Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Revine în discuție un centru de excelență la Constanța, pentru a compensa suspendarea olimpiadelor

ro

07 Nov, 2020 00:00 2426 Marime text

În urmă cu 17 ani, Constanța era polul excelenței regionale, existând un Centru de excelență la care veneau să se „antreneze” elevi din județele Ialomița, Călărași și Tulcea. A fost o vreme în care elita beneficia de atenție deosebite.

În timp, s-a „diluat” această atenție, dar Constanța are încă la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” un centru județean de excelență în matematică.
Noul context și suspendarea olimpiadelor au determinat ca și... „excelența” elevilor români să intre într-un con de umbră, dar iată că, pare-se pentru a compensa, ministrul educației și cercetării, Monica Cristina Anisie, a aprobat, prin ordin, înființarea de centre de excelență în fiecare județ și în municipiul București.
Acestea vor funcționa ca unități conexe ale Ministerului Educației și Cercetării, cu personalitate juridică, fiind coordonate metodologic de către inspectoratele școlare județene/ISMB. Decizia se subsumează prevederilor din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căreia „statul sprijină copiii și tinerii capabili de performanțe înalte atât în unități de învățământ, cât și în centre de excelență” (art. 57).
Reamintim că, recent, a fost aprobat, tot prin ordin de ministru, Regulamentul de organizare și funcționare a centrelor județene de excelență/Centrului Municipiului București de Excelență.

În conformitate cu prevederile acestui document, centrele de excelență elaborează și aplică strategii și politici pentru selecția, pregătirea, susținerea, motivarea copiilor și a tinerilor capabili de performanțe. În același timp, acestea organizează, coordonează metodologic, monitorizează și evaluează, după caz, la nivel județean/al municipiului București, un set de șapte activități și servicii educaționale:

1) elaborarea strategiilor de identificare și de selecție a copiilor și tinerilor capabili de performanțe în vederea constituirii unor grupe de performanță pe discipline, arii curriculare sau domenii științifice, artistice și tehnice, inclusiv pentru elevii care învață în limbile minorităților naționale;
2) inițierea acțiunilor de identificare și promovare a copiilor și tinerilor capabili de performanțe;
3) asigurarea, anual, a constituirii, funcționării și pregătirii grupelor de excelență;
4) elaborarea și asigurarea implementării unor programe de parteneriat cu diverse instituții din țară și străinătate, cu organizații neguvernamentale, cu comunitatea locală, în scopul îmbunătățirii condițiilor și resurselor necesare educării diferențiate a copiilor și tinerilor capabili de performanțe;
5) dezvoltarea programelor proprii de cercetare didactică și organizarea conferințelor care au ca temă activitățile specifice centrului de excelență;
6) organizarea, anual, a taberelor naționale de pregătire a copiilor și tinerilor capabili de performanțe, pe discipline;
7) poate organiza activitatea de pregătire a loturilor olimpice județene/al municipiului București.

Selecția copiilor și tinerilor capabili de performanțe se face prin realizarea și utilizarea următoarelor procedee și instrumente: profiluri psihocomportamentale, desemnări făcute de profesori și/sau de grupul de prieteni, studii de caz, chestionare, teste psihologice de aptitudini școlare, individuale și colective, teste de inteligență, teste de creativitate, teste de aptitudini speciale, analiza activității școlare, teste de evaluare a nivelului cognitiv la disciplina la care doresc să participe la pregătire, interviuri.

Citește și:

Elevii constănţeni vor fi premiaţi pentru rezultatele obținute în anul școlar 2014-2015

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii