Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Gaudeamus igitur / Juvenes dum sumus!“ Universitatea „Ovidius“ şi UMC au dat startul anului universitar în Piaţa Ovidiu (galerie foto)

ro

04 Oct, 2016 00:00 2958 Marime text
 

Peste 1.000 de studenţi şi cadre didactice au participat, ieri, la deschiderea oficială a anului universitar 2016-2017, eveniment găzduit de Piaţa Ovidiu. A fost pentru prima dată când două universităţi de stat - Universitatea „Ovidius“ şi Universitatea Maritimă din Constanţa - au deschis în acelaşi loc anul de studii.
 
În număr mare, studenţii s-au adunat bucuroşi că se revăd şi emoţionaţi pentru anul ce urmează. Festivitatea clasică de deschidere a anului universitar a fost transformată într-un adevărat eveniment, la care au participat şi oficialităţi din cadrul Primăriei Constanţa. Slujba religioasă a fost oficiată de Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, alături de un sobor de preoţi. Printre cei prezenţi s-au numărat primarul Constanţei, Decebal Făgădău, prefectul Adrian Nicolaescu, rectorul Universităţii Maritime Constanţa, Cornel Panait, rectorul Universităţii „Ovidius“, Sorin Rugină, inspectorul şcolar general, Gabriela Bucovală, foştii rectori ai Universităţii „Ovidius“ Victor Ciupină şi Adrian Bavaru, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Cătălin Grasa, prorectori, profesori universitari şi decani. Deschiderea evenimentului a început cu intonarea imnului României, iar Piaţa Ovidiu a răsunat!
 
„Deschiderea anului universitar ne-a prilejuit această întâlnire într-un loc cu o încărcătură simbolistică vitală pentru Constanţa. Suntem în faţa fostei Primării, care azi depozitează ceea ce avem noi mai valoros. Suntem într-un loc în care inima oraşului nostru a început să bată. Şi am vrut să profităm de acest moment pentru a da un semnal de construcţie, de unire. Dacă ne unim cu toţii la un efort de reconstruire a unei comunităţi frumoase cum este Constanţa, nu putem să nu începem acest demers decât cu paşi mărunţi, prin unirea universităţilor. Sunt convins că mâine universităţile din Constanţa vor reuşi să polarizeze tot mediul academic constănţean în jurul lor“, le-a transmis celor prezenţi primarul Constanţei, Decebal Făgădău.
 
„Sunt onorat să particip la deschiderea anului universitar. Universitatea este locul unde se creează specialişti care vor influenţa, în viitor, dezvoltarea societăţii şi a economiei româneşti. Prin urmare, pregătirea excelentă a lor este o componentă esenţială a viitorului nostru“, a declarat prefectul Adrian Nicolaescu.
 
În cadrul festivităţii a luat cuvântul şi rectorul Universităţii Maritime, Cornel Panait, care a subliniat că îşi doreşte ca această colaborare între UMC şi Universitatea „Ovidius” să crească. „De-a lungul timpului, între universităţile din Constanţa s-a stabilit o relaţie tacită de concurenţă, care este ilogică. Constanţa este un centru universitar reprezentat de universităţile pe care le are. Am ales deschiderea în Piaţa Ovidiu deoarece este emblema Constanţei. Am ales să facem deschiderea anului alături de Universitatea «Ovidius» deoarece este una de stat, exclusiv civilă. Colegii de la Academia Navală «Mircea cel Bătrân» au fost şi ei invitaţi, dar au refuzat, din cauza rigorilor pe care trebuie să le respecte.
 
Ne dorim să fim parte a unui proiect de colaborare cu întregul spaţiu universitar din Constanţa. Acest lucru este în avantajul întregului spaţiu universitar. Suntem, cumva, mai apropiaţi de universităţi din afara Românei decât de cele din oraşul Constanţa. Lucru care este greu de explicat. Aşa-numita concurenţă dintre universităţi nu ar trebui să existe“, a declarat rectorul UMC, Cornel Panait.
 
La rândul său, rectorul Universităţii „Ovidius”, Sorin Rugină, a salutat această iniţiativă de deschidere a anului universitar alături de UMC. „Universităţile sunt instituţiile care îşi deschid cel mai târziu porţile, dar, odată cu deschiderea anului universitar, cetatea începe să funcţioneze din plin. Iată că oraşul a întinerit cu peste 4.300 de boboci şi cu ceilalţi până la 20.000 de studenţi care au ales să-şi creeze o profesie în universităţile noastre. Iată că universităţile vin spre kilometrul zero al cetăţii, aici, unde se îngemănează istoria cu prezentul şi cu viitorul, reprezentat de cei peste 4.300 de boboci, în care ne punem speranţa că vor contribui la procesul de perfecţionare a comunităţii noastre.
 
Universităţile noastre au o istorie relativ asemănătoare, dar este trist că, în cei 27 de ani, ele s-au situat cumva la periferia cetăţii. Este, cumva, o metaforă, dar aşa am simţit noi, mediul universitar. Suntem mai cunoscuţi şi mai apreciaţi de Europa. Salut această iniţiativă de a ne reuni în acest cadru, în acest moment zero al mesajelor pe care vrem să le transmitem comunităţii. Oraşul nostru nu este doar un centru economic, istoric şi cultural, ci este şi un puternic centru academic“, a punctat rectorul Sorin Rugină.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fani 04 Oct, 2016 18:53 In sfarsit acesti rectori recunosc unde vor fi locuri de munca pentru absolventii "diplomati " .Le-au fost aratate locurile de munca nou infiintate in Constanta...