Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:57 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică. Universitatea „Ovidius”, gazda celei de-a XIII-a ediții Academicieni de prestigiu susțin prelegeri la cursul „Inițiere în istoria și filosofia științei și tehnicii”

ro

02 Mar, 2020 00:00 3135 Marime text

Începând de astăzi și până pe 13 martie, Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii (CRlFST) al Academiei Române, prin Filiala CRIFST Constanța, împreună cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, desfășoară, la Facultatea de Construcții, a XIII-a ediție a cursului „Inițiere în istoria și filosofia științei și tehnicii”.


Cursul, organizat cu titlu gratuit, a suscitat interesul multor pasionați de istoria și filosofia științei, 38 de cadre didactice și studenți doctoranzi sau masteranzi alegând să se bucure de această neașteptată oportunitate.


Prelegerile, cu caracter multidisciplinar, vor fi ținute de academicieni, profesori universitari, specialiști, precum: acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, președinte al CRIFST, dr. Dumitru Murariu, prim-vicepreședinte al CRIFST, acad. Mihail-Viorel Bădescu, vicepreședinte al CRIFST, dr. Valentin Marin, secretar științific al CRIFST, ing. dipl. Radu Bellu, vicepreședinte Filiala CRIFST-Brașov, dr. Paolo Diviacco (Italia), Institutul Național de Oceanografie și Geofizică Experimentală, prof. dr. ing. Elena Helerea, președinte al Filialei CRIFST - Brașov, prof. dr. ing. Alexandru Herlea, DHD, președinte Casa Românească, Paris, Franța, prof. dr. ing. Gheorghe Manolea, DHC, președinte al Filialei CRIFST - Craiova, conf. univ. dr. Mihail Niemesch, Universitatea „Titu Maiorescu”, București.


Prof. asociat dr. biol. Alexandru Ș. Bologa este directorul acestui curs, având alături, în calitate de secretar, pe conf. dr. ing. Anca Constantin. Absolvenții vor primi certificat de absolvire eliberat de CRIFST al Academiei Române.

 

#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualității românești


Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanța, are ca obiectiv conectarea comunității dobrogene la cel mai înalt for al intelectualității românești - Academia Română.


Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituții de educație și cultură constănțene, prin #DobrogeaAcademică se dorește, pe de o parte, readucerea în atenția comunității a relației Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, pornește de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitația de a conferenția despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.


Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanța își propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualității românești, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.



Citește și:

Cotidianul ZIUA de Constanța, prezent la vernisajul de la Biblioteca Academiei Române Ecouri la o expoziție-document despre istoria presei românești (galerie foto)

Comitetul Român de Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române organizează la Constanța A XIII-a ediție a cursului „Inițiere în istoria și filosofia științei și tehnicii”


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii