Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:25 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anomaliile învățământului românesc. Învățătorii se judecă pentru plata orelor de sport

ro

22 Feb, 2018 00:00 13056 Marime text
Ieri, la Tribunalul Constanța, una dintre ultimele grupe sindicale care au dat în judecată conducerea unității de învățământ constănțene este cea de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, pentru drepturi bănești cu privire la orele de educație fizică prestate de învățătoarele din această instituție, dar neplătite.
 
Este vorba despre dosarul nr. 1107/118/2018, în care Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar a chemat în judecată conducerea acestui liceu.
 

„Orele de educație fizică nu intră în norma învățătorului, deci să nu le mai facă!“

 
De la vicepreședintele SLSIP, Ștefan Popescu, am aflat că sunt peste 100 de dosare depuse pe aceeași speță. „Este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care confirmă raportarea la prevederile legale ce spun că orele de educație fizică trebuie prestate de către profesori de specialitate, ele nefăcând parte din obligația de predare a învățătorilor sau a profesorilor pentru învățământul primar și, ca atare, trebuie plătite în regim plata cu ora“.
 
Inspectoratul Școlar Județean și conducerile școlilor aveau două variante: fie să repartizeze profesori pentru clasele I-IV în mod unitar la nivelul unităților de învățământ, și nu sporadic, așa cum s-a întâmplat, fie să plătească învățătorii. „Se ajunsese la situații aberante, în care la unele clase exista profesor de educație fizică, la altele nu exista. În majoritatea cazurilor, e vorba despre o situație petrecută cu trei ani în urmă, dar la «Lucian Blaga» este o situație de excepție, pentru că până în 2016 au avut profesori la învățământul primar, după care nu le-a mai aprobat ISJ încadrarea.
 
Noi ne înțeleseserăm să fie plătite aceste drepturi din septembrie până în decembrie, dar acum a intervenit o problemă în programul din EDUSAL. Întrucât învățătorii sunt angajați pe posturi, și nu pe număr de ore, ei nu pot fi remunerați la plata cu ora. În EDUSAL puteau fi cuprinși la «sume corecții», fiind găsită o convertire a celor două ore de educație fizică pe săptămână în procente. Dar acum a dispărut acel câmp și revenim la problema inițială. Dacă în cele din urmă nu se găsește o soluție, le vom trimite un material în care îi anunțăm că în conformitate cu art. 263 (7) orele de educație fizică nu intră în norma învățătorului, deci să nu le mai facă. De altfel, de la începutul anului școlar au existat învățători care au avertizat conducerea că trebuie plătiți pentru aceste ore, iar alții au anunțat că nu sunt obligați să le facă“.
 

Reprezentanții ISJ Constanța au declarat că pentru acest an școlar nu se mai pot face modificări cu privire la încadrarea pe norme. În ceea ce privește anul școlar viitor, directorii unităților de învățământ constănțene au prevăzut profesori de educație fizică la învățământul primar, doar că se așteaptă aprobarea numărului de norme de către Ministerul Educației Naționale.
 

„Atunci nu sunt calificate nici la desen, nici la muzică?“

 
Pentru anul școlar viitor, prof. Corina Custurea, directorul Școlii Gimnaziale nr. 43 „Ferdinand“, a solicitat profesor de educație fizică, și pentru că a estimat corect și se încadrează în bani, i-a fost aprobat postul. „Am făcut simulări de buget în cele mai bune cazuri, dar și în cele mai dramatice, ca să vedem dacă ne ajung banii de salarii până în luna decembrie a anului școlar 2018-2019. În cele mai crunte cazuri, este o lipsă foarte mică pe ultima săptămână, dar aceasta în varianta cea mai cruntă și într-un cost per-elev care ar rămâne la valoarea actuală. Ceea ce nu prea e legal să se întâmple, pentru că ar trebui indexat, majorat cu inflația. Și pentru că am dovedit că putem duce două salarii maxime de educație fizică, dar șansele sunt să vină un debutant, și atunci cheltuielile sunt mai mici decât am previzionat. Acum depinde și de cum îți asumi, ca director acest plan de școlarizare“, a mai spus prof. Custurea, care a adăugat că din luna septembrie nu vor mai fi plătite învățătoarele, considerând că nu este pusă corect problema.
 
„La ora actuală, ar trebui să fie plătite ca necalificate, la plata cu ora, ceea ce mi se pare o anomalie perpetuată. Posturile au fost tăiate sever în mandatul premierului Emil Boc, dintr-o mare economie, cu toate că Legea nr. 1 din 2011 prevede clar profesor la toate nivelurile de învățământ. Dar sindicatul ar fi trebuit să dea în judecată Ministerul Educaţiei sau ar fi trebuit să facă un demers de modificare a legii. Sportul l-au făcut învățătoarele dintotdeauna, pentru că sunt absolvente de Pedagogic și toate au făcut metodica predării educaţiei fizice. Păi atunci nu sunt calificate nici la desen, nici la muzică, la niciun tip de abilități?“
 
De netăgăduit, învățătorul este cel care duce greul în învățământul românesc, pentru că el este cel care se luptă să formeze elevul viitorului, dar se naște întrebarea: dacă religia e predată de un profesor, limbile străine de un alt profesor, iar la educație fizică va veni un profesor, nu cumva învățătorii își fac un deserviciu... când trag linie la normă?
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii