Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:54 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Preocuparea elevilor de la Liceul „Virgil Madgearu” pentru turismul României, răsplătită cu premiul I

ro

17 Mar, 2021 00:00 2299 Marime text
  • 98 de elevi coordonați de către 21 cadre didactice, de la 11 licee din județul Constanța au participat la cea de-a IX-a ediție
 
În ciuda pandemiei și a restricțiilor impuse în învățământul românesc, din nou entuziasmul elevilor participanți şi susținerea profesorilor coordonatori au reconfirmat importanța colaborării dintre învățământul universitar şi cel preuniversitar din domeniul economic, cu prilejul celei de-a IX-a ediții a Sesiunii de comunicări științifice pentru elevi – „Noi și Economia”, organizată de Facultatea de Științe Economice (FSE) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța.
 
Potrivit lect. univ. dr. Gabriela Gheorghiu, prodecan al FSE, actuala ediție a sesiunii de comunicări științifice a fost organizată pe două secțiuni, sub forma unui concurs de eseuri, respectiv de planuri de afaceri, comisiile de jurizare fiind alcătuite din câte trei cadre didactice titulare de la FSE și un reprezentant al sponsorilor concursului (Banca Comercială Română și Kaufland România).
 
„Competiția a reprezentat un nou prilej pentru liceenii participanți să se remarce prin atenția pe care o acordă unor subiecte de actualitate din domeniul economic și preocuparea pentru activitatea de cercetare științifică în documentarea temelor abordate. La ediția de anul acesta s-au înscris 98 de elevi coordonați de către 21 cadre didactice, de la 11 licee din județul Constanța și cele limitrofe”, a precizat Gabriela Gheorghiu, prodecan al FSE pentru strategia de internaționalizare, parteneriat cu mediul socio-economic și relația cu studenții și absolvenții.
 
Conform regulamentului, cele mai documentate eseuri și cele mai viabile planuri de afaceri au fost recompensate cu reduceri la taxa de școlarizare aferentă primului an de studii universitare de licență pentru viitorii studenți ai Facultății de Științe Economice (100% reducere – Premiul I, 50% reducere – Premiul II, 30% reducere – Premiul III și 15% reducere – Mențiune) și cu vouchere valorice oferite de Kaufland România, în valoare de 250 lei pentru fiecare din cele trei premii, inclusiv o mențiune.
 
Astfel, în urma jurizării, 12 participanți au fost recompensați cu premii, după cum urmează:
 
Secțiunea I – Eseuri din ariile tematice: Antreprenoriat; Marketing în afaceri; Turismul – provocări și perspective – Banii și Economia:
-         Gavrilă Diana Maria și Ene Denisa Maria de la Liceul Economic „Virgil Madgearu” din Constanța – Premiul I (profesor coordonator Camelia Isabela Marcu);
-         Bobeș Miruna și Manea Andrei Iulian de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța - Premiul II;
-         Lupescu Melisa de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța - Premiul III;
-         Penu Angelica Miriyam de la Liceul Tehnologic „Carsium” din Hârșova – Mențiune.
 
Secțiunea II – Planuri de afaceri:
-         Eftimie Miruna Teodora și Borșaru Gabriela Bianca de la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța – Premiul I;
-         Ivanciu Andreea Georgiana de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța - Premiul II;
-         Hagi Nicolas și Capbun Andreea Roxana de la Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța – Premiul III;
-         Duduman Marian Valentin de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Fetești – Mențiune.
 
Citește și:

Universitatea Ovidius din Constanța: Ședințe gratuite de pregătire pentru bacalaureat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii