Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi constănţeni, pe scena Festivalului Naţional de Dans „Împreună pentru viitor“ de la Galaţi

ro

02 Jun, 2015 00:00 1896 Marime text
Festivalul Naţional de Dans „Împreună pentru viitor“, organizat în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară, s-a desfăşurat în perioada 29 - 31 mai, la Galaţi, evenimentul aflându-se la cea de-a VIII-a ediţie.
 
Cu acest prilej, Emma Harriet Nicholson, baron de Winterbourne, preşedinta de onoare a Asociaţiei Children's High Level Group, Excelenţa Sa Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, şi un reprezentant al Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice au fost prezenţi la Galaţi, la deschiderea festivalului la care au participat 21 de echipaje din opt zone ale ţării, formate din 300 de elevi.     
                                                   
La etapa naţională, regiunea 2 Sud - Est a fost reprezentată, la secţiunea Dans modern, de echipa formată din elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu“ din Constanţa şi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Maria Montessori“, iar la secţiunea Dans tradiţional, Constanţa a fost reprezentată de echipa formată din elevi ai Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Albatros“.
 
Concursul a fost iniţiat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, în parteneriat cu Asociaţia Children's High Level Group, şi s-a adresat unităţilor de învăţământ care desfăşoară activităţi în cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii