Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Burse mai mari pentru elevi, din semestrul al II-lea. Ce valori vor avea

ro

09 Oct, 2021 00:00 3494 Marime text
  • Elevii cu performanțe bune la școală vor primi mai mulți bani
  • Bursele de performanță vor avea un cuantum de minim 500 de lei
 
Cuantumul minim al burselor pe care le vor primi elevii în primul semestru din anul școlar 2021-2022 va rămâne același ca-n anul școlar încheiat în această vară, potrivit unui proiect de hotărâre ce a fost adoptat în cadrul ședinței de miercuri a Guvernului.
 
Mai exact, valoarea burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social va fi de 100 de lei. Pentru semestrul II, Guvernul a stabilit majorarea valorii tuturor burselor, cea mai mare dintre ele, 500 de lei, urmând să fie acordată în cazul burselor de performanță.
 
„În semestrul I al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de 100 lei”, scrie în HG.
 
În semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, cu frecvenţă, este de:
- 500 ron, pentru bursa de performanță,
- 200 ron, pentru bursa de merit,
- 150 ron, pentru bursa de studiu,
- 150 ron, pentru bursa de ajutor social.
 
Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.
 
Autorităţile deliberative ale administraţiei publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcţie de posibilităţile financiare ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii