Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:51 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ZIUA-n amiaza mare Turistul român, văzut de vicepreședintele ANAT, Cristian Bărhălescu

ro

11 Sep, 2021 00:00 2365 Marime text
  • Turistului român, văzut de vicepreședintele ANAT, Cristian Bărhălescu: „În România, comportament grobian, în afară, mielușel”

Vicepreședintele ANAT, Cristian Bărhălescu, un apreciat cunoscător al fenomentului turistic din România, și nu numai, admite faptul că sezonul estival 2021 a fost mulțumitor pentru cei din industria ospitalității. Stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre au fost pline, existând perioade, in principal cele din vârf de sezon, când au fost înregistrați și peste 300.000 de turiști. O explicație ar fi că, în contextual pandemiei, românul  a preferat să își petreacă vacanța în țară, la mare sau la munte. „Iar efectul rostogolirii tichetelor de vacanță, din 2019. până în 2021, a fost unul benefic” a explicat Cristian Bărhălescu la „Ziua-n amiaza mare”. Specialistul susține că litoralul nostru are oferte pentru toate buzunarele și, de aceea, „e bine că numărul turiștilor a fost mare, în acest fel cresc și serviciile”.
  
Stațiunea preferată a românilor în acest sezon estival a fost, potrivit lui Cristian Bărhălescu, Eforie Nord  pentru că „acolo s-a făcut descărcarea de pe Autostrada Ssoarelui”, dar și pentru că stațiunii Mamaia i s-a făcut o promovare „deșănțată”. S-a vorbit despre „nenorocirea” de plaje lărgite, nisip grunjos, apă adâncă, etc. Bărhălescu dă dreptate operatorilor economici, din nordul stațiunii Mamaia, care au fost păgubiți de folosirea zonei lărgite a plajei, în condițiile în care la proiectul de lărgire din Mamaia Sud și Constanța altfel ar fi stat situația. Aici, porțiunea de pe plajă lărgită a putut fi folosită de chiriașii plajelor pentru că „de fapt erau zone cu hoteluri mai ieftine, iar cei mai mulți dintre cei care fac plajă sunt constănțeni”. Principala vină pentru imposibilitatea folosirii plajelor din nord „o poartă Apele Române pentru că a comunicat incoerent și nu și-a făcut treaba, găsind motive neconcludente”.
 
Sezonul estival 2021 a atins și un record nedorit pe litoral. Turiștii au parcurs distanța Constanța-Mangalia în trei ore și jumătate. Variantele de ocolire a zonei aglomerate din sudul litoralului și proiectele care scurtează drumul sunt la pixul politicienilor. Cristian Bărhălescu nu a avut nicio reținere în a spune că „blestemul nostru, al României,  este că avem un președinte atotputernic și un guvern, de vină”. De fiecare dată,.și la 6 luni, „trebuie să îl schimbăm, astfel incât să nu existe o continuitate în proiecte”. Turismul nu se poate dezvolta pentru că nu există, la această oră, o strategie de promvare a acestui domeniu. „Și aici se simte lipsa contribuției autorităților locale Nu este normal.  Turismul este de fapt unul din pilonii economiei județului Constanța, dar strategia de promovare a turismului este zero”, a spus Cristian Bărhălescu.
 
Având în vedere că umblă și a văzut multe, vicepreședintele ANAT Sud Est știe cum se comportă turistul român în țară și cum este în străinătate. „In România se comportă grobian, fără a generaliza”,  a răspuns, fără să clipească, agentul de turism. „Când discutăm despre turiștii români în România cred că am scrie volume întregi, care nu ar incăpea in biblioteca de la Ziua de Constanța. Niște experiențe de coșmar. Plecând de la cei care scriu pe pereți, distrug baia, mobilierul, fură prosoape, spunând că le-au luat copii de 2 ani”,  și-a arătat, Cristian Bărhălescu, dezamăgirea, la „Ziua-n amiaza mare”. Mai grav este că sunt turiști care deși stau la all inclusive, „aleg să își facă o tocăniță pe iarba hotelului sau iși iau o plită electrică în cameră să își facă ciorbe, la all inclusive!!” În schimb, afară, „acolo sunt miei, respectă absolut toate regulile pentru că legea se respectă cu strictețe și puțin sunt români care afară își dau în petic”.  Au fost și cazuri nefericite. A fost, de exemplu, nevoit să scoată din închisoare un tânăr care furase niște CD-uri și alte mărunțișuri pentru ca i se spuse că acolo in Anglia se fură fără probleme.
 
După părerea vicepreședintelui ANAT SE, Cristian Bărhălescu, de criticat pe litoral este lipsa unei strategii de promovare, „este buba numărul 1”, precizând că orașul Constanța nu a reușit până acum să își facă o organizație de management al destinației (OMD). Mangalia are, Delta Dunării are, Oradea are  etc. Așadar, promovarea e deficitară. „Ajungi la exasperare când vezi că ministrul Turismului vine și face promovare Greciei și Bulgariei, sau primul ministru spune că nu se duce pe litoral ci în Vama Veche”. Iar de lăudat pe litoral spune Bărhălescu, este „curajul celor care investesc pe litoral”. 
 
Vicepreședintele ANAT Sud Est, Cristian Bărhălescu, anunță, pentru sezonul estival 2022, scumpiri la cazare: ”Litoralul se va scumpi, normal, cu rata inflației. Peste tot este același tăvălug. Nu poate fi condamnat un hotelier că urcă prețul cu 5%, când euro a zburat cu 10% mai sus. Ne inscriem în trend”. Mesajul specialistului este că despre turism trebuie să se vorbească mai mult decât în momentul de față. Și ar trebui ascultați cei care se pricep la turism, la domeniul de care se ocupă. „De multe ori, asta este meteahna. În momentul in care ajung în anumite funcții, politicienii se consideră mai sus decât Dumnezeu. Și-au așezat scaunul un pic mai sus și consideră că știu tot”, a concluzionat Cristian Bărhălescu la „Ziua-n amiaza mare”, arătându-și convingerea că personajele politice nu vor coborî „niciodată”, cu picioarele pe pământ.
 


Citește și:

Cristian Bărhălescu - vicepreședintele ANAT Sud-Est, invitat la „ZIUA-n amiaza mare”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii