Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:29 17 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aproape 7.000 de pachete cu rechizite şcolare de la ISJ Constanţa, pentru elevi (document)

ro

12 Aug, 2016 00:00 4850 Marime text
Anul de studii 2016-2017 bate la uşă. Părinţii au început deja să-şi pregătească copiii pentru şcoală, iar Inspectoratul Judeţean Constanţa s-a gândit să le vină în ajutor. Astfel, mai mulţi elevi constănţeni din clasele pregătitoare şi până în clasa a VIII-a vor primi pachete cu rechizite de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa. Conform legislaţiei în vigoare, rechizitele se acordă elevilor din învăţământul de stat, primar şi gimnazial care se află în întreţinerea familiilor ce au un venit mediu net pe lună pe membru de familie de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.
 
În acest sens, ISJ Constanţa organizează licitaţie publică de atribuire a contractului „Achiziţie pachete de rechizite şcolare“, în valoare de 154.602,81 de lei. Potrivit caietului de sarcini, ISJ Constanţa va achiziţiona 6.864 de pachete de rechizite şcolare cu următoarea componenţă: pachete clasa pregătitoare - 877 de bucăţi, pachete clasa I - 933 de bucăţi, pachete clasele II - IV - 2.269 de bucăţi, pachete clasele V - VII - 2.094 de bucăţi, pachete clasa a VIII-a - 691 de bucăţi.
 
Operatorii economici interesaţi vor depune ofertele la adresa strada Mihai Eminescu nr. 11, cod poştal 900664, sau prin telefon, la numerele +40 0241.550.581, +40 0241.618.977, +40 0241.611.913, precum şi prin fax - +40 0241.618.880, +40 0241.618.977, până la data de 25 august, ora 15.00, urmând ca până pe data de 19 septembrie, ora 15.00, să se realizeze evaluarea acestora.

Responsabilii de atribuirea contractului 

Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante cu privire la organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire, respectiv toate persoanele care aprobă sau semnează documente emise în legătură cu sau pentru procedura de atribuire, inclusiv persoanele care aprobă bugetul aferent autorităţii contractante, necesar finanţării contractelor de achiziţie publică în cauză, sunt: inspector şcolar general - Zoia-Gabriela Bucovală, inspector şcolar general adjunct - Alina-Diana Codreanu, consilier juridic - Nicoleta Mihailescu, contabil-şef - Roberta-Laura Galav, expert contabilitate - Camelia Stroe, membru în comisia de evaluare - referent Mihaela Georgescu, membru în comisia de evaluare - consilier Alina Stanila, membru în comisia de evaluare - Florina Andrei.
 
Anunţul de participare la licitaţia organizată de ISJ Constanţa poate fi vizualizat în secţiunea „Documente“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii