Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Laureații Galei Excelenței în Educație de la Universitatea Ovidius din Constanța și-au primit premiile

ro

23 Mar, 2021 13:12 2281 Marime text
  • Gala s-a desfășurat în format hibrid, cu participarea fizică a celor 16 laureați, în Sala Senatului, din Campus, alături de reprezentanții conducerii universității și ai Ligii Studenților.
  • Seria evenimentelor dedicate aniversării Universității Ovidius din Constanța va continua, în luna aprilie, cu o gală a premiilor pentru cercetare și o festivitate în care vor fi premiate rezultatele studenților.
Universitatea Ovidius din Constanţa (UOC) a organizat luni după-amiază festivitatea de premiere a cadrelor didactice care au obținut cele mai bune rezultate în activitatea de la catedră, conform votului acordat de către studenți în cadrul celei de-a VI-a ediții a Galei Excelenței în Educație.

Acesta a fost primul eveniment din seria acțiunilor pe care universitatea le organizează pentru a marca o dublă aniversare - 31 de ani de la înființarea Universității Ovidius din Constanța și 60 de ani de învățământ superior constănțean.

Gala s-a desfășurat în format hibrid, cu participarea fizică a celor 16 laureați, în Sala Senatului, din Campus, alături de reprezentanții conducerii universității și ai Ligii Studenților.

Li s-a alăturat o mare parte a comunității academice, care a urmărit evenimentul online, pe platforma Microsoft Teams a instituției.

Pe baza evaluării studenților, cei 16 premiați sunt:

Facultatea de Arte – Asist. univ. dr. Florentin Marian Sîrbu

Facultatea de Construcții – Șef lucr. univ. dr. Claudiu Nițescu

Facultatea de Drept și Științe Administrative – Prof. univ. dr. Gabriel Marcel Mihai

Facultatea de Educație Fizică și Sport – Lect. univ. dr. Florin Voinea

Facultatea de Farmacie – Conf. univ. dr. Horațiu Mireșan

Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă – Șef lucr. univ. dr. ing. Alexandru Pintilie

Facultatea de Istorie și Științe Politice – Prof. univ. dr. Florin Anghel

Facultatea de Litere – Lect. univ. dr. Laura Elena Pascale

Facultatea de Matematică și Informatică – Prof. univ. dr. Raluca Vernic

Facultatea de Medicină – Conf. univ. dr. Simona Claudia Cambrea

Facultatea de Medicină Dentară – Prof. univ. dr. Aureliana Caraiane

Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Conf. univ. dr. Cristian Petre

Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie – Prof. univ. dr. Claudia Muntean

Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole – Șef lucr. univ. dr. Andreea Anghel

Facultatea de Științe Economice – Conf. univ. dr. Irena Munteanu

Facultatea de Teologie – ÎPS Prof. univ. dr. Teodosie Petrescu

„Gala Excelenței în Educație a devenit o tradiție a universității noastre și am considerat că deși ne confruntăm în continuare cu pandemia COVID-19, este o datorie de onoare să începem seria de evenimente care marchează aniversarea universității noastre cu această gală.

Îi premiem astăzi pe colegii noștri care, cel puțin din punct de vedere didactic, și-au dovedit capacitățile, calitatea și gradul de performanță. Profesioniști în educație, ei sunt astăzi apreciați de către întreaga comunitate ovidiană, iar rezultatele lor sunt cu atât mai importante, cu cât este vorba despre activitatea didactică desfășurată online, un proces aparent simplu, dar care, în realitate aduce provocări deosebite”, a precizat rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu.

De asemenea, în cadrul evenimentului, prof. univ. dr. Elena Condrea, prorector pentru educație și managementul calității, a adresat mulțumiri studenților și întregului corp didactic pentru aportul adus la creșterea prestigiului și vizibilității universității la nivel național și internațional.

La rândul său, președinta Ligii Studenților UOC, Eliza Stanciu, a punctat însemnătatea galei pentru studenți, care au, astfel, prilejul de a-și manifesta aprecierea față de cadrele didactice care contribuie activ la evoluția acestora, precum și pentru modul în care profesorii au reușit să se adapteze la noul context de predare.

Seria evenimentelor dedicate aniversării Universității Ovidius din Constanța va continua, în luna aprilie, cu o gală a premiilor pentru cercetare și o festivitate în care vor fi premiate rezultatele studenților.

Sursa foto: Universitatea Ovidius din Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii