Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În contrabalansare cu subiectele ușoare de la română Candidații la admiterea 2020 se așteaptă la subiecte mai grele astăzi, la matematică

ro

17 Jun, 2020 00:00 1992 Marime text
  • Potențiale greșeli care fac diferența la notarea de la prima probă
  • Teoretic, 115 candidați constănțeni vor susține admitere în a doua sesiune


În ciuda măștilor de pe fețe, absolvenții de clasa a VIII-a care au susținut luni, 15 iunie, prima probă a Evaluării Naționale 2020 au ieșit fericiți, pentru că s-au considerat norocoși cu așa subiecte ușoare la Limba și literatura română.
S-ar crede că toți vor lua note maxime. Dar adevărul este... dincolo de fericire, și aveau să constate mulți dintre ei că au greșit la subiecte la care nici nu se așteptau, după ce și-au consultat profesorii cu care s-au pregătit. Dacă la compunerea de la subiectul I B sau la narațiunea de la subiectul II B notarea poate fi considerată subiectivă, funcție de exigența profesorului corector, sunt subiecte la care răspunsurile au fost cam „matematice” și nu este rost de interpretare. Chiar și sinonimele au fost confundate de prea mulți, unii considerând „dubioasă” sinonim cu „ciudată”, cum la punctul 5 de la Subiectul I poate apărea confuzia între ideea principală care sintetizează și cea secundară, care poate cuprinde și detalii. Iar la subiectul II același punct 5 să confunde pronumele personal „lui” cu pronumele posesiv „său” și să-i greșească funcția de atribut pronominal genitival punând întrebarea greșit „aspirațiile cui?”, în loc de „ale cui aspirații?”. De asemenea, greșelile de redactare, apărute ca urmare a neatentei citiri a enunțului, vor fi sever depunctate.


Cât despre prezența de la Matematică, în baza statisticii oferite de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, față de cifra inițială de înscriși, de 5.973 de absolvenți de clasa a VIII-a, la prima probă au fost prezenți 5.859, 112 nu s-au prezentat la examen și cel mai probabil nu vor participa nici astăzi.
Reamintim că luni, un candidat de la Școala Gimnazială nr. 29 „Mihai Viteazul” Constanța a avut temperatura peste maximul admis, din cauza unei enterocolite. De apreciat efortul elevului de a dori să participe în ciuda branulei de care încă nu se despărțise la externarea din spital. În alt context, i s-ar fi oferit șansa de a susține examenul, fie și într-o clasă specială. De asemenea, doi candidați de la Școala Gimnazială nr. 1 Castelu, respectiv Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian, se află în izolare, la domiciliu.
Teoretic, până la proba de astăzi, 115 elevi ar fi potențiali candidați pentru a doua sesiune de Evaluare Națională.


Citește și:

UPDATE Examen, pe timp de pandemie Elevii constănțeni încep astăzi Evaluarea Națională

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii