Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:27 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

67 de minute dedicate comunităţii, la „Andrei Şaguna“ Municipiul Constanţa se va înfrăţi cu oraşul Durban, din Africa de Sud (galerie foto)

ro

23 Jun, 2015 00:00 2366 Marime text
Universitatea „Andrei Şaguna“ din Constanţa a fost, ieri, gazda unui eveniment de excepţie. În parteneriat cu Primăria Municipiului Constanţa, instituţia de învăţământ superior a organizat masa rotundă cu tema „Universal vision of the role of youth in building a better world - Mandela Ubuntu Principles“. Evenimentul, care face parte dintr-un cadru mai larg de cooperare în domeniul educaţiei dintre cele două instituţii, îşi propune să promoveze principiile filosofiei Ubuntu, larg răspândite după tranziţia Africii de Sud la democraţie, sub președinţia lui Nelson Mandela, filosofie ce poate fi rezumată în expresia: „Eu sunt pentru că tu ești“.

La evenimentul care a avut loc în Sala Senatului universităţii, în prezenţa Excelenţei Sale Thenjiwe Ethel Mtintso, ambasadorul Africii de Sud în România, au participat reprezentanţi ai administraţiei publice locale din Constanţa - Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei, Sebastian Rancichi, directorul executiv al Direcţiei de Control din cadrul CJC, ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, Răducu Popescu, inspectorul general şcolar, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ superior din Constanţa. Parteneri în acest proiect au fost şi Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ și Liceul de Telecomunicaţii Constanţa, care au contribuit la partea practică a acţiunii.

Ambasadorul Africii de Sud s-a aflat pentru a doua oară la Constanţa. Prima dată a fost în vizită în luna martie, atunci când, împreună cu municipalitatea şi reprezentanţii universităţii, au vorbit şi despre evenimentul care s-a concretizat ieri. „De ce întâlnirea a avut loc la Universitatea «Andrei Şaguna»? Pentru că am decis să profităm de aceste ferestre deja deschise prin intermediului instituţiei şi al parteneriatului cu Biblioteca Shanghai. Azi, vă anunţ că ne-am propus să dezvoltăm aceste relaţii, astfel că municipiul Constanţa se va înfrăţi cu orașul Durban, unul dintre cele mai mari porturi din Africa și al treilea oraș ca mărime din Africa de Sud, fiind făcute deja demersurile în acest sens“, a declarat Decebal Făgădău, în cadrul reuniunii de ieri.
 
Evenimentul a cuprins şi o manifestare intitulată „67 de minute în folosul comunităţii“, acţiune de voluntariat desfăşurată de tineri, care s-a încheiat cu plantarea a şapte puieţi de magnolie, în parcul Casei de Cultură, într-un rondou din faţa Colegiului de Arte. Tinerii, voluntari ai Universităţii „Andrei Saguna“, ai Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ și ai Liceului Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicaţii, s-au asigurat că parcul va fi toaletat corespunzător, dăruind astfel comunităţii 67 de minute de voluntariat, corespunzătoare, în mod simbolic, celor 67 de ani de luptă a lui Mandela pentru democraţie. Pomii, care se vor dezvolta în Constanţa asemenea relaţiilor stabilite cu Republica Africii de Sud, au fost plantaţi de Excelenţa Sa Thenjiwe Ethel Mtintso, ambasadorul Africii de Sud, de viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, de reprezentantul CJC Sebastian Rancichi, de subprefectul Judeţului Constanţa Ersun Anefi, dar şi de trei tineri din cadrul instituţiilor de învăţământ implicate.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii