Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:25 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prof. Anca Dragomir, președintele Comisiei județene de Bacalaureat, despre fraudele de astăzi

ro

22 Jun, 2020 14:34 2465 Marime text

Conform statistici oferite de ISJ Constanța, astăzi, la proba scrisă la Limba și literatura română, au fost prezenți
5.231 de candidați, iar 105 nu s-au prezentat la examen. Trei candidați au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă: doi de la Liceul cu Program Sportiv N.Rotaru Constanța deoarece aveau asupra lor telefon, respectiv cască și un elev de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța care avea la el notițe. Aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele 2 sesiuni de bacalaureat. Nici un candidat nu a fost înregistrat cu temperatură peste 37.3 ̊C. În schimb, un elev de la Liceul Cobadin se află în izolare.
Subiectele și baremele de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Următoarele probe vor avea loc astfel:
  • marți, 23 iunie - Limba și literatura maternă
  • miercuri, 24 iunie - proba obligatorie a profilului
  • joi, 25 iunie - proba la alegere a profilului și a specializării
Primele rezultate vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. În conformitate cu prevederile art.5 și ale art.6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor - RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educației și Cercetării va publica rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale cu anonimizarea numelui și a prenumelui.
Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 - 19:00 și pe data de 01 iulie, în intervalul orar 8:00 - 12:00. În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora
Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 05 iulie.

„Pentru această primă probă cadrele didactice din comisiile de examen s-au mobilizat astfel încât să asigure candidaților toate condițiile specifice prevăzute de legislația actuală. Cazurile de fraudă de astăzi sperăm să reprezinte un semnal de alarmă pentru toți candidații care urmează să se prezinte la următoarele probe. Acest examen reprezintă în primul rând o probă de corectitudine și responsabilizare din partea tuturor celor implicați”, a declarat Anca-Iuliana Dragomir, președintele Comisiei Județene de Bacalaureat Constanța.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii