Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:49 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anunţ important pentru cadrele didactice Care este termenul de depunere a dosarului de înscriere la examenul naţional de definitivare 2019

ro

13 Oct, 2018 00:00 1878 Marime text
Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat cadrele didactice că dosarul de înscriere a candidaţilor la examenul naţional de definitivare 2019 pot fi depuse până pe 19 octombrie 2018 la una din unităţile de învăţământ la care candidatul este încadrat în anul şcolar respectiv. Dosarele candidaţilor vor fi depuse şi înregistrate la inspectoratul şcolar de către persoane delegate de conducerea unităţii de învăţământ, în perioada 19 - 31 octombrie 2018.
 
Susţinerea probei scrise a examenului naţional de definitivare în învăţământ este programată pentru 24 iulie 2019, potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a acestui examen. Rezultatele vor fi afişate pe 31 iulie 2019, iar contestaţiile vor putea fi depuse până pe 1 august. Afişarea rezultatelor finale, după finalizarea contestaţiilor, se va face pe 5 august. În perioada 6.08 - 9.08.2019, la Ministerul Educaţiei Naţionale vor fi depuse tabelele nominale cu candidaţii admişi. Rezultatele examenului vor fi validate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale în perioada 9.08 - 14.08.2019.
 
Potrivit unor precizări publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite. Totodată, candidaţii aflaţi pentru prima dată în situaţia efectuării stagiului de practică se pot înscrie la examen dacă în anul de stagiu desfăşoară activitate la catedră cu normă întreagă în calitate de cadru didactic calificat şi pot susţine proba scrisă dacă finalizează stagiul de practică obligatoriu în sesiunea respectivă. Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult trei ori.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii