Adevărul despre salariile din educaţie. Cele patru categorii de profesori

Conform ultimelor date transmise de Institutul Naţional de Statistică, salariul mediu net în învăţământul românesc a cunoscut o uşoară scădere, de -1,8% faţă de luna precedentă, ceea ce înseamnă că mult trâmbiţatele măriri au fost doar praf în ochii alegătorilor.
Iată „De ce e salariul cadrului didactic important pentru creşterea calităţii actului educaţional?“, în opinia prof. Adina Drenga, o voce puternică în mediul virtual, unul dintre cei mai buni învăţători constănţeni care a părăsit ţara tocmai din cauza proastei remunerări.
 

„În primul rând, trebuie să discutăm despre ce fel de salariu e vorba şi să îl comparăm cu nivelul de aspiraţie al fiecărui om care prestează o muncă.
Vorbim despre un salariu de supravieţuire? 
Acesta este idealul oricărui om care cu onestitate prestează o muncă pe baza unui contract câte 8 de ore pe zi. Salariul de supravieţuire ar trebui să fie câştigat de absolut toate categoriile sociale şi el ar trebui reglementat astfel încât oamenii care merg cinstit la muncă să nu trăiască într-o sărăcie lucie.
Cei care se implică în formarea şi dezvoltarea personală dincolo de acest nivel minim vor avea aspiraţii mai înalte inclusiv la nivel de salariu.
Spre exemplu - în timp ce Maria mergea la muncă de rutină la 18 ani şi apoi îşi trăia tinereţea pe banii ei distrându-se pe aleile parcurilor, Marioara stătea închisă în bibliotecă învăţând pentru a ajunge la acel nivel de performanţă academică necesar unei munci mai bine plătite în viitor. Urma ca roadele acestor câţiva ani de sacrificiu să fie culese mai târziu, când pentru aceleaşi ore de muncă Marioara primea un salariu dublu faţă de cel al Mariei, bineînţeles cu o responsabilitate mai mare, dar şi cu o uşurinţă de asumare pentru ca anii în plus de pregătire academică plus depăşirea testelor specifice accesării unei profesii presupun un grad de autonomie şi capacitate academică mai mare.
Profesorii fac parte din a doua categorie, a acelora care hotărăsc să se dezvolte pe un alt nivel aspiraţional de carieră. Aşadar se angajează în parcurgerea (pe banii şi timpul lor sau al părinţilor lor) tuturor etapelor pentru atingerea acestui nivel.
Vine însă momentul maturităţii profesionale şi constată că nivelul salarizării nu e nici pe departe echivalent cu aspiraţiile pe care le-au manifestat la început. 
Drept urmare. avem mai multe categorii de profesori în sistem :
1. cei care găsesc resurse suplimentare salariului fără a sacrifica din timpul personal (adică sunt întreţinuţi de alţii) şi îşi ating nivelul aspiraţional performând cu succes în sistem aşa cum e el
2. cei care nu găsesc aceste resurse suplimentare decât dacă muncesc suplimentar şi atunci trebuie fie să îşi sacrifice timpul liber, fie familia, fie jobul pentru a atinge nivelul aspiraţional - ceea ce devine un sacrificiu care mai târziu se poate transforma într-o frustare care se resimte fie prin burn out fie prin abandon al locului de muncă (vezi profesorii plecaţi la munci agricole sau îngrijit bătrâni în străinătate)
3. cei care au un nivel aspiraţional conform salariului oferit de şcoli şi transferă acest nivel asupra elevilor pe care îi tratează cu lipsă totală de respect sau cu indiferenţă
4. cei care au trăit din munca lor la nivelul aspiraţional pe care l-au avut pentru o perioadă de timp, iar acum, aproape de pensie, sunt mulţumiţi şi performează corespunzator mai ales pentru că în şcolile din care fac parte sunt în poziţia de putere (seniorii)
Dintre toate aceste categorii singurii care sunt dispuşi să se revolte pentru a schimba ceva în bine sunt cei din categoria numărul 2 - aflaţi însă în minoritate; vocea lor nu va fi niciodată auzită, aşa că preferă să se retragă şi să tacă (mai ales pentru că nu mai au timp).

Atunci când nivelul de salarizare va fi echivalent cu nivelul aspiraţional al profesiei de dascăl, probabil că şi calitatea educaţiei va începe să crească, pentru că veţi avea la catedră din ce în ce mai mulţi oameni din prima şi a doua categorie (necesitatea surselor suplimentare de venit dispare).
În orice organizaţie lucrativă, salariul este un factor de influenţare a calităţii alături de condiţiile de muncă şi de modul de recompensare emoţionala a angajaţilor. Numai în învăţământ acest instrument a fost pur şi simplu demonizat de aparatul de propagandă al guvernelor care s-au perindat la cârmă tocmai pentru că propaganda a fost soluţia cea mai ieftină de a oferi educaţie «gratuită» copiilor români.
Copiii au început să resimtă efectele acestor politici care le refuză dreptul la a-i avea profesori pe cei mai buni, pasionaţi, etici dintre absolvenţi sau de a-i păstra pe cei care, deşi foarte buni, nu reuşesc totuşi să îşi menţină calitatea din cauza elementului economic salarial...
Dar masa critică încă nu a fost atinsă... mai avem de aşteptat“.