Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:19 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

4034 absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost repartizaţi computerizat în învăţământul liceal de stat la nivelul județului Constanța

ro

10 Jul, 2020 18:24 1558 Marime text
  • Ministerul Educaţiei și Cercetării a publicat astăzi, 10 iulie, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a
 
La nivelul județului Constanța au fost repartizați 4034 elevi în învățământul liceal de stat, dintre care 2096 candidați la filiera teoretică și 1941 candidați la filiera tehnologică.
 
Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:
  • 377 de elevi la specializări vocaţionale;
  • 120 de elevi în învăţământul militar;
  • 75 de elevi pe locurile speciale rezervate candidaţilor de etnie rromă;
  • 21 de elevi cu cerințe educaționale speciale. 
  • În total, au fost completate 4265 opțiuni, 8 candidați au fost admiși cu media generală 10.
 
Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 13-20 iulie candidații vor depune/transmite dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși. În zilele de 22, 23 și 24 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
 
231 de elevi nu au fost repartizaţi, deoarece nu au completat suficiente opţiuni care să le permită încadrarea într-o unitate de învăţământ liceal. Aceştia vor intra în următoarea etapă de admitere (24 iulie – 3 august 2020), alături de absolvenții clasei a VIII-a repartizaţi computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, de candidaţii care nu au participat şi de absolvenţii clasei a VIII-a care nu au susţinut Evaluarea Naţională.
 
Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere judeţeană, publicată pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Constanța şi comunicată unităţilor de învăţământ până la data de 24 iulie 2020.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii