Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:39 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 400 de elevi din județul Constanța, beneficiari ai Programul de stat ”Bani de liceu“. De la ce licee provin

ro

24 Oct, 2019 00:00 2703 Marime text

Programul de stat ”Bani de liceu” continuă și în anul școlar 2019-2020, în cadrul căruia elevii beneficiari primesc un ajutor de 250 de lei pe lună.


Ajutorul de 250 de lei pe lună este destinat elevilor care urmează, învăţământul liceal, cursuri de zi, însă au acces doar cei în cazul cărora venitul maxim pe membru de familie este de 500 de lei pe lună. Atât cuantumul ajutorului financiar, cât și plafonul maxim de acordare au fost majorate anul trecut. La stabilirea venitului brut lunar / membru de familie se iau în calcul toate veniturile cu caracter permanent, realizate de membrii familiei, în ultimele luni anterioare depunerii cererii, cu excepţia alocaţiei de stat, a alocaţiei suplimentare pentru familiile cu mulţi copii, burselor de studii sau sociale.


Ceririle pentru programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” au fost dpeuse între 16-25 septembrie. Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse de către comisii s-a desfășurat între 26 septembrie – 15 octombrie. Ulterior, până pe 16 octombrie au fost centralzate cererile depuse. Pe 17 octombrie a fost afișată lista beneficiarilor, urmată de depunerea contestaţiilor. Acestea vor fi rezolvate între 22 și 25 octombrie. Unităților școlare vor monitoriza absenţele elevilor care au devenit beneficiari şi, dacă se depăşeşte limita de 20 de absenţe nemotivate, se sistează plăţile, iar elevul respectiv pierde această calitate Sprijinul financiar mai este sistat şi dacă tânărul a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de trei-cinci zile, dacă a obţinut sub nota 7 la „purtare” sau dacă nu mai frecventează cursurile ori a fost exmatriculat.


Potrivit datelor publicate de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Constanța, la Constanța sunt 435 de solicitanți ai programului național de proteccție socială ”Bani de liceu”, pentru anul școlar 2019-2020.


Centrul Şcolar De Educaţie Incluzivă Albatros – 39, Colegiul Comercial Carol I - 11, Colegiul Economic Mangalia – 3, Colegiul Naţional Kemal Ataturk din Medgidia – 28, Colegiul Naţional Mihai Eminescu – 1, Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu – 2, Liceul Regele Carol I din Ostrov – 25, Liceul Agricol Poarta Albă – 4, Liceul Cobadin – 38, Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru - 3, Liceul de Marină Constanţa – 2, Liceul Economic Virgil Madgearu - 13, Liceul Energetic Constanța – 6, Liceul Tehnologic Axiopolis din Cernavodă – 31, Liceul Tehnologic C.A.Rosetti – 5, Liceul Tehnologic Carsium din Hârşova – 8,
Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida – 6, Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu din Medgidia – 24, Liceul Tehnologic Gheorghe Duca – 1, Liceul Tehnologic Gheorghe Miron Costin - 2, Liceul Tehnologic Ioan N.Roman – 10, Liceul Tehnologic Ion Bănescu din Mangalia - 5, Liceul Tehnologic Ion Podaru din Ovidiu - 2, Liceul Tehnologic Jean Dinu din Adamclisi – 11, Liceul Tehnologic Lazăr Edeleanu din Năvodari - 9, Liceul Tehnologic Nicolae Istrăţoiu din Deleni – 15, Liceul Tehnologic Nicolae Titulescu din Medgidia - 12, Liceul Tehnologic Pontica - 2, Liceul Tehnologic Tomis – 6, Liceul Tehnologic Cogealac – 8, Liceul Tehnologic Independenţa - 1, Liceul Teoretic Carmen Sylva din Eforie – 5, Liceul Teoretic Emil Racoviţă din Techirghiol – 2,
Liceul Teoretic George Călinescu – 4, Liceul Teoretic George Emil Palade - 8, Liceul Teoretic Ioan Cotovu din Hârşova / CT 19
Liceul Teoretic Lucian Blaga – 2, Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia – 3, Liceul Teoretic Traian – 1, Liceul Teoretic Băneasa – 45, Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu din Mihail Kogălniceanu – 2, Liceul Teoretic Murfatlar - 3, Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul – 8.


Citește și:

A fost publicată lista elevilor din Constanţa beneficiari ai Programului „Bani de liceu“ 603 tineri, ajutaţi de Guvern
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii