Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rezultatele finale, pe 5 iulie Circa 800 de elevi din Constanţa au contestat notele obţinute la Evaluarea Naţională 2016 (galerie foto)

ro

04 Jul, 2016 00:00 2970 Marime text


Absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut Evaluarea Naţională 2016 au aflat, vineri, rezultatele de la examen. Elevii nemulţumiţi au depus circa 800 de contestaţii, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 5 iulie.
 
Aproximativ 800 de contestaţii au fost depuse de elevii din Constanţa nemulţumiţi de notele obţinute la Evaluarea Naţională. La disciplinea  Limba şi literatura română au fost depuse 421 de contestaţii, iar la Matematică – 413. În 2015, la Limba română erau depuse peste 500 de contestaţii.
 
Reamintim că la Evaluarea Naţională s-au înscris 5.555 de elevi din Constanţa. Probele s-au desfăşurat în 128 de unităţi de învăţământ - centre de examen din judeţul Constanţa. La proba de Limbă şi literatură, care s-a desfăşurat pe data de 27 iunie, o elevă de la Şcoala nr. 23 „Constantin Brâncoveanu“ a fost eliminată din examen, pentru tentativă de fraudă. Eleva avea asupra ei telefonul mobil. Pentru prima dată în procesul de evaluare a lucrărilor elaborate de candidaţii care susţin Evaluarea Naţională, comisia naţională de examen a decis ca acestea să fie corectate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele.
 
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a centralizat situaţia mediilor obţinute de absolvenţii clasei a VIII-a la Evaluarea Naţională 2016. Conform datelor, 3.996 de elevi (73,07%) au obţinut note peste 5,00 la cele două discipline de examen.       

17 elevi din Constanţa au reuşit să obţină media 10 la Evaluarea Naţională 2016

Cei 17 elevi cu media 10 provin de la următoarele instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Traian“, Şcoala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ Medgidia, Şcoala Gimnazială nr. 37 Constanţa, Şcoala Gimnazială „Gala Galaction“ Mangalia, Şcoala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“, Şcoala gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“, Şcoala Gimnazială „George Enescu“ Năvodari, Şcoala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“.
 
Aceştia sunt:
 
1. Albu Andrada - Liceul Teoretic „Traian“
2. Bogdan Ioana Teodora - Şcoala Gimnazială nr. 16 „Marin Ionescu Dobrogianu“
3. Butcaru Pundiche Dimitrie Mina - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“
4. Carataș Maria - Liceul Teoretic „Traian“
5. Chera Alexia Arina - Şcoala Gimnazială „Lucian Grigorescu“ Medgidia
6. Drăghici Maria Ana - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“
7. Florea Maria - Şcoala Gimnazială nr. 37 Constanţa,
8. Ion Sebastian Florentin - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“
9. Istrate Andreea Miruna - Şcoala Gimnazială „Gala Galaction“ Mangalia
10.     Maftei Claudia-Elena - Şcoala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“
11.     Paiu  Bianca - Şcoala Gimnazială nr. 37
12.     Pariza Teodora - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“
13.     Riciu Vlăduţ Ștefan - Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“
14.     Sandu Maria Claudia - Şcoala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“
15.     Stan Alexandra  - Şcoala Gimnazială „George Enescu“ Năvodari
16.     Stoian Bianca Maria - Şcoala Gimnazială nr. 24 „Ion Jalea“
17.     Tudora Ștefan Tiberiu - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“.

Pe 19 iulie, prima repartizare computerizată în învăţământul liceal

În perioada 8 - 12 iulie, părinţii şi elevii pot completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu, iar pe 19 iulie are loc repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2016 - 2017. În data de 20 iulie va avea loc afişarea în şcolile gimnaziale a rezultatelor, adică a listelor cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective, şi a listei cu locurile neocupate în liceele din judeţ. De asemenea, în perioada 21 - 29 iulie are loc depunerea dosarelor de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.
 
Ministerul Educaţiei a transmis că subiectul de la proba de Matematică din cadrul Evaluării Naţionale 2016, care a stârnit controverse din cauza modului în care a fost formulat, este enunţat clar. Punctul controversat de la subiectul I al testului la Matematică primit miercuri de elevi la Evaluarea Naţională „este complet formulat, enunţul este clar, fără ambiguităţi, şi permite un singur răspuns corect”, a transmis Ministerul Educaţiei, într-un comunicat de presă. „Acesta conţine toate elementele necesare unui răspuns corect şi se referă la o diagramă care a mai fost prezentată în subiectele formulate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Tipul de diagramă în discuţie este inclus în modelul de subiect pentru Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, anul şcolar 2014 - 2015”, mai precizează Ministerul Educaţiei în comunicat.
 
Reacţia ministerului a venit după ce mai mulţi profesori, elevi şi părinţi au reclamat că cerinţa punctului 6 de la subiectul I al testului la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale nu a fost corect formulată şi i-a indus în eroare pe mulţi candidaţi.
 
Citeşte şi 73,07 la sută - rata de promovare înainte de contestaţii 17 elevi din Constanţa, cu 10 pe linie la Evaluarea Naţională! (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii