Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi elevi şi doi profesori din municipiul Constanţa vor primi câte 2.000 de lei de la Consiliul Local. Iată de ce! (document)

ro

23 Aug, 2017 00:00 2880 Marime text
Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local Municipal Constanţa, care va avea loc pe 25 august, se află şi proiectul de hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor premiaţi la olimpiadele sau concursurile internaţionale şi profesorilor îndrumători.
 
Astfel, aleşii locali vor aproba acordarea de recompense financiare în valoare de 2.000 de lei net fiecărui elev care a fost premiat la olimpiadele sau concursurile şcolare internaţionale desfăşurate în anul 2017. Aceştia sunt Răzvan Mihai Ursu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, şi Edis Memiş, de la Liceul Internaţional de Informatică din Constanţa.
 
De asemenea, se va aproba acordarea de recompense financiare, în valoare de 2.000 de lei net fiecare, pentru profesorii care i-au pregătit pe cei doi elevi: Ion Băraru, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, şi Cristina Văcărescu, de la Liceul Internaţional de Informatică.
 
„În concordanţă cu prevederile Legii nr. 1/2011 a Educaţiei naţionale, comunitatea locală şi societatea, în general, sunt beneficiari terţiari ai învăţământului. Administraţia locală se mândreşte cu toţi constănţenii, atât cu cei care, zi de zi, contribuie prin efort şi muncă la dezvoltarea oraşului, cat mai ales cu cei care duc numele municipiului Constanţa peste hotare, prin performanţa obţinută la nivel internaţional. Unii sunt cunoscuţi, alţii nu, însă performanţele sunt la fel de mari.
 
Printre valorile constănţene ale căror nume sunt mai puţin cunoscute, dar ale căror rezultate sunt remarcabile, se numără vârfurile din educaţie, atât elevii care au obţinut medalii la concursurile şi olimpiadele internaţionale, cât şi profesorii pregătitori. Aceştia sunt: Răzvan Mihai Ursu - medalie de argint la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada 2017, profesor coordonator Ion Băraru; Edis Memiş - premiul II la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada 2017, profesor coordonator Cristina Văcărescu.
 
Ei completează categoria de ambasadori ai oraşului nostru, performanţa lor fiind performanţa municipalităţii. De aceea, administraţia locală consideră că recunoaşterea perpetuă şi consistentă a acestor succese remarcabile reprezintă un gest de normalitate, o motivaţie suplimentară pentru repetarea rezultatelor şi creşterea numărului de elevi premianţi la concursurile internaţionale.
 
Pe lângă recompensa ce constă în sumă de 2.000 de lei pentru fiecare elev şi profesor, autoritatea locală are în proiect înfiinţarea sau susţinerea unui centru de cercetare în educaţie care să stimuleze atât latura inovativă a elevilor şi profesorilor, cât şi să faciliteze studiul în condiţii adecvate, în vederea obţinerii de rezultate la nivel internaţional. Medaliile obţinute de elevi şi profesori sunt şi medaliile oraşului, este normal ca administraţia să îi întâmpine cu recunoştinţă.
 
Având în vedere cele mai sus expuse, în temeiul art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost iniţiat spre dezbatere şi aprobare proiectul de hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor premiaţi la olimpiadele sau concursurile şcolare internaţionale şi profesorilor îndrumători“, se arată în expunerea de motive.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta proiectul de hotărâre privind acordarea de recompense financiare elevilor premiaţi la olimpiadele sau concursurile internaţionale şi profesorilor îndrumători.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii