Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:24 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În şcolile profesionale bate vântul. Puțini tineri mai vor să înveţe o meserie

ro

13 Nov, 2016 15:51 4477 Marime text
Dacă în urmă cu câţiva ani şcolile de meserii erau la mare căutare, astăzi puţini tineri de la noi mai vor să înveţe o meserie. Deşi absolvirea unei şcoli profesionale le-ar oferi o şansă mai mare de a avea un loc de muncă, nu de puţine ori, părinţii preferă ca tinerii să aibă diplome de facultate şi să ajungă şomeri.
 
În şcolile profesionale bate vântul. Asta, cu toate că tinerii care au astfel de studii au un venit garantat şi chiar peste medie. Puţini sunt cei care mai vor să fie cizmari, croitori, sudori, arată B1 TV.
 
Dacă la începutul anilor 2000, pe băncile şcolilor de meserii erau aproape 300.000 de tineri, 14 ani mai târziu, doar un sfert mai călcau pragul unor astfel de unităţi de învăţământ.
 
Cei care se mai gândesc că "meseria este brăţară de aur" sunt tinerii care aleg siguranţa unui loc de muncă la finalul studiilor. Merg la şcolile pe care marile companii le sponsorizează ca să aibă forţă de muncă.
 
La Colegiul Tehnic din Braşov, de exemplu, numai 28 de elevi se pregătesc pentru a lucra la fabrica de elicoptere de la Ghimbav. În condiţiile în care sunt sute de companii care aşteaptă oameni care să muncească.
 
La Combinatul Siderurgic din Galaţi nu se înghesuie nimeni să lucreze, deşi salariile sunt bune, şi angajatorul oferă şi cazare.
 
Alte companii mari fac parteneriate cu şcoli şi îşi pregătesc viitorii angajaţi direct la locul de muncă. Însă cu greu mai găsesc oameni în piaţă.
 
Dispariţia aproape totală a şcolilor profesionale ţine, în primul rând, de subfinanţarea sistemului de educaţie. Dar şi de abandonul şcolar care, în ţara noastră, reprezintă 19% faţă de media europeană, care ajunge la 11%.

sursa foto: bzi.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • viorel 13 Nov, 2016 19:26 Nu este adevărat că școlile profesionale sunt GOALE!Este o prostie spusă de necunoscători!Scolile profesionale sunt foarte căutate de elevi foarte buni și locurile se ocupă foarte repede!!Se propun prea multe clase pentru câți elevi de clasa VIII a termină si de aceea raman locuri libere.Dar sunt foarte cautate mai ales profilele de mecanică,industrie alimentara chiar croitorie si agro turism.Mai documentati-vă cand faceți afirmații!!!!Problema cea mai mare este numărul redus al elevilor de la an la an,populația școlară este in scădere.!!!pROBLEMELE FINANCIARE ALE PĂRINȚILOR,MIGRAȚIA ÎN ȚĂRILE VESTICE SUNT PROBLEMA ȘI CHIAR CREAREA LOCURILOR DE MUNCĂ!!!!