Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educaţiei a făcut recurs în dosarul cu Gabriela Bucovală

ro

22 Jan, 2020 00:00 4575 Marime text

La finele lunii octombrie 2019, ZIUA de Constanţa prezenta dosarul cu nr. 529/36/2019, prin care Gabriela Zoia Bucovală cerea Ministerului Educaţiei anularea unui act administrativ, respectiv a calificativului prin care aceasta se considera nedreptăţită, după un mandat de patru ani la conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.
Zilele acestea, un nou dosar - nr. 2331 /2/2018 - ne-a atras atenţia, având de data aceasta ca reclamant Ministerul Educaţiei Naţionale, iar ca pârât pe fostul inspector şcolar general prof. Gabriela Bucovală.
 

Extras din dosar

 
În luna noiembrie 2019, Ministerul Educaţiei Naţionale a pierdut procesul, judecătorii Tribunalului Constanţa apreciind că acţiunea formulată de instituţie este inadmisibilă. Cu toate acestea, MEN a declarat recurs împotriva acestei hotărâri a Tribunalului, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa, Gabriela Bucovală fiind dată în judecată de Ministerul Educaţiei pentru fişele de evaluare aferente anului şcolar 2016-2017.
 
Reprezentanţii Ministerului au afirmat în acţiunea depusă la instanţă că fişele respective nu ar fi fost întocmite conform Metodologiei: „Persoanelor evaluate li s-a transmis un document ce conţine doar evaluarea făcută de comisie, lipsesc autoevaluarea şi semnătura persoanei evaluate. Conform formularului din Metodologia mai sus amintită Anexei 1 la Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 4315/2014 persoana evaluată semnează pe aceeaşi pagină cu membrii comisiei de evaluare“, se arată în cererea de chemare în judecată formulată de MEN şi citată pe Portalul Jurisprudenţei www.rolii.ro.
 
În acest context, reprezentanţii Ministerului le-au cerut judecătorilor să anuleze documentele respective şi emiterea unor noi fişe, cu respectarea Metodologiei. În replică, Gabriela Bucovală a susţinut că „respectând normele Ordinului nr. 4315/2014, (...) în calitate de inspector şcolar general al judeţului Constanţa, a transmis Fişa de (auto)evaluare către minister însoţită de Raportul argumentativ şi de documentaţia reglementată de ordinul în discuţie în termenul stabilit de Minister prin adresa nr. 1610/DGMP/07.07.2014, transmisă intimatei (n.r. - Gabriela Bucovală). Fişa de (auto) evaluare transmisă de aceasta respecta întocmai forma şi cerinţele de fond cerut de normele Ordinului 4315/2014“.
 
În urma analizării actelor depuse la dosar, judecătorii Tribunalului Constanţa au respins ca inadmisibilă acţiunea Ministerului împotriva Gabrielei Bucovală. Actul a cărui anulare este solicitată este un act ce îi este adresat pârâtei şi consacră calificative, deci implicit drepturi ale acesteia, în raport de funcţia de inspector şcolar general al judeţului Constanţa, pe care a îndeplinit-o în cursul  anului şcolar 2016-2017, şi nu drepturi ale reclamantului, astfel că numai pârâta care ar fi putut justifica un interes în promovarea unei acţiuni relativ la fişa de evaluare, demers care însă nu a fost realizat.
În speţă reclamantul invocă propriile erori formale în susţinerea cererii pe care a formulat-o în cauză, legea interzicând invocarea propriei culpe pentru formularea unei cereri.
 
Pe de altă parte, în favoarea reclamantului  nu  poate fi invocat un folos practic şi legitim prin admiterea cererii, ci, dimpotrivă, folosul ar putea să fie cel mult al pârâtei, în condiţiile în care se solicită anularea actului sub aspectul formei sale.
 
În susţinerea excepţiei inadmisibilităţii invocă pârâta faptul că în raport de dispoziţiile Legii 1/2011, HG 26/2017 şi ale OMEN 4315/2014 fişele de evaluare nu sunt acte administrative emise de o autoritate publică în regim de putere publică.
 
Citeşte şi:
 
Prof. Gabriela Bucovală se consideră nedreptăţită de Ministerul Educaţiei şi cere anularea unui act administrativ

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii