresc să aducă elevilor în anul şcolar 2020-2021 experienţe atractive, spre o aplicare practică şi creativă a diverselor competenţe din alte discipline şi acumularea unora noi, să se înscrie pentru a primi asistenţă în derularea cursurilor opţionale integrate ce explorează mediul construit.


Profesorii care aleg să îşi înscrie clasa la cursurile De-a arhitectura beneficiează de un întreg sistem de predare care are la bază o abordare transcurriculară, studiul arhitecturii şi al mediului construit constituindu-se într-o materie completă şi complexă care îi ajută pe elevii din ciclul primar şi gimnazial să realizeze conexiuni între materiile studiate, de la limba română (prezentare), la matematică (reducerea la scara omuleţului LEGO, proporţiile, unităţile de măsură), la geografie (lecţiile despre cadrul natural), la istorie (lecţiile despre specificul şi memoria locului).


Înscrierile pentru asistenţa Asociaţiei De-a Arhitectura se pot face doar de către profesorul clasei (titular pentru anul şcolar 2020-2021), cu acordul conducerii unităţii de învăţământ şi implicit al părinţilor elevilor.


În anul şcolar 2020-2021, Asociaţia De-a Arhitectura oferă asistenţă unui număr de 140 de clase din şcoli de stat, din mediul rural şi urban, astfel: pentru elevii din clasa I sau a II-a: „De-A Arhitectura Mini”, în limita a 60 de clase, dintre care maximum 15 în mediul rural – cu programa şcolară elaborată şi ghid pentru îndrumare; pentru elevii din clasa a III-a, a IV-a sau a V-a: „De-A Arhitectura În Oraşul Meu”, în limita a 80 de clase, dintre care maximum 15 în mediul rural – curs opţional integrat ce face parte din oferta la nivel naţional, cu programa şcolară aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4422 din 28 august 2014, ghid pentru îndrumare şi diverse materiale didactice.


Toţi cei interesaţi sunt invitaţi să consulte şi să se înscrie pe pagina web dedicată: http://de-a-arhitectura.ro/inscrieri/ şi să contacteze asociaţia pentru alte detalii la: inscrieri@de-a-arhitectura.ro.


Sursa foto: Asociația De-a Arhitectura


Citește și:

Tinerii constănțeni, preocupați de arhitectura zonei vechi a cetății

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii