Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:47 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Asociația Absolvenților - ALUMNI se întrunește la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“

ro

28 Mar, 2018 00:00 2088 Marime text
La Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ se va desfășura miercuri, 28 martie, începând cu ora 12.00, adunarea generală anuală a Asociației Absolvenților - ALUMNI.
 
Cu acest prilej va fi prezentată „Darea de seamă“ cu principalele activități desfășurate în perioada martie 2017 - februarie 2018 și va fi adoptat „Programul de activități pentru perioada martie 2018 - februarie 2019“.
 
„Asociația Absolvenților Academiei Navale «Mircea cel Bătrân» - ALUMNI a fost înființată pe 17 martie 2007, cu scopul declarat de a pune în valoare aspirațiile, competențele și performanțele absolvenților și ale cadeților Forțelor Navale, prin sprijinirea necondiționată a afirmării profesionale și sociale a membrilor săi și crearea unui parteneriat statornic și motivant între comunitatea universitară, absolvenți și societatea civilă. În acest scop, sub egida ALUMNI am publicat deja două lucrări de referință, «Dicționarul marinarilor români» (2008) și «Amiralii României» (2017), și voi lansa în acest an volumul «Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină decorați cu Ordinul Militar de Război «Mihai Viteazul». De asemenea, din luna august 2017, săptămânal prezint carierele unor reprezentanți de marcă ai breslei la rubrica «Lumea marinarilor», în ZIUA de Constanța“, a declarat în exclusivitate comandorul (r) dr. Marian Moșneagu, vicepreședinte al ALUMNI.
 
Până acum, la conducerea ALUMNI s-au aflat amiralul (rtr) ing. Ilie Ștefan, contraamiralul de flotilă (rtr) Valentin Botezatu și, începând cu 25 martie 2017, funcția este îndeplinită de contraamiralul (r) dr. Corneliu Bocai.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii