Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:49 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Premieră la Universitatea „Ovidius” din Constanța Program internațional de Limba și literatura română, cu dublă licențiere, în parteneriat cu Universitatea Trakya (Turcia)

ro

12 Dec, 2020 00:00 2394 Marime text

La finele lunii octombrie, o delegație de profesori de limba turcă maternă condusă de președinta comisiei de învățământ a UDTR, prof. Vildan Bormambet, a avut o serie de convorbiri cu responsabili din învățământul gimnazial și universitar din Republica Turcia, prilej cu care au fost vizitate instituții de învățământ din Istanbul, Eskișehir și Edirne.
Cu această ocazie, profesorii din România au fost primiți de rectorul Universității Trakya, prof.dr. Erhan Tabakoğlu, prilej cu care acesta a afirmat că instituția de învățământ superior pe care o conduce a implementat proiecte în țările balcanice și că România este o țară importantă, drept pentru care intenționează să deschidă o secție de Limba și literatura română la Facultatea de Litere. „La Universitatea Trakya studiază 17 studenți din România în cadrul proiectului Erasmus. Vă felicit pentru activitățile de promovare a limbii și culturii turce pe care le desfășurați în cadrul UDTR și sperăm să colaborăm în viitor", a afirmat prof. dr Erhan Tabakoğlu.


Intenția avea să se concretizeze chiar zilele acestea, când rectorul Universității „Ovidius” din Constanța, conf.univ.dr. Dan-Marcel Iliescu, și rectorul Universității Trakya, prof.univ. dr. Erhan Tabakoğlu, au avut o întrevedere online, în contextul colaborării în cadrul Balkan Association Network (BUA), dar și al acordurilor bilaterale care statuează parteneriatul dintre cele două instituții academice. Prilej cu care au fost fixați termenii unui parteneriat ce presupune ca Universitatea „Ovidius” din Constanța să demareze un program internațional de Limba și literatura română, cu dublă licențiere (2+2 ani), în parteneriat cu Universitatea Trakya din Turcia.
În cadrul discuțiilor, conf. univ. dr. Dan-Marcel ILIESCU, constatând că există noi proiecte și oportunități de lucru în multe domenii, a punctat faptul că UOC este pregătită să colaboreze cu Universitatea Trakya. Totodată, rectorul Universității „Ovidius” a afirmat că programul comun de licență care urmează să fie realizat special pentru Limba și literatura română va aduce beneficii celor două universități din Balcani.

Prof. univ. dr. Erhan Tabakoğlu a declarat că, în Turcia, în ceea ce privește programele cu dublă diplomă internațională, Universitatea Trakya este unul dintre pionieri și își dorește extinderea programelor existente cu Macedonia, Kosovo de Nord și România. „Cel mai mare obiectiv al nostru este consolidarea universităților membre ale BUA prin creșterea zonei de influență a asociației pe care am fondat-o. Suntem gata să ne transferăm experiența, cunoștințele și toată puterea noastră pentru dezvoltarea Balcanilor”, a completat rectorul Universității Trakya.
De asemenea, întrevederea online dintre cei doi rectori a atins și aspecte privind depunerea unor aplicații de proiecte Erasmus, dar și stabilirea unor colaborări pe diverse domenii de studiu și direcții comune de cercetare.


Citește și:

Constanța Profesori ai Universității „Ovidius”, printre premianții Academiei Române


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii