Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:08 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța Festivitatea de premiere a elevilor care au obținut rezultate excepționale la examenul de limba germană DSD II

ro

12 May, 2022 09:57 1572 Marime text


Joi, 12 mai, ora 10.30 în amfiteatrul Coriolan al Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân”, doamna profesoara Sabine Schlattner, reprezentantul Ministerului Educaţiei din Germania, va acorda diplomele pentru atestatul de limba germană Deutsches Sprachdiplom B2/C1 celor 27 de elevi ai colegiului, coordonați de profesorii de limba germană Lilia Cuciuc, Roxana Nicolăescu, Christian Peter, Cora Târhoacă, informează conducerea unității de învățământ. 

La festivitate vor fi prezenți și 10 elevi de la Liceul Teoretic „Ovidius”, coordonați de prof. Ciobanu Alexandrina, Petra Gallinger și Văduva Dorina.

Potrivit sursei citate, examenul s-a desfășurat în luna decembrie, în două etape. Prima etapă a conținut 3 probe scrise (înţelegerea unui text citit, înţelegere după auz, redactarea unui text).

A doua etapă a examenului a constat într-o probă orală. În cadrul probei respective elevii au avut de prezentat un proiect care trebuia să demonstreze abilitățile elevului de a cerceta şi prezenta din diferite perspective o temă din spaţiul lingvistic german, utilizând diverse mijloace moderne.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii