Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două reviste editate de Universitatea „Ovidius” au câștigat finanțare din partea Ministerului Cercetării și Inovării

ro

19 Dec, 2019 00:00 3280 Marime text

Lansată pe 2 octombrie, competiția națională de Subvenționare a literaturii Tehnico-Științifice, organizată de Ministerul Cercetării și Inovării și-a desemnat câștigătorii. Bugetul alocat competiției 2019 pentru subvenționarea literaturii tehnico-științifice este de 630.000 lei.
Din partea Universității „Ovidius” din Constanța s-au înscris două reviste: „Analele Științifice ale Universității „Ovidius" Constanța, Seria Matematică” și „Revista Română de Studii Eurasiatice” (RRSE). În urma evaluării, ambele reviste s-au situat printre câștigători, „Analele Științifice” primind o finanțare de 17.703 lei, iar RRSE – 2.165 lei.


Despre travaliul la aceste două reviste ne-a oferit mai multe amănunte prof. univ. dr. Daniel Flaut, de la Facultatea de istorie și științe politice, a Universității „Ovidius”.


Începând cu anul 2008, revistaAnalele Științifice ale Universității „Ovidius" Constanța, Seria Matematică, Editura „Ovidius University Press”, a fost printre foarte puținele reviste românești indexate ISI-Thomson (actualmente Clarivate Analytics) primind primul factor de impact în 2011, din acest an devenind «revistă cotată ISI». Indexarea revistei în această bază de date, dar mai ales menținerea și creșterea constantă a vizibilității ei, dată de creșterea continuă a factorului de impact, arată un înalt nivel științific al acestei reviste la nivel internațional.


În 2019, conform Journal Citation Reports, noul factor de impact al revistei „Analele Științifice ale Universității «Ovidius» Constanța, Seria Matematică” este 0.638, în creștere față de 0.452, anul trecut. Totodată, 5-years impact factor a crescut simțitor, depășind pragul de 0.5. În ultimii patru ani, revista a fost evaluată și premiată la nivel național de către Ministerul Cercetării și Inovării/Ministerul Educației și Cercetării. Acest lucru a fost posibil prin munca neîntreruptă a următoarelor cadre didactice: Cristina Flaut-editor șef, Diana Savin-editor manager, Dragoș Sburlan- editor manager, George Cîrlig-editor tehnic, Andrei Rusu-editor tehnic, Cristina Șerban-editor tehnic.


„Revista Română de Studii Eurasiatice” (RRSE) este o revistă unică prin profil și conținut în peisajul publicistic românesc. RRSE apare din anul 2005 (două numere într-un volum anual) la Editura Ovidius University Press și publică lucrări de înaltă ținută științifică privitoare la civilizația, cultura, interferențele spirituale și relațiile internaționale în spațiul eurasiatic, în istorie și în prezent. „Revista Română de Studii Eurasiatice” este acreditată CNCS și este indexată în 5 baze de date internaționale recunoscute: ERIH PLUS, Ebsco, Proquest, CEEOL și Index Copernicus (ICValue 2018: 87.22). În ultimii patru ani, RRSE a fost evaluată și premiată la nivel național de către Ministerul Cercetării și Inovării/Ministerul Educației și Cercetării. Colegiul de redacție al RRSE este format din următoarele cadre didactice: Daniel Flaut- redactor șef, Iolanda Țighiliu, redactor șef adjunct, Enache Tușa -secretar de redacție, Marius-George Cojocaru și Cristian Moșnianu-membri.


Citește și:

Universitatea „Ovidius” din Constanța, alături de alte universități din țară, în top 300 QSc GB University Ranking 2020 – Emerging Europe & Central Asia

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii