Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectoratul Școlar Județean Constanța, singurul partener din România într-un proiect internațional (galerie foto)

ro

13 Dec, 2019 17:11 2994 Marime text
Inspectoratul Școlar Județean Constanța este, din noiembrie 2019, unicul partener din România în Proiectul strategic internațional Port VET Hub, din cadrul Erasmus+, KA2, alături de  alți trei parteneri din Portugalia, Spania și Letonia.

Proiectul vizează construirea unei cooperări transnaționale sustenabile, pe teme aparținând activităților portuare, în scopul corelării nevoilor specifice acestui sector, existente și viitoare, cu formarea inițială a elevilor din învățământul profesional și tehnic. Acest lucru va fi posibil atât prin elaborarea unor propuneri de adaptare curriculară, prin informarea operatorilor economici în legătură cu beneficiile angajării absolvenților din învățământul profesional sau dual, cât și prin creșterea atractivității acestei forme de pregătire profesională ca opțiune strategică în traseul unei cariere de succes.

Aceste demersuri, în care vor fi implicați elevi și profesori din învățământul profesional din Constanța, Lisabona, Barcelona și Ventspils, se vor finaliza cu studii detaliate asupra necesarului de calificare din prezent, tendințele viitoare precum și cu recomandări de adaptare a VET (Vocational Education and Training) la cerințele zonelor portuare aflate în continuă dezvoltare.

Inspectorii școlari pentru învățământul profesional și tehnic din cadrul I.S.J. Constanța, implicați în acest proiect, vor coordona atât studiul referitor la tendințele dezvoltării competențelor și calificărilor din activitățile portuare, cât și organizarea unui schimb de experiență, la Constanța, pentru elevii și profesorii din cele patru municipii partenere.

„Acest statut de unic partener într-un proiect strategic internațional confirmă expertiza Inspectoratului Școlar Județean Constanța în direcția promovării învățământului profesional și tehnic. Inspectorii de specialitate din cadrul instituției noastre vor elabora propuneri de adaptare curriculară astfel încât contribuția la acest document de prognoză să fie una substanțială, actualizată și de perspectivă”, a declarat domnul prof. Sorin Mihai, Inspector Școlar General.

Sursă foto: Inspectoratul Școlar Județean Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii