Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:24 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Frământările unei generaţii Gala de premiere a Festivalului Naţional de Scurtmetraj pentru liceeni „FILMMIC“

ro

21 Apr, 2016 00:00 2611 Marime text
 


Vineri, 22 aprilie, începând cu ora 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, va avea loc festivitatea de premiere a celei de-a IX-a ediţii a Festivalului Naţional de Scurtmetraj pentru Liceeni „FILMMIC“, organizat de Liceul Teoretic „Traian“, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Casa Corpului Didactic Constanţa şi Centrul Cultural Judeţean „Teodor Burada“.
 
„FILMMIC“ înseamnă nouă ediţii în care iubitorii artei cinematografice aflaţi la vârsta adolescenţei au fost provocaţi să ilustreze în mod creativ sentimente, trăiri şi experienţe. Este o invitaţie de a contempla o tânără generaţie, care, prin aceste scurtmetraje, a încercat să arate tuturor că nu există o vârstă pentru a analiza, compara sau sintetiza esenţa vieţii.
 
În cadrul evenimentului, vor fi premiate filmele care au întrunit sufragiile juriului în privinţa calităţii imaginii, sunetului şi regiei, a originalităţii şi creativităţii scenariului, precum şi a expresivităţii interpretării actoriceşti. Organizatorii vor acorda premiile I, II, III,  Premiul pentru cea mai bună imagine şi Premiul pentru cel mai bun scenariu. Tot atunci vom cunoaște cel mai bun actor, cea mai bună actriţă şi cel mai bun regizor. De asemenea, vor fi acordate diplome și premii în bani și obiecte.
 
Prezent încă de la prima ediţie în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale, festivalul a căpătat notorietate în spaţiul educaţional românesc, astfel la gala de premiere fiind prezente toate cele 12 echipe finaliste din licee de prestigiu din toate colţurile ţării: Baia Mare, Petroșani, Târgu Jiu, București, Corabia, Bistriţa-Năsăud, Piatra-Neamţ, Galaţi și Constanţa. Gala de premiere va fi urmată de un workshop, care se va desfășura la cafeneaua Timeless din Constanţa, începând cu ora 15.00, unde membrii juriului vor sta faţă în faţă cu laureaţii festivalului.
 
Jurizarea filmelor a fost făcută de profesioniști din industria cinematografică, din media și din educaţie: regizorul Toma Enache - președintele juriului, Iulia Pană - scriitor, jurnalist, Dan Cojocaru - actor/director al Regiei Judeţene de Distribuţie și Exploatare a Filmelor Constanţa, prof. Natalia Marilena Mrejeru - inspector școlar pentru activităţi extrașcolare - ISJ Constanţa, prof. Florian Stoica - inspector şcolar pentru arte, ISJ Constanţa, prof. Ana Maria Burada - Casa Corpului Didactic Constanţa.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii