Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Album dobrogean, la Liceul Teoretic „George Călinescu“ Promovarea tradiţiilor locale, în zona de interes a elevilor constănţeni

ro

25 Nov, 2014 00:00 4399 Marime text
Centrul de Documentare şi Informare a Liceului Teoretic „George Călinescu“ din Constanţa a găzduit, ieri, manifestarea „Album dobrogean“, activitate instructiv-educativă integrată în calendarul ISJ al celei de-a XV-a ediţii a Festivalului Naţional al Şanselor Tale.
 
„Aflată deja la a doua ediţie în liceu, activitatea a marcat Ziua Dobrogei şi a avut drept obiective promovarea şi conservarea tradiţiilor din zona dobrogeană pentru minoritari şi majoritari, formarea de valori şi atitudini cu caracter civic, precum şi facilitarea dialogului între elevi. Acţiunea a debutat cu un discurs susţinut de directorul instituției, prof. Elena Crăcea, apoi elevii au urmărit un moment artistic antrenant - un dans tătăresc susţinut de ansamblul Yildizlar (Steluțele). Au urmat mai multe momente ilustrative pentru varietatea interculturală a Dobrogei“, a declarat consilierul de imagine al unităţii de învăţământ Janetta Bărăitaru. Prof. Loredana Bugan a prezentat lucrarea „Scurtă istorie a Dobrogei“, iar elevul Andrei Lixandru, coordonat de prof. Iulia Bulacu, a susţinut o comunicare intitulată „Minoritarii din LGC - opinii și idei“.

Elevii Andrada Timofei și Mircea Ursu, coordonaţi de prof. Iulia Bulacu, au realizat un „Tablou comparativ - Minoritar în Spania și în Dobrogea“, iar elevele Diana Vulpe şi Adel Velula au vorbit despre „Satele turcești și tătărești din Dobrogea după 1878“. Îndrumate de prof. Eugenia Crăciun, elevele Maria Mândroiu, Anca Geanina, Aura-Maria Bănică, Eliana Dobre, Selim Ozlem, Emilia Lipa şi Raluca Stoli au prezentat lucrarea „Obiceiuri și tradiții la țigani, macedoromâni, meglenoromâni și turci“. Nu în ultimul rând, participanţii la acest eveniment au vizionat un film documentar referitor la vizita Țarului Nicolae al II-lea în Constanța, moment coordonat de prof. Paul Dominte. Din echipa de organizare şi coordonare a evenimentului au mai făcut parte şi prof. Emel Derviş, Andreea Manole, informaticianul Ştefan Nicolau şi documentaristul Aura Marinescu. Au urmat discuții libere și, momentul cel mai delicios, degustarea produselor din expoziția culinară cu specific dobrogean, organizată de elevii participanți. „Cred că implicarea în astfel de activități a elevilor noștri duce la conștientizarea importanței apartenenței la regiunea Dobrogei, exemplu de conviețuire pașnică și de toleranță interculturală“, a declarat prof. Iulia Bulacu, coordonatoarea evenimentului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Raluca 01 Dec, 2014 21:37 *Raluca Stoli *, nu "Stori" Multumesc !