Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:04 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Descoperind matematica în simbolistica portului popular din România

ro

29 Nov, 2019 00:00 2699 Marime text

La Căminul cultural din Ion Corvin a avut loc activitatea „Mândră ie, port străbun”, din cadrul Proiectului judeţean „Pe urmele costumului tradiţional din România”.


La iniţiativa Casei Corpului Didactic (CCD) din Constanţa, prin intermediul profesorului metodist Narciz Amza şi profesorului documentarist Flavia Alexandra Petrov, comunitatea şcolară din Ion Corvin a prezentat invitaţilor istoricul portului tradiţional românesc şi simbolurile sale într-o manieră inedită, abordându-le din punct de vedere matematic. Sub coordonarea Ionelei Rotariu, profesor de matematică, şi cu sprijinul prof. Ioana Isabela Iscruleasa, directorul unităţii şcolare, elevii Școlii Gimnaziale Nr. 1 Ion Corvin au reuşit să ofere culoare şi semnificaţie unui subiect complex şi drag totodată: portul popular din România.


Acţiunea a deschis seria activităţilor culturale din cadrul Proiectului „Pe urmele costumului tradiţional din România”, promovat de CCD Constanţa, în parteneriat cu o serie de unităţi şcolare din mediul rural constănţean.


Sursa foto: Casa Corpului Didactic
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii