Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lege promulgată de Iohannis. Materia „Istoria evreilor. Holocaustul“ va deveni obligatorie

ro

25 Nov, 2021 15:25 2285 Marime text
 
  • Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului.
  • Astfel, materia devine obligatorie pentru liceeni.

Legea prevede introducerea disciplinei şcolare "Istoria Evreilor. Holocaustul" în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional, precum şi instituirea şi acordarea premiului "Constantin Karadja", conform Agerpres.

Actul normativ stipulează că această disciplină şcolară se include în planurile-cadru ale învăţământului liceal şi profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul şcolar 2023-2024.

"Cadrele didactice care predau disciplina 'Istoria Evreilor. Holocaustul' pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate", mai prevede legea.


Potrivit legii, Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, în colaborare cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România - Cultul Mozaic şi Institutul National pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", la propunerea Consiliului de onoare, acordă premiul anual "Constantin Karadja" cu ocazia zilei de 9 octombrie, "Ziua Holocaustului".

"Premiul 'Constantin Karadja' se acordă cetăţenilor români şi străini, instituţiilor, asociaţiilor, fundaţiilor şi altor organizaţii neguvernamentale din ţară şi din străinătate, pentru merite deosebite în prezentarea şi promovarea istoriei, culturii şi tradiţiilor comunităţilor evreieşti din România, cunoaşterea în plan intern şi internaţional a contribuţiei acestei minorităţi naţionale la evoluţia şi modernizarea societăţii româneşti de-a lungul timpului, protejarea memoriei victimelor Holocaustului, dezvoltarea programelor educaţionale şi de cercetare privind Holocaustul din România, precum şi promovarea combaterii antisemitismului", se arată în lege.



Disciplina a fost opțională în ultimii ani.

Pentru disciplina "Istoria evreilor. Holocaustul", situația se prezintă astfel:

1848 elevi - 66 de clase, în anul școlar 2018-2019
2209 elevi - 73 de clase, în anul școlar 2019-2020
1650 elevi - 65 de clase, în anul școlar 2020-2021

Sursa foto: Pixabay
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii