Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:33 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevi ai Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța au participat la ediția aniversară a Congresului internaţional „MATh.en.JEANS” (galerie foto)

ro

15 May, 2019 21:01 3209 Marime text
În perioada 10-12 mai 2019, la Iași, 11 elevi ai Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân” (Mara Gabriela Belcin, Cristina Maria Miron, Filip-Ioan Ceară, Dragoş Poșerba, Bogdan-Costin Vlad, Ana-Gabriela Constantinescu, Mihaela Catană, Mihnea-Ștefan Georgescu, Rareş Gurzu, Răzvan-Petru Efrim, Vlad-Andrei Dogaru), coordonaţi de profesorii Gabriela Constantinescu, Cristina Zaharia, şi  Cătălin Zîrnă  au  participat la ediția aniversară, a 30-a, a Congresului internaţional „MATh.en.JEANS”. Organizat de Facultatea de Matematică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” , în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean şi Societatea de Ştiinţe Matematice, Congresul „MATh.en.JEANS” a reunit peste 400 de elevi, cercetători și profesori din 8 țări (România, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Republica Moldova).

De-a lungul a două zile, tinerii cercetători aspiranți, ambasadori ai celor opt țări europene, au prezentat rezultatele lucrărilor lor, comunicând dorința de a trăi matematica diferit.

MATH.en.JEANS are ca obiectiv realizarea unor parteneriate între matematicieni şi grupuri de elevi, precum şi între grupuri de elevi din diferite țări, pentru a pune elevii într-un context de cercetare ştiințifică şi a le da, astfel, o altă perspectivă asupra matematicii. 

Asociația MATH.en.JEANS (MEJ) promovează și coordonează ateliere de cercetare în școli, construite pe principiul corespondenţei între elevii dintr-un liceu  din Franţa şi unul dintr-o altă  ţară europeană, care discută și  împărtășesc idei în legătură cu  teme de cercetare din domeniul matematicii, folosind limba franceză sau engleză ca limbă de lucru. Din anul 2016, elevii și profesorii din CNMB şi  Lycée „Pierre Paul Riquet” din Saint Orens, Franţa, lucrează în paralel pentru a rezolva subiecte de  maematică printr-o abordare științifică autentică.

Sursa foto: Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii