Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

64 de ani de la înființarea Colegiului Național de Arte „Regina Maria", aureolați cu premii

ro

09 Dec, 2020 00:00 3109 Marime text

Elevii și liceenii care au ales să studieze la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” sunt unii dintre cei mai afectați de rigorile pandemiei, învățământul în sistem on line restricționând învățământul artistic. Cu toate acestea, elevii secției de Artă Vocală Interpretativă - Canto clasic nu au abandonat studiul. Susținuți de părinți, încurajați și îndrumați de profesorii coordonatori, elevii și-au păstrat motivația de a concura chiar și pe scenele virtuale. Munca și studiul le-au fost răsplătite cu aplauze, dar și cu premii pe măsura talentului lor.

După cum ne-a informat prof. Monica Enache, consilier de imagine al acestui Colegiu, la finele lunii trecute s-a desfășurat la Timișoara a XII-a ediție a Concursului Internațional de Interpetare Vocală „Sabin V. Drăgoi” competiție la care au participat și șase elevi constănțeni. Aceștia au obținut următoarele premii: Burlacu David-Andrei, clasa a IX a - Premiul III, prof. coordonator Marius Eftimie; Mogoș Ana-Maria, clasa a IX a - Premiul III, prof. coordonator Laura Eftimie; Sighicelli Jennifer, clasa a IX a - Premiul III, prof. coordonator Roxana Băluță; Constantin Ana-Maria, clasa a X a - Premiul II, prof. coordonator Laura Eftimie; Iordan Elena, clasa a X a - Premiul II, prof coordonator Laura Eftimie; Lucan Denisa-Ștefania, clasa a XII a - Premiul III, prof coordonator Laura Eftimie.

Alte premii aveau să se alăture în urma participării, săptămâna trecută, la Festivalul Internațional „Rezonanțe Sonore", organizat de Asociația Culturală Artă Sonoră și la care au participat 10 elevi constănțeni. Aceștia au făcut cinste colegiului la care învață, impresionând juriul concursului. Astfel, Sighicelli Jennifer, clasa a IX a a obținut Premiul I de Excelență și Premiul Special pentru virtuozitate- recital on line la Muzeul Național "George Enescu", prof. coordonator Roxana Băluță; Mogoș Ana-Maria, clasa a IX a - Premiul I de Excelență și Premiul Special pentru Interpretare- recital live stream Studio Cinematografic Sahia, prof. coordonator Laura Eftimie; Burlacu David – Andrei, Premiul I de Excelență și Premiul Special pentru Originalitate - Recital live stream Studio Cinematografic Sahia, prof. coordonator Marius Eftimieș Caplan Nicoleta, clasa a IX a - Premiul II, prof. coordonator Roxana Băluță; Damian Diana-Elena, clasa a IX a - Premiul II, prof coord. Lucia Mihalache-Stoica, prof. acompaniator lect. univ. drd. Sabina Oprea; Hărăci Diana, clasa a IX a - Premiul II, prof. coordonator Laura Eftimie; Iordan Elena, clasa a X a - Premiul I, prof. coordonator Laura Eftimie; Constantin Ana-Maria, clasa a X a -   Premiul II, prof. coordonator Laura Eftimie; Purica Andreea-Mihaela, clasa a X a - Premiul I, prof. coordonator Roxana Băluță; Lucan Denisa-Ștefania, clasa a XII a - Premiul I, prof. coordonator Laura Eftimie. Alături de elevi a fost și doamna pianistă corepetitoare, conf. univ. dr. Nejla Ali, fără de care activitatea artistică nu s-ar fi putut desfășura.

Acești elevi au marcat reușita lor, precum și împlinirea a 64 de ani de la înființarea  Colegiului Național de Arte „Regina Maria", dar și Ziua Națională a României prin scurte recitaluri on line.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii